Se făcea că era dimineață și abia mă trezisem. Încă mă chinuiam să deschid ochii când mama a dat buzna peste mine în cameră și a început să îmi povestească pe nerăsuflate și pe un ton foarte ridicat ce mai văzuse pe la televizor. În ultima vreme îmi tot rupsese ușa ca să îmi spună despre toate crimele, despre schimbările pe care le percepea în societate, pe care le compara cu experiențele ei "de pe timpuri", despre război, despre corupția politicienilor, și multe alte frustrări. Dar nu mă așteptasem vreodată să intre peste mine și să înceapă să arunce cu toate relele din lume de la primele ore ale dimineții. De data asta s-a concentrat pe cutremurele în lanț din Turcia și nu numai, trecând apoi la politicienii mizerabili de la noi din țară și la schemele pe care le repetau ca să ia mai mulți bani de la gura poporului. Auzeam cum urla televizorul din sufragerie, probabil pe România TV. Faptul că se uita la televizor și venea după să-mi verse toate pe gât mă făcea să mă simt inconfortabil și în miezul zilei, așa că mi-am permis să explodez, ținând cont că nu părea să o intereseze că abia mă trezisem și că nu aveam energia necesară să particip la o discuție cu subiecte atât de grele. Am simțit că iau foc și mi-am descărcat nervii printr-un pumn în pernă și un altul în tăblia de la pat. Am cam distrus tăblia, dar nu a contat. Tot ce am vrut a fost ca mama să înțeleagă că vreau să mă lase în pace.
După ce mama a ieșit din cameră bolborosind cuvinte pe care
am preferat să nu le înțeleg, am realizat că afară era înnorat. Era iarnă, dar în
fața geamului meu era o perdea agresivă de ploaie, transformată mai apoi în
lapoviță. Privind în jur, am observat ca aspectul camerei nu era cel din
prezent, ci semăna cu cel din 2014, când eram încă la liceu. Am pornit
televizorul și am schimbat imediat programul, ca nu cumva să văd știrile la
care se uita mama. Tot căutând un post potrivit, i-am auzit vorbind (sau, mai
bine zis, țipând unii la alții) pe muncitorii din apartamentul vecin. Mai
devreme sau mai târziu, noi sau alți vecini de pe scară avram să primim una
dintre obișnuitele tratații cu bormașină, pentru că de de nu? Oamenii cu bani
cumpără 3 apartamente și angajează echipă de muncitori să lucreze la două în
același timp.
Când în sfârșit am găsit un post TV pe care merita să rămân,
am aprins lumina și am luat telefonul, vrând să scriu un vis în notițe. Am
observat că orice aș fi făcut, nu reușeam să scriu în întregime anumite
cuvinte, sau, dacă printr-un miracol reușeam, mi se ștergeau când apăsam pe
space și erau înlocuite cu altele.
Confuză, am intrat pe Snapchat și am observat și acolo un
fenomen similar. Apoi am văzut cu coada ochiului ceva alb mișcându-se prin
cameră, pe lângă calorifer. Era o pisică, și stătea în cameră de mai multe
zile. Am vrut să mă apropii de ea, să îi fac o poză, poate să o și mângâi, dar
felina nu s-a apropiat de mine până nu i-am întins mâna. M-a mirosit și m-a
lăsat să o mângâi puțin, apoi s-a ascuns.
Mi-am îndreptat din nou atenția către Snapchat. Trebuia să
trimit un snap de dimineață. Am văzut astfel că apăruseră multe filtre muzicale
cu ocazia zilei Sfântului Valentin și am testat vreo 5, nesigură care ar fi cel
mai potrivit pentru snap-ul meu. Nu mai știu melodiile, dar câteva dintre ele
erau sunete populare de pe Tiktok. Am profitat de faptul că la televizor se
derula una dintre scenele mele favorite din Young Royals și am filmat-o cu
Snapchat folosind unul dintre filtrele speciale. Nu am putut să adaug text la
snap. Pe lângă că nu puteam să scriu anumite cuvinte, îmi mai și fugea cursorul
(cu tot cu caseta de text) în partea stângă. Am renunțat deci la idee și am
salvat filmulețul doar cu filtru. Era lung, așa că a durat ceva până s-a
salvat.
Chiar înainte să mi se salveze filmulețul, mama a dat din
nou buzna în camera mea. Văzând că stăteam în capătul dinspre ușă al patului cu
ochii în telefon, mi-a reproșat: "Aaa, deci pentru telefon ai timp, dar să
mă asculți pe mine nu!" Apoi, a insistat: "Nu-ți ceream decât să mă
asculți!" Nu i-am spus nimic și am așteptat să iasă din cameră. În mintea
mea plutea însă un gând tăios. "Lasă, că nici tu nu ai fost o ascultătoare
foarte bună de fiecare dată când am avut nevoie."
Privind spre televizor, am văzut că scena mea favorită din
serial se terminase și fusese înlocuită de o alta. Accentul cădea pe Simon,
care voia să petreacă ceva mai mult timp cu Wilhelm înainte de vacanța de
Crăciun. Planurile lui au fost însă ruinate când regina, însoțită de membri
importanți ai curții regale, a venit la școală și i-a prezentat lui Wilhelm un
program care practic îl lega de mâini și de picioare. Ca și prinț moștenitor,
Wilhelm trebuia să respecte cu strictețe fiecare activitate din program.
Programul cu pricina includea atât lecții speciale de politică, public
speaking, conduită în societate și economie, cât și o serie de conferințe la
care Wilhelm trebuia să participe. Uitându-se cu dispreț la Simon, regina a
ținut să menționeze că de atunci înainte, Wilhelm nu va mai fi avut timp de
oameni "simpli" ca el.
Pe când Wilhelm a fost forțat să îi întoarcă spatele, l-am
auzit pe Simon strigând-o pe Felice, rugând-o să să îl țină la curent cu tot ce
se mai întâmpla peste iarnă. O striga "Felli".
Am încercat din nou să scriu visul. Văzând că nu mai reușeam
să scriu pe telefon, m-am așezat la masa care în mod normal era în sufragerie
și am început să scriu de mână, pe foi albe. "Să vezi că nu mai scap fără să îmi schimb telefonul," mi-am spus. Am oprit și televizorul după un
timp, ca să am liniște, deși eram sigură că voi auzi curând bormașina. Am scris
începutul visului și am realizat că eram în vis, așa că m-am forțat să mă
trezesc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama
Serial: Young Royals
Personaje din serial: prințul Wilhelm, Simon Eriksson,
regina Kristina și membrii curții regale, Felice Ehrencrona
Comentarii
Trimiteți un comentariu