Treceți la conținutul principal

15-30: Nuntă dublă. Sau triplă? Cine știe...


Se făcea că eram în D.Gray Man, mai exact într-o biserică, unde ajunsesem nu se știe cum. Am avut plăcerea de a lua parte la o nuntă mai specială. Pe covorul roșu, îmbrăcați în alb și negru erau Allen și Nea, iar puțin mai în spate, ținând verighetele, era Mana. Câțiva membri din ordin, printre care Komui, Miranda și Cross erau și ei acolo, pe niște scaune așezate de-o parte și de alta a încăperii. Road se ocupa de poze, iar Lavi stătea undeva în spate, departe de altar, discutând cu Tyki niște probleme "importante", în timp ce Sheryl mormăia ceva și părea oarecum iritat, probabil din cauza lui Nea. 
La scurt timp l-am auzit pe preot că începe să turuie ce avea de turuit, moment în care s-a făcut liniște mormântală și toată lumea și-a îndreptat atenția către cei doi miri, care stăteau în fața altarului ținându-se de mână. Am crezut că mor de emoție când am auzit "Nea D. Campbell, îl iei pe Allen să-ți fie soț iubitor la bine și la rău-" sau ceva asemănător, și am simțit că îmi vine să țip când Nea a spus "da". Apoi, preotul și-a îndreptat atenția către Allen și a repetat întrebarea, urmând ca Allen să răspundă de asemenea "da". Nu știu când au schimbat verighetele, dar la un moment dat, în timp ce se sărutau mirii (❤❤❤), am văzut și inelele cu diamante pe degetele lor. Toată lumea aplauda și ploua cu confetti, deși Tyki era puțin trist fiindcă acum nu mai putea să flirteze cu Allen după cum obișnuia. 
Se aude muzica de nuntă, dar se schimbă brusc cadrul și acțiunea se resetează. Mă pomenesc în aceeași biserică, alături de aceiași câțiva invitați. Practic, era un alai întreg, dar nu am stat să-i studiez pe toți ca să-mi dau seama cine erau.
De data asta, în fața altarului, pe covorul roșu era un singur mire și, spre surprinderea mea, nu era Nea. Era Tyki, și puteam să-l văd perfect fiindcă de data asta aveam loc de onoare lângă altar. Tyki părea a fi foarte alarmat cu privire la costumul lui, nevrând să existe nici măcar o urmă de imperfecțiune pe sacou sau oriunde altundeva. El și preotul păreau a fi vechi cunoștințe. M-am uitat prin sală și l-am găsit pe Nea pe un scaun lăturalnic, lângă Mana. 
La un moment dat, ușa bisericii s-a deschis și a apărut Allen - îmbrăcat într-o rochie lungă albă, cu voalul acoperindu-i fața, la braț cu Road, care era cică domnișoară de onoare, și Cross, care tocmai terminase de fumat o țigară. 
Cum au ajuns față în față, Tyki, gentleman până la ceruri și înapoi, i-a luat mâna lui Allen și i-a sărutat-o ușor. Allen și-a ferit privirea de a lui, dar nu a putut să ascundă faptul că se făcuse roșu ca racul în obraji. Lavi se uita la cei doi din spate, de lângă Road, în timp ce ținea verighetele. 
Încă o dată, slujba a început și iar l-am auzit într-un târziu pe preot ținându-și clasicul discurs când cei doi miri au trebuit să facă jurămintele. Am văzut cu câtă grijă Tyki i-a pus inelul pe deget lui Allen și am murit puțin de fericire (🥰🥰). Cadrul s-a continuat cu sărutul mirilor, ca mai apoi Tyki să-l îndrume pe Allen afară din biserică, spre limuzina care aștepta în fată. Nu știu ce s-a întâmplat cu buchetul, dar știu că atunci când Tyki și Allen pășeau afară din biserică, Lavi și Road șușoteau ceva. 
S-a schimbat din nou cadrul, și tot la biserică eram, numai că se resetase iar acțiunea. Încă o dată, pe covorul roșu stăteau doi miri - Lavi și Allen. Tyki era în spate cu verighetele. Lavi venise cu Bookman. Am auzit iar același discurs, dar o parte din mine voia să se întoarcă la cadrul anterior. Visul s-a întrerupt brusc în timp ce preotul încă vorbea.

Cuprinsul visului 
Anime/Manga: D.Gray-Man
Personaje anime: Allen Walker, Nea D. Campbell, Tyki Mikk, Lavi, Komui Lee, Miranda Lotto, Cross Marian, Road Kamelot, Sheryl Kamelot, Bookman

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...