Treceți la conținutul principal

17-2: Înapoi la facultate

 Se făcea că era ultimul an de facultate și se mergea pe sistemul hibrid. Doamna Kurihara se întorsese în România, iar eu rămăsesem cu niște ore de făcut mai pe la toate cursurile. Totuși, nu voiam să calc prea des în facultate pentru că mă făcea să mă simt inconfortabil. 

Am avut la un moment dat un curs cu prezență la care am decis să merg. Era un curs de engleză. A fost destul de plăcut, deși nu cunoșteam profesoara. Era un curs de nutriție, de parcă eram la turism, nu la limbi străine. 

Întoarsă acasă, am găsit-o pe mama într-un fotoliu care nu mai stă de mulți ani în poziția din vis. Se chinuia să țină deschis un laptop mic băgat într-o țiplă și se mira de ce nu reușea. Am lăsat minutele să treacă, mai două, mai trei, după care i-am smuls mamei laptopul din mână și l-am scos din țiplă. Am simțit un fior rece pe spate când am văzut că laptopul proaspăt scos din pungă începuse să ia foc. Acum trebuia să stau în permanență cu ochii pe el ca să îl sting. 

După un timp am mers în camera mea, unde laptopul meu normal era deschis. Se făcuse târziu și trebuia să merg la cursuri. Cu tot sistemul hibrid, uitasem că era vorba ca jumătate dintre studenți să intre la cursuri online, iar cealaltă jumătate să meargă fizic la facultate. Începusem să îmi număr absențele. Aparent, trebuia să ținem cont și de numărul prezențelor fizice la facultate. Dacă intram la cursuri online într-o zi în care eram pe lista studenților cu prezență fizică, nu mi se lua în considerare prezența. M-am panicat când în urma calculelor mi-a ieșit un rezultat nu prea favorabil în ceea ce privește prezențele, dar am decis să intru la cursul online, pentru că era prea târziu să plec de acasă. 

Cadrul s-a schimbat brusc și m-am pomenit la facultate, într-o îmbulzeală totală. Eram la un curs cu Kurihara-sensei, într-un amfiteatru care nu semăna cu sala noastră obișnuită. Aveam o prezentare de făcut în fața clasei, alături de Cosmina și Andreea Trufin. După ce ne-am ridicat ceva mai greu din bancă am observat că puseseră plastice peste trepte. 

Ajunse în față, am început numaidecât să prezentăm, iar Andreea a vorbit mai mult decât toate la un loc. Apoi, i-a urmat Cosmina. La final, în timp ce cele două fete își făceau bagajele să plece, a venit și rândul meu să îmi susțin partea de prezentare. Cu toate vorbele de încurajare din partea doamnei Kurihara, nu am reușit să fac prea multe.

S-a schimbat din nou cadrul și am ajuns înapoi în camera mea, cu doamna Raianu care se plângea că prezența era mult prea redusă la cursul fizic. Amfiteatrul era aproape gol. M-a întrebat și pe mine de ce nu venisem la facultate și i-am mărturisit că nu mă simțeam tocmai în regulă. 

Am primit brusc o notificare pe Twitter de la Cynthia, o veche prietenă. Absolvise și se întreba ce mai era cu viața mea. Mi-a trimis o poză în care își arunca toca. Am fost tristă, nu tocmai pentru realizarea ei, ci pentru faptul că mă consideram o ratată. I-am răspuns la mesaj, dar am lăsat orice detaliu legat de facultate pe dinafară.

M-am trezit apoi în casa bunicii, stând în fața ușii de la bucătărie înconjurată de cutii de carton pline cu documente. Înainte să îmi pot da seama ce era în respectivele cutii, diriginta din generală m-a tras de mână, chemându-mă să discutăm câteva lucruri între patru ochi în sufragerie. 

Aparent, în bucătăria bunicii era secretariatul facultății sau ceva asemănător și trebuia să plătesc o taxă de prezență la cursuri. Fiecare profesor avea un număr de credite pe care le cerea de la toți studenții, iar creditele se achitau cu cărți de joc. Odată așezate la masă, diriginta m-a întrebat dacă am suficiente credite ca să plătesc pentru cursul doamnei Raianu. I-am dat toți decarii din pachet și un valet și am dat din cap afirmativ. Profesoara a luat cărțile și s-a îndreptat spre bucătărie ca să plătească în locul meu.  

Apoi, de vreme ce îmi vorbea deschis despre felul în care vedea ea situația mea la facultate, despre cum "nu mai am același foc în ochi, sunt pierdută, sunt fără de speranță și am obosit să mai continui" - ceea ce nu e departe de adevăr, dar și despre o iubire neîmpărtășită pe care ar fi văzut-o în mine, am auzit că mă striga cineva de la bucătărie.

Diriginta, și apoi Cynthia prin mesaj, m-au întrebat dacă aveam de gând să dau curs respectivei iubiri. Nu le-am răspuns și am plecat la bucătărie. Încă o dată, nu puteam să intru din cauza cutiilor care îmi stăteau în cale, dar auzeam discuții calme de partea cealaltă a ușii. Am luat în brațe o cutie, chiar la timp ca o secretară să deschidă totuși ușa și să mi-o ia din mână. 

Brusc, după deschiderea cutiei, conversația pașnică s-a transformat într-un conflict. În cutiile respective erau toate lucrurile rele din anul 2020, iar dacă deschideai una, te cuprindea o dușmănie monstru față de cei de lângă tine. Cum se tot deschidea ușa, iar oamenii mai luau cutii, încă una și încă una ca să le deschidă, am văzut cum secretariatul din bucătărie se transformă într-un regat sau ceva, iar vocile oamenilor se schimbă și ele, într-unele monstruoase.

Cu cât devenea conflictul mai puternic, cu atât se deschidea mai mult o poartă către o lume paralelă. De acea lume paralelă depindea într-un fel soarta lumii noastre. M-am pomenit într-o peșteră în mijlocul unei răscoale. Nimeni nu era om. Comandantul trupelor speciale, un om-șopârlă, fugea alături de câteva dintre ajutoarele lui, în căutarea unei modalități de a opri războiul care risca să se iște. Țipetele din realitate îi făceau pe atacatorii din dimensiunea paralelă mai agresivi, și în curând, omul șopârlă alerga de unul singur. Cei doi care îl insoțeau fusesera decapitați și devorați. În goana lui, omul-șopârlă a îndrugat că era numai vina lui Trump pentru ceea ce i se întâmpla lui și lumii întregi, și se ruga la zei ca Biden să îi fie salvarea. Visul s-a încheiat brusc.  

 

Cuprinsul visului 

Personaje (reale): Kurihara-sensei (profesoară nativă de limba japoneză), mama, d-na Raianu (profesoară de japoneză), Andreea T., Cosmina (colege de la facultate), Cynthia (veche prietenă din Australia), diriginta din liceu, Donald Trump și Joe Biden (președinți americani) - menționați

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...