14-32: "Uite un depou de metroaie!"

Se făcea că începuse anul universitar și mergeam cu metroul la facultate. Făcusem traseul de multe ori înainte și îl cunoșteam ca în palmă. Totuși, într-o zi, pe când așteptam împreună cu colegii să vină metroul de Gara de Nord, ceva avea să se schimbe. Am văzut într-un final că venea metroul și m-am dat puțin mai în spate. S-au deschis ușile și am urcat, iar metroul a pornit. Când ne era lumea mai dragă, l-am văzut pe conductor că vine la noi în vagon să ne spună că traseul metroului se schimbase. M-am panicat la gândul că greșisem metroul și, la scurt timp, am auzit rând pe rând nume ale diverselor stații. Deși metroul ajungea în stații, ușile nu se deschideau niciodată. La un moment dat, unul dintre colegi (colegi care erau din liceu) mi-a îndreptat atenția către ferestrele metroului. Am văzut o grozăvie de alte metrouri oprite acolo. Șinele o luau în toate direcțiile și nu mai exista un tunel separat pentru fiecare metrou, era mai mult o mare intersecție. Mă pomenesc zicând "aah, uite un depou de metroaie" și mă apuc să-i fac un snap Oanei, râzând copios.
Se schimbă cadrul. La coborârea din metrou, noi ziceam că ajunsesem la Romană, dar stația arăta complet diferit față de realitate. Am văzut niște afișe atârnate peste tot. Erau afișe care anunțau faptul că magistrala era în reconstrucție, și ca atare, cursurile noastre urmau să fie anulate pentru că nu puteam ajunge la ele.
M-am pomenit față în față cu profa de română din clasa a 8-a și am întrebat-o ce a mai scris. Ea mi-a arătat încă două cărți de poezii. Am vrut să îi cer un sfat cu privire la scris, dar mi-am amintit că eu scriam proză și că "sfaturile pentru proză erau diferite de alea pentru poezie".
Ajung apoi brusc acasă, mai exact la bunica, unde era mare bairam și erau și colegii mei acolo. Nu recunoșteam pe aproape nimeni, deci m-am așezat lângă o fată, Mădălina, care se îndopa cu aripioare de pui. Curând, am aflat că alimentele servite la masă erau strict picante și iar m-am panicat, știind că eu am probleme cu mâncatul picant. Le-am povestit în detaliu tuturor ce problemă aveam și s-au uitat la mine cu părere de rău. Totuși, în final, tot am ajuns să mănânc aripioare picante, rugându-mă la sfinți să nu mă afecteze prea tare.
Schimbare de cadru, ajunsesem în apropierea unui zgârie-nori. Cred că mergeam la doctor să verific dacă aripioarele picante mâncate mai devreme avuseseră vreun efect negativ în ceea ce privește problema mea. Intrând în spitalul zgârie-nori, am dat peste Arthur din Ikemen Vampire, care stătea de vorbă cu eroina din joc și se pregătea să o muște. Mi-am luat rapid ochii de la scenă când a venit doctorul pentru consult. O parte din mine voia ca Arthur să fie doctorul care să mă consulte. Nu știu ce s-a întâmplat cu doctorul mai apoi, pentru că s-a schimbat iar cadrul.
M-am pomenit din nou la metrou, stând pe jos și holbându-mă în tunel. Era liniște mormântală și lumină slabă. Eu citeam manga de la D Gray Man încă o dată și ajunsesem la un capitol din viitor în care apărea și Lavi. Mai erau acolo și Kitty, Kash și Nora, posibil mai mulți oameni din fandom. M-am pus pe un plâns monstru uitându-mă la Lavi pentru că nu îmi venea să cred că în sfârșit reapăruse după atâta amar de vreme în manga. Ziceam chestii precum "Lavi!! Băiatu' mamii scump ce ești, în sfârșit ți s-a făcut dreptate!" și strângeam manga la piept. Apoi a trebuit să mă pregătesc să plec pentru că se auzea că ar veni un metrou. Cât ai clipi din ochi, m-am pomenit singură, luând-o la fugă pe trepte ca să schimb magistrala. M-am oprit în fața metroului, dar nu l-am luat, că nu știam unde duce.
Visul s-a încheiat brusc.

Cuprinsul visului 
Personaje (reale): Oana (prietenă foarte apropiată) - mențiune, profesoara de română din clasa a 8-a, Mădălina (colegă din liceu), Kitty, Kash, Nora (cunoștințe de pe serverul D.Gray-Man)
Anime/Manga: D.Gray-Man
Joc: Ikemen Vampire
Caractere: Lavi (D.Gray-Man), Arthur Conan Doyle (Ikemen Vampire)