Se făcea că plecasem de la liceu și
eram în drum spre casă. Cred că era iarnă - altfel nu îmi explic faptul că se
întuneca la 5. Considerând că încă mergeam la școală la orele prânzului trebuie
să fi fost în clasa a 10-a.
În mod ciudat, m-am urcat într-un
autobuz care în realitate nu ajunge la liceu, 105. Și mai ciudat era faptul că
eram acompaniată și de alți colegi. Chiar și când mai aveam cel mult trei
stații până acasă, colegii încă erau cu mine, deși unul dintre ei ar fi trebuit
să ia trenul până acasă iar autobuzul trecuse de gară de ceva timp.
La un moment dat, dintr-un motiv
necunoscut, am adormit în autobuz și am mers până la ultima stație, pierzând
totodată șansa de a ajunge acasă. Unul dintre colegi - chiar băiatul care ar fi
trebuit să coboare la gară și să ia trenul - m-a trezit. Spre marea mea mirare,
am observat că autobuzul ajunsese să arate exact ca dormitorul bunicii (în
special aranjamentul mobilei). De asemenea, am realizat că dormisem pe
podea.
Explorând mai mult din vehicul,
m-am pomenit că se transformă într-o sală de spectacol - un teatru, cu
obișnuitele lui scaune roșii. Covoarele și cortina erau și ele înecate în roșu.
Deasupra șcenei era o tabelă pe care scria că ajunsesem la "Depou
Gorj" cât timp dormisem. Nici nu m-a interesat că era vreo 3 dimineața, am
sunat imediat la mama zicând: "Mama, nu-i așa că iei și tu 105-u' până la
capăt să mă scoți din Depou Gorj?"
Cuprinsul visului
Personaje (reale):
Virgil (colegul care m-a trezit), mama, bunica - menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu