1-25: O fabrică și un păianjen

Se făcea că redescoperisem într-o zi niște CD-uri vechi cu episoade din Naruto, cu lecții de geografie și chiar cu câteva dintre videoclipurile mele amuzante. Dintr-un oarecare motiv am vrut să i le dau pe toate Ancăi, o fată de pe Sunphoto cu care eram prietenă. I-am sugerat să ne întâlnim la 5 dimineața în fața blocului meu. (Da 😂😂) Totuși, timpul a zburat și nu am apucat să ne vedem. Am observat pe la vreo 7 dimineața că Anca întârziase. Afară era încă întuneric.

S-a schimbat brusc cadrul și m-am pomenit în vechea mea clasă din școala generală, unde aranjamentele băncilor era oarecum diferit de cel normal. Lângă mine era așezat un copil care își scria tema. După un timp au apărut alți trei colegi - Lucian, Marian și George. Primii doi dintre ei sunt foști colegi din școala generală, al treilea e un coleg din liceu. 

"Ce-a zis diriga? Suntem praf, nu?" l-am auzit pe Marian întrebându-l pe Lucian. Întrebarea lui venise ca urmare a faptului că jumătate de clasă picase cel mai recent test la fizică, cu doar câteva ore în urmă.

Am stat în bancă alături de Lucian și Marian pentru restul zilei, așa cum obișnuiam în clasa a 7-a. Singura prezență în plus era copilul copilul care își scria tema în banca de lângă noi.

După încă o schimbare de cadru m-am trezit într-o încăpere ciudată albă. Era un fel de fabrică. În mijlocul camerei, înconjurat de fire și aparate electronice, stătea un bătrân care părea să lucreze la o mașinărie. 

Am așteptat câteva minute și apoi am ajuns brusc la concluzia că începerea albă era de fapt o gară unde trebuia să mă întâlnesc cu Anca. Mi se părea ciudat totuși. Îmi aminteam perfect că îi dădusem Ancăi adresa mea exactă. Putea să-mi bată la ușă, atât de precise erau detaliile. Și cu toate astea, eram la "gară" așteptând-o.

Cadrul s-a schimbat din nou. Eram acasă, cu calculatorul deschis. Am găsit un update la Yahoo Messenger și am vrut să îl instalez - că doar ce se poate întâmpla? Odată cu instalarea noii versiuni opțiunea de "invizibil" a dispărut din listă, dar bineînțeles că nu am știut asta înainte să apăs pe install. Și așa, am ajuns să apar online la 7 dimineața, spre disperarea mea. "Uite, vezi? De-aia nu instalez eu mess-ul ăsta, că nu știu să umblu cu el..." a spus mama, care apăruse dintr-odată lângă mine, implicând că nici eu nu știam cum să folosesc messenger-ul cum trebuie.

După ceva timp am renunțat la încercările de a mă da din nou pe invizibil. Îmi amintesc doar că am mers în sufragerie și am văzut că tata era și el treaz. Am început să plâng de frustrare în fața lui pe motiv că nu mai puteam să revin la versiunea inițială de messenger. Nu știu dacă chiar am reușit să mă întâlnesc cu Anca sau dacă doar mi-am imaginat toată întâmplarea în timp ce stăteam la birou cu laptop-ul în față. Într-un cadru fugitiv eram împreună în fața blocului, unde i-am "prezentat" vreo 3 sacoșe pline cu CD-uri și 6 coli A4 pe care erau scrise numai lucruri fără sens. 

Apoi am ajuns din nou în camera mea. Când m-a ridicat de la birou am văzut pe șifonierul vechi niște stafide umede și lipicioase. M-au trecut fiorii când am întins mâna să le iau și să le arunc, fiindcă lângă ele a apărut de nicăieri un păianjen imens, păros și nervos. (Ajutor.) Am încercat să îl omor cu papucul, dar nu a avut niciun efect. Păianjenul a ajuns direct pe piciorul meu (gol). Am sărit în pat cu fața în jos și am încercat să omor păianjenul cu perna, dar nici asta nu a făcut mare lucru. M-am trezit speriată ca de moarte, doar ca să observ că păianjenul nu era nicăieri.

Cuprinsul visului

Personaje (reale): Anca (prietenă de pe Sunphoto), Lucian C. și Marian I. (colegi din școala generală), George G. (coleg din liceu), mama, tata - menționat, profesoara de fizică din școala generală - menționată

Anime / Manga: Naruto (mențiuni)