Treceți la conținutul principal

1-23: Campionatul mondial din viitor

La începutul visului mă pregăteam să plec împreună cu mama și echipa ei la încă un campionat de telegrafie viteză. Cumva blocul nostru era neobișnuit de apropiat de gară. În doar câteva minute a venit și trenul.

S-a schimbat cadrul. Ajunși la destinație, cu toții au coborât din tren - în afară de mine. Am rămas în urmă ca să îmi pun lucrurile înapoi în bagaj (deși nu pot să îmi explic de ce scosesem aproape tot ce se putea scoate din geantă). Am coborât totuși din tren preț de două minute, numai cât să le spun celorlalți să nu cumva să plece fără mine, după care am revenit în vagon și am continuat să îmi îndes lucrurile în geantă. La un moment dat am observat că vagonul arăta diferit față de cel cu care eram obișnuită - asemenea unei camere dintr-un hotel luxos. De la covorașe până la așternuturi, perne, pilote și chiar perdele, totul era colorat în nuanțe de roșu.

Trecuseră minute bune și tot nu coborâsem din tren. Mecanicul locomotivei a urcat să vadă dacă eram bine, m-a strigat, sugerându-mi să mă grăbesc, ca să nu plece trenul cu mine, dar eu nu i-am răspuns. Adormisem în vagon, printre pilotele pufoase roșii. Între timp, lângă tren, mama și ceilalți mă criticau pentru întârziere, spunând că mă mișcam la fel de încet ca un melc. Până la urmă au plecat la concurs fără mine.

Când în sfârșit m-am trezit (probabil după o perioadă destul de lungă) și am decis să cobor din tren, am observat un scenariu aparte: personaje din Fairy Tail se plimbau prin gară alături de versiuni în miniatură ale lor. Am reușit într-un final să ajung la un campionat, dar nu la cel la care mă așteptam. Campionatul de telegrafie la care ar fi trebuit să ajung se terminase cu ani în urmă. 

După o altă schimbare de cadru am ajuns pe plajă. Acolo urma să se desfășoare concursul din prezent. Am observat cu stupoare că îi puteam înțelege chiar și pe concurenții străini - toată lumea vorbea în română.

Datorită călătoriei mele în timp, am ajuns să văd personajele din Fairy Tail (dintre care am remarcat-o ușor pe Lucy) participând la concursul de telegrafie viteză alături de miniaturile lor ca parte din lotul național al României. Concursul nu mai era bazat pe codul morse, ci pe atletism. La un moment dat am văzut-o pe Lucy cea mică odihnindu-se lângă Teo, o cunoștință, de asemenea parte din lotul României. Ca de nicăieri, a apărut mama. Alături de alți membri ai lotului începuse din nou să mă certe pe motiv că m-am mișcat ca un melc, dar nu i-am dat atenție. Atenția mea era concentrată pe un dinozaur de pluș.

În finalul visului am realizat că toată lumea din jurul meu îmbătrânise, de vreme ce eu rămăsesem la fel ca în ziua în care adormisem în tren.


Cuprinsul visului

Personaje (reale): mama, Teo (eleva mamei) și echipa de radiotelegrafie

Anime / Manga: Fairy Tail

Personaje anime: Lucy Heartfilia

 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...