Se făcea că luam parte la un concurs de gătit în Germania.
Nu puteam să particip la concurs decât atunci când eram afară, în fața
blocului, și asta pentru că atâta timp cât stăteam în casă eram în România, iar
când pășeam afară din bloc ajungeam în mod magic în Germania. Stând la intrarea
în scara de bloc, vedeam concursul în toată splendoarea lui. Membrii juriului
erau aliniați pe scaune chiar lângă locul de joacă, și rând pe rând,
concurenții mergeau în fața lor cu fel și fel de mâncăruri.
Am înaintat pe lângă rândul de concurenți și am ajuns în
fața scării bunicii. Vorbeam la telefon cu Anca, o prietenă care voia să ne
întâlnim. Zis și făcut. Nu după mult timp, m-am înființat cu Anca în camera
mea, care era atât de curată încât diferea până și aranjamentul obiectelor. În
centrul camerei aveam un covor pufos.
După ce s-a trântit în pat, Anca a adormit și nu am putut să
ne bucurăm prea mult de revederea noastră. Se mai trezea din când în când, și
după ce se uita lung la mine, îmi povestea despre lucrurile pe care le văzuse
la concursul de gătit de afară, și despre pisica ei, care, aparent, era și a
mea.
S-a schimbat cadrul. Am trecut împreună cu Anca pe lângă
școala generală. Ne-am minunat deopotrivă de soarele care apunea și am decis să
fugim în Germania înainte să se termine concursul, că poate apucam și noi niște
premii.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Anca (prietenă de pe Sunphoto), bunica -
menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu