La începutul visului mama a trebuit
să plece împreună cu echipa ei la un campionat mondial de telegrafie viteză.
Din echipă făcea parte și Teo, o amică de-a mea. Mama a făcut o mulțime de
pregătiri, luând în considerare faptul că aveam să rămân singură zile întregi.
Voia să fie sigură că aveam tot ce îmi trebuie.
La puțin timp după plecarea mamei,
am observat cum casa (care nici măcar nu era a noastră) a rămas fără uși, cu
doar niște spații goale în locul lor. "Bine că ai luat tot și m-ai lăsat
așa!" am strigat frustrată. Mă neliniștea goliciunea casei. Mobila
dispăruse și ea, de parcă mama nu mai avea de gând să se întoarcă.
Am ales să îi fac o vizită bunicii,
ca să mă mai calmez, dar nici ea nu era acasă. Mai presus de toate, nici casa
în care se presupune că locuia bunica nu mai avea uși. Când am ieșit din casă
am văzut cum soarele apunea încet încet, deși până atunci trăisem cu impresia
că se întunecase deja de o vreme. Plimbându-mă pe aleile pustii, nici măcar nu
mai simțeam că eram într-un oraș. Niciuna dintre casele pe lângă care am trecut
nu avea uși, iar totul era tăcut și gol.
Am decis în cele din urmă să merg
înapoi acasă. Pășind în casă, am simțit cum telefonul mi-a vibrat în buzunar.
Primisem 3 e-mail-uri cu comentarii pe Sunphoto, dar le-am ignorat și am
început să îi scriu mamei.
Cadrul s-a schimbat brusc. În
ultima parte de vis m-am pomenit într-o încăpere cu decoruri alese, pictată în
nuanțe de roșu. Îi povesteam cu ardoare mamei despre visul pe care tocmai îl
avusesem (deși practic încă mai visam).
Cuprinsul visului
Personaje (reale):
mama, bunica - menționată, Teo (cunoștință) - menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu