Se facea că găsisem într-o zi pe pervazul geamului de la
sufragerie 5 pui de guguștiuc (sau cel putin cred că erau pui de guguștiuc).
Erau albi și oarecum pufoși. Am citit pe un bilet pe care l-am găsit lângă
guguștiuci că trebuia să am grijă de ei, pentru că altfel venea sfârșitul
lumii. Așa că de fiecare dată când cereau de mâncare pe parcursul zilei
deschideam numaidecât geamul și îi hrăneam, le dădeam să bea apă și îi
mângâiam. Erau tare blânzi.
La venirea serii m-am pomenit în camera mea, stând la
calculator. Vorbeam pe messenger cu o colegă din școala generală și cu Andreea,
o prietenă foarte apropiată. Le povesteam amândurora despre o oarecare
călătorie pe care urma să o fac. Mergeam în Japonia. Din vorbă în vorbă, am
ajuns să cred că Andreea era de fapt colega mea din generală, așa că am depănat
împreună amintiri până când s-a schimbat cadrul.
În dimineața zilei următoare, nu mă simțeam prea bine. Mă
durea foarte rău burta. Totuși, odată ajunsă în port, mama m-a urcat pe vaporul
cu care aveam să călătoresc în Japonia. Conform explicațiilor primite de la
căpitan, vaporul avea trei secțiuni (ca și cum ar fi fost un tort înalt și
cineva ar fi venit de sus cu cuțitul să taie felii din el). Două dintre
secțiuni ajungeau în Japonia, iar cealaltă în Olanda, așa că trebuia să avem
grijă în care parte a vaporului eram așezați la plecare. Deși era o informație
crucială, căpitanul nu a menționat nimic în legătură cu perimetrul fiecărei
"secțiuni" de vapor, așa că ne-am așezat după cum ne-a tăiat capul.
M-am refugiat într-o cameră asemănătoare cu un compartiment
de tren și m-am așezat pe unul dintre scaune. "Aah, cât aș vrea să rămân
pe secțiunile alea două!" mi-am zis. Între timp, mama deja striga către
mine să cobor, de parcă nu mă urcase tot ea pe vapor cu câteva momente mai
devreme. Întorcându-mă cu fața către ușile glisante, am văzut cum intrau în compartiment
câțiva bărbați înalți cât stâlpii de telegraf. Mi-au spus că erau japonezi, dar
nu arătau deloc ca niște japonezi și nici nu vorbeau limba. M-am speriat și am
țâșnit din compartiment direct pe punte cu mama. După o vreme, am realizat că
aveam o pată imensă pe pantaloni, de la ceva ce fusese pe scaunul din
compartiment. Pantalonii erau albi, ceea ce făcea pata și mai evidentă. M-am
întors către mama și am întrebat-o plină de rușine cum a putut să nu îmi spună
despre pată.
Pentru puțin timp, s-a schimbat cadrul și m-am trezit într-o
cameră de hotel aflată undeva în liceu. Ieșind pe culoarele liceului, am
remarcat că acesta fusese renovat și avea peste tot covoare lungi, roșii.
Culoarele nu mai erau placate cu gresie sau ciment, ci puseseră parchet, iar pereții
erau albi, proaspăt zugrăviți. Când am dat cu ochii de mama pe culoar, m-am
pornit să țip că mă făcuse de râs pentru că nu îmi atrăsese atenția cu privire
la pata de pe pantaloni. Am țipat mai încet când am realizat că profesoara de
turism era undeva în apropiere, vorbind despre atestat.
Am revenit brusc pe vapor, deși încă mi se părea că seamănă
cu hotelul. L-am văzut pe Kakihara Tetsuya îndreptându-se către unul dintre
compartimente, împingând trei cărucioare cu copii. În compartiment îl aștepta
soția. Am rămas complet șocată. Mi-am pierdut dintr-odată motivația de a mai
merge în Japonia și eram gata să cobor de pe vapor, dar mi-am amintit de o
legendă de pe mare conform căreia dacă vreun călător simțea nevoia să renunțe
la a mai face un lucru care înainte fusese visul său de o viață, apăreau niște
vampiri și îi luau sufletul. Am asociat vampirii cu Sebastian Michaelis din
Kuroshitsuji.
Chemați probabil de lipsa mea de motivație, au apărut după
puțin timp și vampirii, iar pe punte s-a dezlănțuit lupta. Am asistat la o
răscoală organizată de către un vampir răzvrătit, în urma căreia liderul
vampirilor a fost ucis. Semăna cu Shino Aburame din Naruto, doar că avea ochii
roșii.
După moartea liderului, oamenii și vampirii au tăbărât unii
peste alții, omorându-se reciproc. Pe mare s-a pornit de nicăieri furtuna. Zeci
de fulgere au luminat cerul. Puii de guguștiuc de la începutul visului au
apărut din nou, revoltați că nimeni nu le-a înțeles mesajul și, din cauza asta,
s-a ajuns din nou la vărsare de sânge. Niciun om nu le-a putut oferi suficientă
iubire sinceră încât să crească frumos, în armonie. Cei cinci pui au povestit
despre trecutul jalnic pe care îl trăiseră alături de un pescar înainte să
ajungă să ceară ajutor de la fiecare dintre noi. După ce și-au spus povestea,
au zburat departe, până i-au înghițit norii de furtună.
Într-un târziu, când situația s-a calmat, m-am refugiat din
nou în compartiment împreună cu mama. Deși vaporul se îndrepta negreșit spre
Japonia, am sunat-o pe Andreea și i-am spus că nu mai plecam nicăieri.
În finalul visului, odată cu venirea dimineții, s-a instalat
pacea peste vapor. I-am văzut coborând de pe punte pe cei din echipa Kaijo din
Kuroko no Basket. Se îndreptau către meciul cu Seirin.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Andreea (prietenă foarte apropiată),
colega din școala generală, mama, doamna Ghinescu (profesoară de turism din
liceu), Tetsuya Kakihara (seiyuu)
Anime / Manga: Kuroshitsuji, Naruto, Kuroko no Basket
Personaje anime: Sebastian Michaelis (Kuroshitsuji), Shino
Aburame (Naruto), echipele Kaijo și Seirin (Kuroko no Basket)
Comentarii
Trimiteți un comentariu