Vise Trandafirii

Se făcea că eram la facultate și stăteam la cămin. Îmi făcusem mulți prieteni pe care în realitate nu îi am. În weekenduri stăteam toată ziulica în cameră să vorbesc cu Jasmine despre cât de mult vreau să-l visez pe Gabura împreună cu Shizuru, fiindcă cei doi erau printre favotiții mei. La începutul visului, eram în Pokemon GO, mai exact, eram într-o arenă roșie care se făcea treptat albastră. Această schimbare cică avea mare efect asupra psihicului meu. Așa se face că am vorbit cu Candela și Blanche, care nu mai știu ce și cum mi-au zis, dar m-au înverșunat să mă întorc la cămin și să fac o mare boacănă. I-am dat mesaj unei tipe să-i spun că simt cum ceva din interiorul meu se schimbă. Simt că mă acaparează Yuuto, deși o iubesc pe Benio și vreau să-l apăr pe Rokuro. Discuția a degenerat apoi către basara, mai exact, Shiromi și Gabura. Eram foarte tristă pentru că Shiromi murise, la care îmi zice tipa asta: 'Lasă, că tu ca Yuuto nu o să pățești ce a pățit Shiromi, nu o să te aban...

Se făcea că mă mutasem la alt liceu care era tot la Română și se schimbase implicit și stația în care mă opream ca să aștept troleul spre casă. Liceul la care mă înscrisesem era de muzică și era acolo un profesor preot care semăna cu preotul de la noi de la biserică. În ultima jumătate de lună fusesem bolnavă - avusesem varicelă. După varicelă am ieșit în lume ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Singura diferență este că acum eram super aeriană, așa încât îmi lăsam ghiozdanul abandonat peste tot. Prima dată s-a întâmplat când m-am decis să îmi reîncarc cardul RATB. Am fugit către ghereta ratb și...rucsacul a rămas la mama lui, bietul. Am împietrit când am realizat că rucsacul cu absolut toate bunurile mele materiale zace în stația de 300 - bine că era goală stația, altfel nu mai vedeam rucsacul. A doua oară s-a întâmplat tot afară; intrasem în clădire și lăsasem ghiozdanul afară. Nici nu e nevoie să descriu panica cu care am coborât la scurt timp treptele și am scos porțile din bala...

Se făcea că eram în liceu, dar făceam ore ca la facultate și, câteodată, mă îngrozea d-na Ghinescu. În visul ăsta d-na Ghinescu semăna foarte mult cu d-na Raianu și ne preda alfabetul limbii române zicând că ne predă japoneză =)))))))))). Știu că urma ceva inspecție, fiindcă femeia era foarte disperată și ne punea să facem tot felul de lucruri ciudate cu litere și cifre, ca să le învățăm mai bine. Pe mine m-a pus să fac cartoane cu cifre colorate. Cel mai mult îmi plăcea 2-ul pentru că era roz. Singura oră legată cât de cât de Japoneză era cea cu doamna Gheorghe, care și în vis preda literatura, însă cele mai multe ore le aveam, evident, cu profa de turism. La școală m-am întâlnit cu vechi colegi din școala generală și mă miram cum pască ajunseseră acolo. M-am întâlnit cu Ionuț Dobre, Kashi, Adrian Bârsan și alții. Acesta din urmă începuse să îmi vorbească despre mașini și lucruri neinteresante pentru mine, dar, în final, s-a oprit la Pokemon Go. I-am spus că am și eu cont și că tocm...

