Se făcea că eram în liceu. Ca să
ajung la cursuri trebuia să iau un troleibuz care avea capătul chiar în fața
blocului. Convenabil dacă mă întrebați, mai ales că nu trebuia să fac schimb cu
niciun alt vehicul.
La destinație mă întâlneam mereu cu
doi colegi din școala generală, Lucian și Marian, care aleseseră să vină la
același liceu ca mine. Pentru că stăteam mereu cu Lucian ajunsesem să
cred că eram un cuplu. Era un sentiment drăguț. Ne îmbrățișam mereu, ceea ce
m-a dus cu gândul la vremurile din trecut. Mi-am amintit că el se numise odată
"cocalar" pentru faptul că mă pupase pe obraz în clasa întâi în semn
de mulțumire pentru materialele împrumutate în ora de abilități practice.
Pentru mine gestul fusese adorabil, dar după ce am mai crescut, el nu a mai
fost prea mândru de ceea ce făcuse. M-am întrebat dacă ar trebui să îi aduc
aminte de întâmplarea cu pricina, doar ca să văd dacă reacționează diferit.
S-a schimbat cadrul. La finalul
cursurilor m-am pomenit alergând după el printr-o ploaie torențială. Mă
pierdusem de el și eram foarte panicată. Ne-am reîntâlnit din fericire în
troleibuz. Marian era și el cu noi. Pe toată durata drumului până acasă ne-am
spus unii altora bancuri.
Spre surprinderea mea, odată ajunsă
acasă, a trebuit să plec din nou, cu mama la librărie. Apatent, nu mai aveam
hârtie creponată (deși nu știu la ce o mai foloseam în prezent). Am luat repede
hârtia creponată și am fugit spre casă. Troleibuzul în care ne-am urcat părea
stricat; în locul stațiilor afișa numere la întâmplare. Nu era singurul lucru care
se stricase. Când am ajuns din nou în fața blocului, am găsit aleea complet
distrusă și excavatoare peste tot.
Cuprinsul visului
Personaje (reale):
Lucian Chiriac, Marian Ionescu - colegi din școala generală, mama
Comentarii
Trimiteți un comentariu