Se făcea că eram acasă și începusem să strâng foculețe cu mama pe Snapchat. Într-o dimineață, înainte ca mama să își înceapă cursurile online, am observat că ne apăruse clepsidra, ceea ce însemna că peste puține ore aveam să ne pierdem focurile. Cum eu trimisesem deja snap, mi-am dat seama că mama era cea care uitase să îmi trimită înapoi. Astfel, am dat oarecum năvală în sufragerie și i-am cerut să îmi dea telefonul ca să îmi trimit singură snap de pe contul ei și să nu o mai bat la cap. Cu chiu cu vai, mama a acceptat iar problema a fost rezolvată.
S-a schimbat cadrul. Aveam programare la o doamnă doctor de
la Puls pe care o mai vizitasem în 2019. Hotărâsem de comun acord cu mama să
mergem să mă vadă, să aflăm și noi ce era de făcut. Când am intrat în cabinet,
am observat că arăta puțin diferit față de ultima dată când ne întâlnisem, dar
i-am recunoscut imediat vocea. La scurt timp, m-am pomenit la orizontală, pe
patul din cabinet. După o inspecție rapidă a problemei mele, doctorița a
concluzionat că aceasta se mărise. A încercat să potolească dilatațiile
venoase, însă văzând că nu are prea mare succes și că acestea continuă să
revină, mi-a pus pe ele un plasture cu anestezic. A fost puțin incomod la
început.
Pe când stăteam în pat și simțeam că mă ia somnul, am
auzit-o pe mama povestindu-i doctoriței cât de insuportabilă fusesem ca și
copil. Contrar laudelor pe care mi le adusese de atâtea ori înainte, numindu-mă
un copil cuminte și ascultător, acum refula, spunând că atunci când eram mică
țipam mereu până când obțineam lucrul pe care îl voiam, eram insistentă,
plângăcioasă și nu îmi tăcea niciodată gura - nici măcar atunci când avea ea
treabă.
După am auzit-o din nou pe mama vorbind. I-a narat
doctoriței toată istoria problemei mele, începând cu momentele în care
tratamentul dat avusese succes și continuând cu prezentul, în care nu mai dădea
același randament. Am încercat să rămân trează ca să mai aud ce spunea.
Problema mea o adusese în pragul disperării. "Știți și dumneavoastră cum
era în 2019. Măcar putea să facă lucruri de om normal. Acuma, de când i-au
luat-o ăștia razna stă numai pe burtă, în pat," spunea mama printre
altele.
În final, doctorița nu ne-a spus nimic clar. Mă rog, nu pot
fi sigură, din moment ce cam un sfert din consultație am dormit. Când am ajuns
acasă, am găsit lumina aprinsă și sufrageria ocupată de o familie care venise
cu tot cu cei 7 copii ca să sărbătorească onomastica unuia dintre ei. Toți
copiii erau așezați la o măsuță înconjurată de 7 scaune - 4 roșii și 3 galbene,
pentru 4 fete și 3 băieți.
Copiii nu au zăbovit multă vreme în aceeași cameră, spre
deosebire de adulți. Când au dispărut din peisaj, am rămas doar eu și mama,
împreună cu doi soți supraponderali. Bărbatul ajunsese supraponderal, cu burta
revărsată pe sub tricou în valuri de grăsime. Nevasta, care arăta doar puțin
mai bine, încerca să îi tempereze acestuia consumul de alimente.
M-am așezat pe fotoliu, trăgând mai aproape de mine măsuța
copiilor, pe care era așezată o farfurie cu resturi de cartofi prăjiți și
friptură la grătar. Era mai multă carne, astfel că am vrut să gust puțin din
ea, dar nici nu am mușcat bine din bucata de friptură, că a și venit soțul
doamnei la masă, să mănânce și el. Pe când soția se așezase lângă mama să
discute cu ea, l-am văzut pe om înghițind pe nerăsuflate vreo 15 cartofi și
câteva bucăți de carne. Pentru cartofi nu pot să zic că m-am supărat, că oricum
nu aveam voie prăjeală, dar m-am uitat puțin ciudat la el când a început să îmi
ia friptura din mână. Lângă el a mai răsărit și un al treilea musafir, probabil
fratele. Și acesta din urmă părea chitit să nu mă lase să mănânc. Am observat
că cei doi vorbeau în italiană unul cu celălalt.
În finalul visului, după ce s-a golit în sfârșit casa, mama
a realizat că nu o întrebasem pe doctoră cum ar fi mai bine să procedăm în
privința bolii care nu îmi mai dădea pace. Noi doar vorbisem despre cât de
gravă erau, nu și despre o soluție. Astfel, mama a promis să o sune pe
doctoriță. Era doar o singură problemă. Nu îi aveam numărul. Aveam numărul
fiicei ei, la care fusesem o singură dată în realitate. "Eh, mamă, ți-am
spus că era altă doctoriță?" am întrebat-o, la care ea a răspuns,
acoperindu-și gura: "Da, bobiță, ai avut dreptate." Visul s-a
întrerupt brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, doctorița, fiica ei - menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu