Se făcea că eram la liceu în sala 1 și plângeam pentru că nu
aveam prieteni și mă simțeam singură. De undeva din sala pe care o credeam
goală a răsărit Angela, o colegă de facultate. M-a întrebat ce aveam și i-am explicat
printre suspine situația, urmând ca ea să spună că lucrurile nu stăteau deloc
așa cum credeam eu. Afară soarele strălucea cu putere, deși erau și câțiva nori
pe alocuri.
S-a schimbat cadrul și am ajuns acasă la bunica. Și ea mi-a
spus același lucru: nu aveam de ce să îmi fac griji. Și totuși, ceva mă
neliniștea.
M-am pomenit brusc pe coridoarele școlii generale, deși în
vis, clădirea era cea a facultății. Așteptam de una singură, retrasă lângă un
perete, să intru la curs - mai exact, la opționalul de engleză. Eram ușor
panicată și mă jucam pe telefon crezând că mă voi calma. Nu a fost așa,
bineînțeles, și deși aș fi vrut să vorbesc cu cineva despre temerile mele, nu
aveam cu cine. Mi-au venit în minte vorbele Angelei, pe care începusem
bineînțeles să le pun la îndoială.
Deodată, văd o formă mișcând undeva în raza mea vizuală.
Ridicându-mi ochii din telefon, o văd pe doamna profesoară Gheorghe venind spre
mine cu pași repezi și mă gândesc "Aoleu, Doamne, licența". Când
profesoara se oprește în fața mea, încerc să îndrug câteva cuvinte, dar nu se
înțelege nimic. La un moment dat, mă pomenesc cu o mână pe umărul drept - un
gest de consolare din partea profesoarei, care mai apoi îmi întinde un calmant,
pentru că după spusele ei, eram înconjurată de o aură întunecată care fumega
practic în jurul meu.
După asta, cadrul se schimbă din nou. Eram la vestiarele de
la sala de sport. Pe acolo intram în sala unde urma să avem opționalul.
Intrând, m-am așezat într-o bancă care dădea înspre spatele sălii, care sală
arăta complet diferit de realitate. Băncile lungi din lemn vechi în nuanțe de
maro deschis și parchetul vechi care scârțâia cu fiecare pas mă făceau să mă
gândesc la trecut. Am numărat 1, 2, 5, poate 7 oameni în total, într-o sală cu
peste 150 de locuri. La un moment dat, după vreo 5 minute, și-a făcut apariția
și profesorul - Ștefănescu. A mers glonț în fața clasei și a deschis un
catalog, dând să facă prezența. A continuat apoi prin a ne comunica situația
absențelor. "Cum să vă spun... Andrei are prezență completă, cutare a
lipsit de 3 ori, cutărescu de două ori, cutare n-a venit deloc,..." etc.
Ne-am pomenit și cu niște statistici apărând pe proiector. Aparent, primeam
puncte bonus în funcție de cât de des răspundeam la ore. De vreme ce alții
aveau între 600 și 750 de puncte bonus, eu aveam undeva pe la 167, fapt care nu
prea dădea bine. După ce am terminat cu datele statistice, am trecut la cursul
propriu-zis.
Am observat într-un târziu că atmosfera de afară se
schimbase, comparată cu cea de la începutul visului. Ploua cu găleata iar
picăturile de ploaie se izbeau de geamurile înalte. Cerul era o combinație
stranie de nori grei de ploaie și un soare roșu aprins. Vântul bătea cu putere.
Am rămas cu ochii la peisajul de afară, orice urmă de atenție pentru cursul
opțional fiind dată uitării până la încheierea visului.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Angela (fostă colegă de facultate),
bunica, d-na Gheorghe (profesoară de literatură japoneză), dl Ștefănescu -
profesorul de la opțional
Comentarii
Trimiteți un comentariu