Se făcea că eram în Magano și urma bătălia finală. Chinu, Kamui și Benio se sfătuiseră între ei ce și cum să facă pentru a-i ajuta pe exorciști să înțeleagă că de fapt, impuritățile nu sunt vinovate de nimic. Se face schimbare de cadru și ajungem în trecutul lui Chinu, unde aceasta nu zambea și era doar o mașinărie creată pentru a ucide. Imediat după contactul cu sinele său malefic, Chinu a început să tremure și să plângă pentru că a realizat cât de importante erau viețile oamenilor pe care îi omorâse. Kamui și Benio o îmbrățișează și remarcă faptul că e mult mai natural pentru ea să zâmbească. În timpul ăsta, eu eram acasă, în fața televizorului cu mama. Era ajunul Crăciunului și găsisem un film la care să ne uităm. Eu însă nu am stat să văd tot filmul, ci am plecat după vreo 15 minute, inchizându-mă în propria cameră. Mama făcea și mâncare în timp ce se uita la film și mirosea până în hol. Mi se făcuse foame. În cameră, am decis să mă uit la Fairy Tail pentru că nu mai aveam răbda...

Se făcea că eram acasă și mă jucam pe cocoppa, uitându-mă în același timp și la televizor. Stăteam în sufragerie cu mama. M-am jucat cât m-am jucat și, la un moment dat, a venit Kiry, dar nu mi-am dat seama că era el la început pentru că purta niște haine ciudate și mi se părea că nici vocea nu îi suna normal. Am început să vorbim și mi-a spus cât de mult s-a schimbat viața lui. A remarcat că și eu mă schimbasem într-un fel. Eu butonam de zor la cocoppa, n-aveam prea mult chef de sentimentalisme; am senzația că până și mama mi-a comentat cu privire la faptul că îl ignoram oarecum pe Kiry. Văzând că nu are șanse, Kiry s-a retras, zicând că se duce să dea la gacha pe cocoppa și revine când are charm suficient =)))))))))) După asta s-a schimbat cadrul. M-am trezit undeva la munte, stând într-o cameră rustică. Aveam să îmi dau seama într-un târziu că respectiva cameră era de fapt camera mea, deși era complet diferită de cea din realitate. Mă jucam în continuu pe cocoppa ca să îmi ajut br...

Se făcea că apăruse ceva anime nou și, deși era animat de un studio despre care se zicea că e bun, pe parcurs, lumea a încetat să mai creadă astfel când au apărut în openinguri și endinguri niște chestii cum sunt chibi-urile. Toată lumea era nemulțumită pentru animeul cu pricina trebuia să fie unul serios și nu merita așa ceva. Acum că mă gândesc mai bine, parcă era ceva cu idoli combinat cu alte prostii, deci...cred că nu era chiar cine știe ce. Mai târziu, respectivul anime a început să arate ca unul pe care îl știam și băgam mâna în foc că de fapt îl animează studio Pierrot. Lăsând la o parte anime-ul, am trecut la manga, mai exact, la Sousei. Apăruse Gabura într-un nou capitol și fanii erau fericiți nevoie mare. Mai apăruse și Hijirimaru, pe care, brusc, am realizat că l-am văzut în versiunea chibi dansând pe prăjituri în animeul ăla nou. Am realizat așadar că de fapt manga de la Sousei și anime-ul cu idoli erau oarecum legate și abia așteptăm să îl văd pe Gabura în versiune chib...

Se făcea că urma să dau Nouryoku Shiken, dar structura examenului era puțin (foarte) diferită. Examenul în sine avea gramatică și toate cele obișnuite NUMAI dacă te decideai să îl dai în România sau ceva de genul. Dacă te decideai să pleci și să îl dai altundeva, se punea că-ți faci licența pe Nouryoku în străinătate. Trebuia să faci un traseu turistic și te chemau la Româno-Americană pentru pregătiri. Câțiva dintre colegii mei au ales drumul greu și s-au înscris la faza cu traseul. Eu însă am fost leneșă nevoie mare și, deși știam că dacă mergeam în altă parte mi-ar fi fost mai bine, am rămas în România și am ales licența normală și Nouryoku normal. Chiar înainte să dăm Nouryoku am fost la Româno-Americana pentru înscrieri și am văzut pe ușă ditamai calendarul cu plecări și sosiri, stagii de pregătire și alte chestii. Unii trebuiau să plece imediat din țară. M-am gândit la Nichita și la Mara, care urmau să plece în decembrie, care în vis părea ca octombrie. Se auzeau de peste tot exp...