Se făcea că eram la facultate, în timpul cursului de practica limbii cu doamna Raianu. Înainte de final, cursul s-a transformat cumva într-unul de literatură engleză, deși profesoara nu s-a schimbat. Ne-a fost dată spre rezolvare o temă nespus ds ciudată, iar doamna Raianu a adăugat că "știa sigur că nimeni nu o să fie în stare să o facă".
Am mai stat puțin după ore. Câțiva dintre noi participau și la un opțional de geografie, tot cu doamna Raianu. Am auzit pe cineva din clasă spunând ceva de genul "Să n-o lăsați pe Raianu să vadă alea, că e jale." "Alea" erau niște cărți din care profesoara ne dăduse o altă temă, de data asta la geografie, și dacă își aducea aminte de ea, colegii erau convinși că își va aminti și de testul pe care ni-l promisese cu o săptămână înainte.
Am plecat acasă, încercând să fac tema de la practica limbii. Nu a fost chip,
pentru că era mult prea lungă. În cameră, mi-am amintit să verific dacă primisem răspuns la
un mesaj pe care îl trimisesem cu câteva ore înainte, dar m-am întristat când
am văzut că fata cu care vorbeam mă lăsase în seen. "Eh,
karma," mi-am spus.
Dintr-un oarecare motiv m-am gândit la Kiry. Apoi s-a schimbat
cadrul și am ajuns împreună cu mama și echipa de radiotelegrafie (mai puțin
Kiry) la Cluj, pe care eu îl consideram Piatra Neamț. Eram cazați la Hotel Biscuit, care
fusese renovat recent. Era și Andre cu noi, ceea ce m-a dus brusc cu gândul la cum încercase
mama să mă convingă să o iau și pe Andre în cantonament.
Imediat cum am ajuns la hotel, echipa de radiotelegrafie s-a
refugiat într-una din camere să joace cărți. La un moment, dat Iza și încă
cineva au fost dați dispăruți, chiar înainte să trebuiască să mergem la masă. Sala de mese
era, de asemenea, puțin diferită de realitate. Devenise sală de pariuri. M-am așezat cu Andre la o masă, întrebându-ne ce
facem cu tema dată de doamna Raianu. Nu mai știu exact ce temă era, dar cred că aveam de scris o poveste.
Mai apoi, s-a schimbat cadrul. Am ieșit cu Andre să ne plimbăm prin oraș. În drumul nostru am ajuns la un fel de ghicitoare, care a încercat de asemenea să ne îndrume în scrierea poveștii, să ne spună cum era mai bine să procedăm. Fără rezultat. Când m-am uitat mai bine, am realizat că femeia semăna foarte mult cu bunica, atât la față, cât și la voce.
De cum ne-am întors la hotel, s-a pornit ploaia. M-am refugiat în cameră. Aveam pe telefon o aplicatie care filma orice, fără să afecteze spațiul de stocare. Îmi venise între timp ideea răsărită să adaug filmul pe care îl făcusem de-a lungul plimbării prin oraș în temă (deși eu trebuia... să scriu o poveste... pe caiet).
Dintr-odată, am auzit o bătaie în geam. Mi-am ridicat ochii din telefon și am văzut-o pe Andre, care era cazată chiar în camera de lângă mine. Amândouă aveam balcon, așa că nu i-a fost greu să treacă din balconul ei în baconul meu. Mi-a mărturisit că era tristă că nici după ce mersesem la ghicitoare nu ne venise idee pentru proiect.
În timp ce vorbeam cu Andre în balcon, am auzit pe cineva sunând la ușa ei. Andre a intrat înapoi în propria cameră, chipurile ca să răspundă la ușă. În loc să meargă la ușă, s-a întors totuși din drum și a strigat către ușă din balcon, moment în care amândouă am început să râdem.
La ușă era Catălin. "Nu vreți să jucați cărți?" a întrebat el, parcă știind că eram la o distanță de un balcon și puteam și eu să îl aud. Am început din nou să râd. Parcă voiam, parcă nu voiam să joc. Visul s-a întrerupt brusc (pentru că FMM DSU, cu alarma ta din Chitila >:( )
Cuprinsul visului
Personaje (reale): d-na Raianu (profesoară de japoneză), mama,
Iza și Cătă (elevi ai mamei), Kiry (fost elev al mamei) - menționat, bunica -
menționată, Andre (prietenă foarte apropiată)
Comentarii
Trimiteți un comentariu