Se făcea că eram oarecum în Tokyo Ghoul și ajunsesem la casa unui presupus ghoul pe care trebuia să îl prindem. Eram cu Urie și investigam casa de zor. Și uitându-ne noi în stânga și-n dreapta după dovezi, dăm de ținta noastră, care ieșea din bucătărie. Atât i-a trebuit, să ne vadă. Lucrurile au luat brusc o întorsătură foarte nasoală când ăla a trecut de la o stare perfectă de calm la nebunie pură și a început să urle ca din gură de șarpe și să facă spume la gură. Îmi aduc aminte că a fost totuși un moment scurt în care Urie a avut ocazia să îi pună o întrebare...și de la întrebarea aia s-a dezlănțuit tot. Da' problema e că de vreme ce presupusul ghoul nervos din te miri ce motive urla și avea ochii iesiți din orbite, io mă gândeam la două brățări pe care le avusesem când eram mică, una albă cu bleu și una roșie, care se rupseseră deopotrivă într-un parc. Bineînțeles că în realitate nu e așa. În fine, mintea mea m-a dus cu gândul la respectivul parc care nici măcar nu era parc, era un deal cu iarbă verde, așa de egală încât ziceai că e gazon. M-am aplecat să mă uit după brățări și nu mai erau acolo. În zare era o policlinică la care cică mergeam eu foarte des când eram mică pentru controale. Am zis că brățările au ajuns la policlinică și nu mai pot fi recuperate... așa că m-am dus să-mi iau un rebus 😂😂
M-a trezit brusc din visare vocea lui Urie, care doar ce își dăduse seama că inamicul nostru nu era nicidecum un ghoul, ci un vampir cu malformație pe creier care își pierduse nevasta într-un accident în urmă cu ceva timp, și de aia se comporta în felul ăla. (Frate, faci spume la gură și-ți crapă ochii că ti-a murit nevasta??)
Chiar când să-l prindem pe tip și să-l ducem la nebuni, s-a schimbat cadrul și am ajuns pe un holișor ciudat, unde la început ziceam că sunt la mine acasă, dar mi-am dat cât de curând seama că nu eram. Mă jucam pe telefon - ceva ce semăna cu o combinație de LINE Play și Cocoppa. Cică apăruse un nou tip de event și era foarte drăguț, cu fluturi albaștri. Mi-aduc aminte că văzusem pe cineva cu o zi înainte purtând o pălărie care era de la eventul ăla. Am zis să încerc și eu să joc în event, chiar dacă trecuse deja o zi de când începuse. Ca să particip în event trebuia să pun un outfit pe mine și după să-l descompun în mai multe părți care se transformau în flăcări de ayakashi când plecau de la avatarul meu. Nu am reușit să iau nimic la event pentru că visul s-a întrerupt brusc (de ce există zgomote, Doamne).
Cuprinsul visului
Anime/Manga: Tokyo Ghoul:Re
Jocuri: Cocoppa Play, LINE Play
Caractere: Urie Kuki

Comentarii
Trimiteți un comentariu