Treceți la conținutul principal

15-33: Parola de la Tumblr


Se facea că rămăsesem cu restanță la literatura engleză și nu numai, fapt ce a determinat-o pe Diana, colegă de facultate, să încerce cumva să mă ajute. Deși eram în anul 3, restanțele încă se mai dădeau și în toamnă. Ultima lucrare pe care o avusesem era la Sokudoku no nihongo, unde primisem nota 2 sau 3. Când doamna Raianu mi-a spus că ne vedem la restanțe, am fost neașteptat de recunoscătoare. Consideram că așa urma să am mai mult timp să învăț. Era o șansă de a avea o lucrare perfectă data următoare. După eșecul de la examen, am mers la bufet să-mi iau ceva de mâncare. 
Pe Whatsapp, Diana îmi trimitea în disperare materiale, fie că era vorba despre fișe de lucru cu kanji sau despre cărți de critică pentru eseurile de la literatura engleză. Eu le salvam pe fiecare în parte, având convingerea fermă că voi reuși să le acopăr pe toate când va veni timpul. Mai aveam o vreme de așteptat până când puteam da din nou examenele. Momentan voiam doar să mă odihnesc și să mă uit la niște animeuri.
S-a schimbat cadrul. Eram acasă și zăboveam pe AO3 și Sunphoto. La un moment dat, într-un moment de inspirație divină, mi-am adus aminte că Danny își pusese parola de la blogul de pe Tumblr pe AO3. Astfel, am început să răscolesc descrierile fanfic-urilor pe care le scrisese în căutarea ei (Ce. De ce). Într-adevăr, parola era în descrierea fic-ului lui favorit. Era o aglomerare de cifre și litere fără noimă, așa că am luat-o cu copy-paste. 
Am intrat la scurt timp pe contul lui de Tumblr. E-mail-ul pe care fusese făcut contul nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci, nu era Yahoo, Gmail sau Hotmail, ci o platformă nouă și extrem de ciudată. Cumva, aplicația a detectat că mă conectasem pe Tumblr-ul lui Danny și i-a trimis un e-mail, dar eu nu mi-am dat seama. 
După minute în șir în care am explorat dashboard-ul lui Danny, am vrut să îmi creez un cont pe Sunphoto cu parola lui de pe Tumblr și să dau mesaje de pe el. Așa am aflat că Danny chiar avea cont pe Sunphoto, făcut pe respectivul Id care era legat și de Tumblr, cu username-ul arhicunoscut. După ce am dat mesaje la jumătate din lista lui de prieteni (pentru că Sunphoto, văzând că folosesc o parolă deja existentă în baza lor de date, m-a logat mai întâi pe contul lui Danny) și după ce am intrat cu contul lui Danny pe pagina mea ca să bag toate albumele la favorite (disperarea e mare, aparent), am ieșit de pe cont, și de pe mail. 
După timp, am văzut pe Tumblr-ul lui Danny un istoric al logărilor. Ajunsesem cap de listă, cu logările pe conturile lui, dar și pe conturi false pe care le făcusem folosind parola lui de Tumblr. Am ajuns la concluzia că trebuia să șterg rapid conturile, ca să nu vadă Danny că îi furasem parola și mă uitasem pe contul lui. Am copiat din nou parola de pe unde era și m-am logat ca să șterg conturi. (Îmi făcusem cont pe Sunphoto cu Satella pe mail-ul lui Danny și cu parola lui, unde mi-a fost capul?) Știam sigur că Danny putea să se uite oricând la statistici sau să primească e-mail cu privire la furtul de parolă.
După ce am șters contul făcut pe Id-ul lui, am descoperit că îi trimisesem aparent mesaje unei persoane cu care nu mai vorbesc de-o vreme, care avea contul ObitoUchiha. Aveam cumva acces și la contul respectivei, iar mesajele, trimise de la și înspre ea, erau atât de out of character, încât mi se păreau penibile. Am șters și respectivele mesaje, deși în cazul acestei a doua persoane, nu aveam nicio garanție că nu le văzuse.
M-a cuprins un sentiment sufocant de vinovăție: dacă urma să mă judece Danny pentru ceea ce tocmai făcusem, și să nu mai vrea să fim prieteni? 
Cadrul s-a schimbat din nou și m-am pomenit pe Skype cu persoana menționată mai devreme, care avea un câine mic și pufos și se lăuda cu el la cameră. L-a pupat de l-a amețit până când s-a încheiat visul, dar n-o învinovățesc, era adorabil.

Cuprinsul visului 
Personaje (reale): Diana M. (colegă de facultate), Raianu-sensei (profesoară de japoneză), Danny (prieten din Italia) - menționat
Anime/Manga: Naruto Shippuuden (implicații)
Personaje anime: Uchiha Obito (menționat)
Rpc-uri: Satella Namikaze (menționată)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...