Cică eram în vacanță și mama avea mai mereu treabă. La începutul visului eram plecată cu ea undeva, cred că la Antonia la Focșani. Acolo, Antonia lucra pentru un nene crescător de animale care, de alfel, livra și pizza. Am văzut-o la un moment dat pe Antonia jucându-se cu un cărucior și cu o pisică foarte pufoasă.
Mai apoi s-a schimbat cadrul și am ajuns brusc acasă. M-a chemat mama, care tocmai venise de la muncă și mi-a zis că a comandat pizza și o să vină imediat. În timp ce așteptam să vină pizza, am mai vorbit puțin cu Antonia care era tot în Focșani. Ajunsese, cum necum, să afle că pisica aia cu care se juca cât timp am eram acolo era chiar a tipului pentru care lucra. După asta, lucrurile au luat o întorsătură oarecum ciudată.
De vreme ce stăteam eu într-o seară în cameră, uitându-mă la poze din Vampire Knight și ascultându-l pe Kakihara (deși nu suna ca el), m-am pomenit cu telefon de la mama care mi-a zis că a comandat iar pizza de la tipul ăla pentru care lucra Antonia. După spusele mamei, comanda era cea obișnuită și trebuia să o ridic eu de data asta, că ea nu putea ajunge acasă până mai târziu. Am așteptat...și-am așteptat...și-am așteptat. Nu era nici țipenie. Am hotărât, deci, să mă uit la un live pe pixiv, ținut de Namino. Spre surprinderea mea, deși live-ul era pe pixiv SKETCH, Nami nu desena nimic. Live-ul era cu o altă pisică pufoasă și cu un copil care voia să se joace cu ea. La un moment dat, pisica face un gest ciudat iar copilul începe să plângă, dar, dându-și seama că nu a procedat corect, pisica acționează din nou, dându-se pe lângă copil. Copilul se calmează la scurt timp.
Am intrat și pe facebook la un moment dat și am văzut un status de la profa de română din generală și cred că era tot despre ceva pisică.
Aud eu niște sunete ciudate în timp ce stăteam la calculator. Sunetele persistau de câteva zile încoace și nu știam ce să fac să scap de ele pentru că deveneau din ce în ce mai alarmante. Bă...și opresc laptopul forțat. Nu se oprește sunetul. Închid telefonul. Tot nu se oprește. Și ajung într-un final să îmi dau seama că zgomotul insuportabil provenea de la neonul de la birou. Am scos neonul cât încă era aprins (s-a și ciobit la un capăt și mi-era frică să nu sar în aer, rip) și totul a fost ok.
La un moment dat, pe la 8 jumate-9 seara, îmi amintesc de comanda făcută la pizza. Ajung ca vântul și ca gândul în sufragerie, tocmai când începuse să sune interfonul. Răspund și mă trezesc cu ditamai pachetul în fața mea. Clar nu era doar pizza. Deschid cutia și găsesc înăuntru PISICA TIPULUI CARE LIVRA PIZZA. (Menționez, casa era în renovare și mi-era teamă pentru sănătatea pisicii). Am sunat-o pe mama și-am luat-o la bani mărunți, la care ea mi-a răspuns că știa despre pisică și a adăugat că ea si tipul de la pizza plănuiseră totul. Dă-i, sun-o pe Antonia să-i zici că pisica a ajuns la tine. Se pare că pisica aia era similară cu cea din live-ul lui Namino, ceea ce însemna că avea 'proprietăți terapeutice'.
S-a schimbat apoi din nou cadrul. Stăteam așezată la un alt birou, clar nu la al meu, că la al meu nu mai puteam face nimic dacă scosesem neonul. Am mai stat la biroul ăsta și în alt vis. Primisem odată cu pizza într-o altă seară...și ditamai revista de manga și o răsfoiam de zor. Mi-au căzut ochii pe Vampire Knight și pe Tokyo Ghoul, care ironic, erau cuplate în respectiva revistă. Revista era enormă și foarte colorată, eu chinuindu-mă să găsesc sfârșitul fiecărui capitol de manga. Îi complimentam stilul lui Ishida Sui, chiar dacă se vedea clar ca lumina zilei că al lui Hino Matsuri era mult mai complex.
Se schimbă iar cadrul și ajungem în CODE GEASS cu EUPHY ȘI SUZAKU. Cei doi vorbeau despre o rebeliune și despre cum aveau să distrugă regatul britanian împreună cu C.C. care era și ea acolo. Se face apoi o transformare și aud opening-ul de la Persona 5, iar Suzaku devine Arsene și-i spune lui Euphy că el e păcatul / banditul ei și că trebuie să îl accepte dacă vrea ca lucrurile să meargă bine =))))))))). Visul se încheie brusc (și plâng 😢).
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Antonia (prietenă de la facultate), Kakihara Tetsuya (seiyuu), Namino (artistă de pe twitter), profesoara de română din generală, Ishida Sui și Matsuri Hino (mangaka)
Anime/Manga: Vampire Knight (mențiune), Tokyo Ghoul (mențiune) Code Geass, Persona 5 (mențiune)
Caractere: Euphemia Li Britannia, Kururugi Suzaku din Code Geass, Arsene din Persona 5 (menționat)

Comentarii
Trimiteți un comentariu