Treceți la conținutul principal

2-5: Invazie de zombie

La începutul visului făcusem tot drumul de la liceu până acasă pe jos. Deși ploua, cerul era senin. Ajunsă pe aleea școlii generale, am văzut-o în depărtare pe bunica. Mă aștepta. Am iuțit pasul până la ea, apoi am început să alerg în jurul ei. M-am oprit după câteva secunde și am strâns-o în brațe. 

Cadrul s-a schimbat brusc și am ajuns în camera mea (care nu arăta ca în realitate) stând pe întuneric alături de Jaklin, o prietenă apropiată. Jaklin tocmai luase nota 4 în teza la limba română și era foarte supărată. Am încercat să vorbesc cu ea și am primit tratamentul cu tăcere. Insistența mea, deși inofensivă, părea să o fi supărat și mai rău. Am schimbat câteva vorbe grele, apoi s-a așternut o liniște mormântală. Jaklin începuse să editeze o poză pe calculator. Pentru că nu puteam să îmi păstrez calmul, am început să plâng și să o rog să mă ierte. Peste câtva timp plecam împreună cu Jaklin de la liceu.

Într-o a doua parte a visului urma să fim ascultați la biologie, unde majoritatea dintre noi duceam lipsă de note. Profesoara de biologie semăna mai mult cu cea de firme de exercițiu. În fața clasei, așezați pe scaune cu spatele la noi, stăteau câțiva colegi care nu prea dăduseră pe la ore. Alături de ei, sub un scaun stătea ghemuit un coleg pe care profesoara îl numise Kanato. 

"Azi nu scapă nimeni!" repeta profesoara de fiecare dată când dădea câte o pagină din catalog. Totuși, cât de curând, a sunat clopoțelul. Zece colegi au rămas fără notă iar clasa s-a golit rapid. Am plecat și eu în urma celorlalți colegi, lăsând-o singură pe profesoară.

Când am ieșit din liceu, m-a întâmpinat un peisaj straniu. Zombie mânjiți de un lichid verde se plimbau în voie prin oraș. Oricine era atins de respectivii zombie devenea la rândul său unul dintre ei. M-am panicat și am coborât la metrou, unde i-am regăsit pe colegii de mai devreme așezați pe scaune (și sub scaune, dacă îl luăm în considerare și pe Kanato) cu profesoara în fața lor. Încet-încet, s-a reconturat aranjamentul băncilor din sala de clasă iar profesoara a început să țipe pentru că nu aveam suficiente note. Am trecut pe lângă colegi și am zărit-o în cel mai întunecat colț al peronului pe o fată care semăna cu Hinata din Naruto, în versiunea clasică. Încerca să se ascundă. Pentru că pierdusem oricum metroul spre casă, am intrat în vorbă cu ea și am devenit prietene. La un moment dat, în timp ce vorbeam cu fata, mi-am amintit că în ziua următoare trebuia să aducem la școală portofoliile la biologie. Al meu era doar pe jumătate complet, fapt care mă stresa teribil. De asemenea, mi-a zburat gândul și la o conversație pe care o avusesem în ziua respectivă. Se zvonea că ar urma o competiție de dans la nivel de liceu iar o colegă venise la mine într-una dintre pauze, vrând să mă forțeze să particip.

Când în sfârșit a venit următorul metrou, am intrat în panică fiindcă nu aveam cartelă. M-am urcat totuși, validând la un aparat un "permis special". Am văzut întâmplător câțiva zombie - ajunseseră și în metrou. Am fost nevoită să cobor câteva stații mai târziu, de frică să nu mă atingă vreun zombie. Am urcat la suprafață și m-am pomenit chiar într-o stație de troleibuz. Semăna leit cu stația de unde iau în mod normal troleibuzul spre casă de la liceu (ceea ce însemna că, practic, după tot drumul cu metroul, rămăsesem în același loc). 

M-am urcat în troleibuz și am plecat spre casă, dar am coborât cu 3 stații înainte de casă și am luat un metrou. În cel de-al doilea metrou am găsit-o pe mama și, desigur, alți zombie pe care am încercat să îi ignor, izolându-mă într-un capăt al vagonului. Într-una dintre stații a urcat în metrou o bătrână cerșetoare. S-a oprit în dreptul meu și al mamei. După ce i-am dat bani de mâncare, s-a întors către restul oamenilor din metrou strigând în gura mare că ne-am pocăit.

S-a schimbat cadrul și m-am pomenit acasă. Deși văzusem clar că era întuneric beznă când mă urcasem în troleibuz câteva momente mai devreme, odată cu intrarea în propria cameră am văzut soarele apunând. Camera era plină de frunze ruginii și ramuri de care atârnau fructe de toamnă. Ramele ferestrelor erau din lemn vechi, ornate cu fructe (în special afine și struguri) și flori. M-am apropiat de birou, adâncită în gânduri. Uitându-mă lung la portofoliul meu incomplet, încercam să decid ce aveam să fac în ziua următoare. "Oare să fac portofoliul ăsta, sau să chiulesc mâine?" m-am întrebat. Mi-era teamă că dacă aș fi ales să chiulesc, zombie pe care îi văzusem vor fi intrat peste mine în casă, să mă omoare. Pe lângă asta, m-aș fi ales, probabil, și cu un 3 în catalog.

Vorbind cu mai mulți dintre colegi, am dat de-o parte frica și m-am lăsat convinsă că nu se întâmpla nimic rău dacă lipseam o zi de la liceu. Am mers apoi afară, vrând să mă plimb. Încă era lumină. Am remarcat că blocul se transformase într-o dărăpănătură. În fața mea era un polițist înconjurat de zombie care veniseră să mă ia pentru că alesesem să lipsesc de la liceu.

 

Cuprinsul visului

Personaje (reale): bunica, Jaklin (prietenă apropiată), doamna Vasile (profesoara de biologie din clasa a 9-a), doamna Brătescu (profesoara de firme de exercițiu) - menționată, colegii de clasă, mama

Anime / Manga: Diabolik Lovers - implicații, Naruto - implicații

Personaje anime: Kanato Sakamaki (Diabolik Lovers), Hyuga Hinata (Naruto)

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...