Se făcea că era ultima zi a stagiului de practică. Toți
ceilalți colegi ai mei reușiseră să treacă de o așa-numită "ultima
etapă", care, cel puțin în visul meu, nu avea legătură cu statul la
recepție. În loc de asta, angajații hotelului ne trimiteau pe rând în spațiu,
unde urma să murim și să fim renăscuți. Aparent, fiecare dintre noi avea o dată
planificată din timp pentru excursia în spațiu. Eu m-am trezit în coada
clasamentului.
Cu două zile înainte de plecare am încercat să îi povestesc
mamei întreaga situație, de altfel un șoc și pentru mine. Până atunci nu mi se
pomenise nimic de moarte. Astfel, am întrebat-o pe mama, mai în glumă, mai în
serios dacă crede în renaștere, dar ea a râs fără să-mi ofere vreun răspuns
concret.
În ziua cea mare am ajuns la hotel pe la ora 12, și, intrând
în hol, am auzit doi bodyguarzi vorbind despre mine. Unul dintre ei spunea că
urma să am "aceeași soartă ca Shuusei". Așa-numitul
"Shuusei" semăna foarte mult cu unul dintre foștii mei colegi din
generală, poreclit Angi. Și el, la fel ca restul practicanților, murise și
fusese renăscut la scurt timp, dar gardianul lăsase de înțeles că mai erau
câteva detalii despre excursia lui pe care nu le putea divulga. Nu am reușit să
aflu niciodată respectivele detalii.
Observând că mă uitam în direcția lor, cei doi gardieni
(dintre care unul semăna cu un gardian de la liceu) m-au trimis să o caut pe
"șefa de sală", doamna Pascale, care era de asemenea și una dintre
profesoarele noastre de turism.
Am găsit-o în câteva minute și am salutat-o politicos. Deși
venisem pregătită pentru o ultimă zi de practică, am auzit-o întrebându-mă
"Auzi, da' nu vrei să pleci mai devreme? Ai chef să stai?" M-am
arătat surprinsă de întrebarea ei, dar am dat din cap afirmativ, sugerând că
voiam să stau. În mintea mea se desfășura deja un întreg monolog - 'Ce
dumnezeu, abia am venit și mă trimite acasă?'
Văzând că eram determinată să rămân, șefa de sală m-a
îndrumat către bucătărie, unde mi-a preparat un cocktail din cale afară de
ciudat. Avea la bază cartofi prăjiți, pai, unii mai lungi, alții mai scurți,
peste care se turna suc.
După un timp, stând liniștită și savurându-mi cocktail-ul,
am văzut-o pe mama venind către mine. Am vorbit cu ea, dar nu mult, pentru că
se apropia timpul să plec în spațiu. I-am zâmbit și i-am spus că urma să
"ne vedem mâine". Mama a plecat la rândul ei înapoi spre casă, iar eu
am primit un al doilea cocktail. În comparație cu primul, care avea suc de
portocale peste cartofi, acesta din urmă era făcut cu suc de grapefruit. După
ce mi-am băut și al doilea cocktail, am fost condusă către nava spațială în
care urma să mor.
Îmi amintesc că am văzut câteva peisaje superbe în spațiu
înainte să mor. Nu mai știu exact când am murit, tot ce știu e că la un moment
dat nu mi-am mai putut lua ochii de la tavanul alb al navei până la finalul
visului. Nimeni nu știe dacă am fost până la urmă renăscută.
Comentarii
Trimiteți un comentariu