Se făcea că era ultimul an de facultate și se mergea pe sistemul hibrid. Doamna Kurihara se întorsese în România, iar eu rămăsesem cu niște ore de făcut mai pe la toate cursurile. Totuși, nu voiam să calc prea des în facultate pentru că mă făcea să mă simt inconfortabil.
Am avut la un moment dat un curs cu prezență la care am
decis să merg. Era un curs de engleză. A fost destul de plăcut, deși nu cunoșteam profesoara. Era un curs de nutriție, de parcă eram la turism, nu la limbi
străine.
Întoarsă acasă, am găsit-o pe mama într-un fotoliu care nu mai stă de mulți ani în poziția din vis. Se chinuia să țină deschis un laptop mic băgat într-o țiplă și se mira de ce nu reușea. Am lăsat minutele să treacă, mai două, mai trei, după care i-am smuls mamei laptopul din mână și l-am scos din țiplă. Am simțit un fior rece pe spate când am văzut că laptopul proaspăt scos din pungă începuse să ia foc. Acum trebuia să stau în permanență cu ochii pe el ca să îl sting.
După un timp am mers în camera mea, unde laptopul meu normal era
deschis. Se făcuse târziu și trebuia să merg la cursuri. Cu tot sistemul
hibrid, uitasem că era vorba ca jumătate dintre studenți să intre la cursuri
online, iar cealaltă jumătate să meargă fizic la facultate. Începusem să îmi
număr absențele. Aparent, trebuia să ținem cont și de numărul prezențelor
fizice la facultate. Dacă intram la cursuri online într-o zi în care eram pe lista studenților cu prezență fizică, nu mi se lua în considerare prezența. M-am panicat când în urma calculelor mi-a ieșit un rezultat nu prea favorabil în ceea ce privește prezențele, dar am decis să intru la cursul online, pentru că era prea târziu să plec de
acasă.
Cadrul s-a schimbat brusc și m-am pomenit la facultate, într-o îmbulzeală totală. Eram la un curs cu Kurihara-sensei, într-un amfiteatru care nu semăna cu sala noastră obișnuită. Aveam o prezentare de făcut în fața clasei, alături de Cosmina și Andreea Trufin. După ce ne-am ridicat ceva mai greu din bancă am observat că puseseră plastice peste trepte.
Ajunse în față, am început numaidecât să prezentăm, iar Andreea a vorbit mai mult decât toate la un loc. Apoi, i-a urmat Cosmina. La final, în timp ce
cele două fete își făceau bagajele să plece, a venit și rândul meu să îmi susțin partea de prezentare. Cu toate vorbele de încurajare din partea doamnei Kurihara, nu am reușit să fac prea
multe.
S-a schimbat din nou cadrul și am ajuns înapoi în camera mea, cu doamna Raianu care se plângea că prezența era mult prea redusă la cursul fizic. Amfiteatrul era aproape gol. M-a întrebat și pe mine de ce nu venisem la facultate și i-am mărturisit că nu mă simțeam tocmai în regulă.
Am primit brusc o notificare pe Twitter de la Cynthia, o veche prietenă. Absolvise și se întreba ce mai era cu
viața mea. Mi-a trimis o poză în care își arunca toca. Am fost tristă, nu tocmai
pentru realizarea ei, ci pentru faptul că mă consideram o ratată. I-am răspuns
la mesaj, dar am lăsat orice detaliu legat de facultate pe dinafară.
M-am trezit apoi în casa bunicii, stând în fața ușii de la bucătărie înconjurată de cutii de carton pline cu documente. Înainte să îmi pot da seama ce era în respectivele cutii, diriginta din generală m-a tras de mână, chemându-mă să discutăm câteva lucruri între patru ochi în sufragerie.
Aparent, în bucătăria bunicii era secretariatul facultății sau ceva asemănător și trebuia să plătesc o taxă de prezență la cursuri. Fiecare profesor avea un număr de credite pe care le cerea de la toți studenții, iar creditele se achitau cu cărți de joc. Odată așezate la masă, diriginta m-a întrebat dacă am suficiente credite ca să plătesc pentru cursul doamnei Raianu. I-am dat toți decarii din pachet și un valet și am dat din cap afirmativ. Profesoara a luat cărțile și s-a îndreptat spre bucătărie ca să plătească în locul meu.
Apoi, de vreme ce îmi vorbea deschis despre felul în care vedea ea situația mea la facultate, despre cum "nu mai am același foc în ochi, sunt pierdută, sunt fără de speranță și am obosit să mai continui" - ceea ce nu e departe de adevăr, dar și despre o iubire neîmpărtășită pe care ar fi văzut-o în mine, am auzit că mă striga cineva de la bucătărie.
Diriginta, și apoi Cynthia prin mesaj, m-au întrebat dacă aveam de gând să dau
curs respectivei iubiri. Nu le-am răspuns și am plecat la bucătărie. Încă o
dată, nu puteam să intru din cauza cutiilor care îmi stăteau în cale, dar
auzeam discuții calme de partea cealaltă a ușii. Am luat în brațe o cutie, chiar
la timp ca o secretară să deschidă totuși ușa și să mi-o ia din mână.
Brusc, după deschiderea cutiei, conversația pașnică s-a
transformat într-un conflict. În cutiile respective erau toate lucrurile rele din
anul 2020, iar dacă deschideai una, te cuprindea o dușmănie monstru față de cei
de lângă tine. Cum se tot deschidea ușa, iar oamenii mai luau cutii, încă una
și încă una ca să le deschidă, am văzut cum secretariatul din bucătărie se
transformă într-un regat sau ceva, iar vocile oamenilor se schimbă și ele, într-unele monstruoase.
Cu cât devenea conflictul mai puternic, cu atât se deschidea mai mult o poartă către o lume paralelă. De acea lume paralelă depindea într-un
fel soarta lumii noastre. M-am pomenit într-o peșteră în mijlocul unei
răscoale. Nimeni nu era om. Comandantul trupelor speciale, un om-șopârlă, fugea
alături de câteva dintre ajutoarele lui, în căutarea unei modalități de a opri
războiul care risca să se iște. Țipetele din realitate îi făceau pe atacatorii
din dimensiunea paralelă mai agresivi, și în curând, omul șopârlă alerga de
unul singur. Cei doi care îl insoțeau fusesera decapitați și devorați. În goana
lui, omul-șopârlă a îndrugat că era numai vina lui Trump pentru ceea ce i se
întâmpla lui și lumii întregi, și se ruga la zei ca Biden să îi fie salvarea.
Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Kurihara-sensei (profesoară nativă de
limba japoneză), mama, d-na Raianu (profesoară de japoneză), Andreea T.,
Cosmina (colege de la facultate), Cynthia (veche prietenă din Australia),
diriginta din liceu, Donald Trump și Joe Biden (președinți americani) -
menționați
Comentarii
Trimiteți un comentariu