Se făcea că se apropia sfârșitul anului universitar și trebuia să termin licența pe repede înainte. Tocmai ce îi trimisesem doamnei Gheorghe ultimele modificări făcute și așteptam un feedback. Între timp, m-am decis să intru pe site-ul facultății și să verific catalogul virtual. Am văzut astfel că se mai adăugaseră câteva note. Aveam un 7 la opțional, un 10 la practica de cercetare și încă un 7 - vezi să nu - la practica limbii. Nu-mi mai aduc aminte nota de la cursul de structura limbii.
În dreptul fiecărei note era trecut numele profesorului care folosise catalogul pentru notare. În dreptul notelor de la cursul opțional 2 și practica de cercetare scria mic numele Alexandra Marina Gheorghe, la structură scria Andrei Avram, iar la practica limbii scria... șoc și groază, Haruyo Maruyama. Nicidecum numele doamnei Raianu, ceea ce m-a făcut să mă întreb ce se întâmplase de nu mai era dumneaei titulară. Am primit apoi brusc un mesaj de la doamna Gheorghe. Fusesem chemată cu licența în fața școlii în vecinătatea căreia se află blocul meu.
Am ajuns numaidecât și am observat că peisajul din fața școlii era cel din vremurile de demult, de când eram eu în clasele 1-4. Am așteptat-o pe profesoară și m-am mai uitat puțin peste licență. Totul părea să arate bine.
Când într-un târziu și-a făcut apariția, doamna Gheorghe mi-a spus încântată că făcuse rost de bilete de
autocar pentru o excursie la pădure și că se bucura că terminasem totul în timp
util ca să vin și eu în respectiva excursie. M-am refugiat apoi în vechiul
fumoar al profesorilor, situat în școală, la parter. Acolo am mai aruncat un
ochi peste lucrare și m-am albit la față. În primul rând, formatul
paginii de titlu nu era cel solicitat de secție, în al doilea rând,... pe
lucrare nu era numele meu. Mă și gândeam cum aveam să îi dau așa ceva profesoarei. În mod clar nu îmi va mai fi semnat nicio declarație de originalitate. I-am auzit pe colegi
strigându-mă de afară și, brusc, m-am pomenit în fața porții școlii, iar
autocarul tocmai sosea. M-am uitat lung la colegi, apoi la profesoară, și-am
urcat fără să predau lucrarea.
Au urmat câteva cadre mai scurte, în care ba vorbeam cu
profesoara în pădure, unde mirosea puternic a lemne arse, ba eram lângă apă și
puteam să-i văd pe restul cum pescuiesc și se bucură de briză. Vorbeam
bineînțeles despre lucrarea de licență, iar doamna Gheorghe părea să facă tot posibilul să mă
convingă că totul era bine, dar că trebuia să învăț să mă mișc mai repede.
La un moment dat, s-a schimbat cadrul și m-am pomenit într-o
casă la înălțime, cu mama. Profesoara tocmai cobora treptele. Ne-am întâlnit și cu
un amic radioamator al mamei, care ne-a spus cu un zâmbet larg că abia aștepta să ajungem. Camera în
care stăteam cu mama era momentan goală, dar urma să fie umplută cu mobilierul
"arhi-cunoscut" nouă. Am dedus că mai stătusem în camera respectivă cu mult
timp în urmă, și m-a cuprins o bucurie ca în vremurile bune. Eram la Iași sau
la Suceava. Mama era și ea încântată, practic ne imaginam împreună ce frumoasă
va fi șederea noastră acolo. Rând pe rând, amicul mamei căra piesele de mobilier în
cameră. Nu cred că am apucat să o vedem întreagă. Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): d-na Gheorghe, d-na Raianu (menționată),
d-l Avram (menționat), d-na Maruyama (menționată) - profesori de la facultate,
mama și amicul ei
Comentarii
Trimiteți un comentariu