Se făcea că urma să înceapă noul an universitar și se spărgea gașca. Toți prietenii mei urmau să plece în alte părți la master, așa că și eu m-am gândit să iau niște cursuri suplimentare. M-am văzut o ultimă oară cu Antonia, Camelia, Gabi, Nichita, Lori și Georgiana. Georgiana se ducea la științe politice, Antonia pleca în japonia, Gabi se ducea la ceva bazat pe film împreună cu Lori, iar de restul nu mai știu.
M-am hotărât să merg mai departe pe chimie, și așa m-am găsit la 1 octombrie în fața unor liste lungi ca la balamuc, liste de cursuri de la trei specializări: istorie, chimie, geografie. În timp ce mă uitam pe listă și mă rugam să fie profii de treabă, m-a bătut pe umăr un tip cu care urma să fiu colegă. Îmi amintea grav de Skinn Bolic, deși nu arăta ca el. Mai eram colegă cu o tipă care mi s-a părut a avea o voce super cunoscută, ca a unei colege din generală, dar clar nu era colega aia. Din păcate, deși toți studenții și-au început cursurile din prima zi, la noi a fost diferit pentru că titulara cursului nu era în facultate, așa că a venit un domn și ne-a trimis acasă.
Stăteam la cămin cu mama. În drumul spre cămin am stat pe niște scaune de modă veche dintr-un tren care mai mult arăta a tramvai, dar trecem peste. Eram puțin tristă că nu reușisem să o cunoaștem pe profa.
S-a schimbat cadrul și m-am pomenit în dimineața zilei următoare, stând pe marginea patului la cămin, uitându-mă la un coșuleț cu brioșe cu ciocolată așezat frumos pe noptieră. Am aflat apoi de la cineva din facultate că profa noastră de la curs ne adusese brioșele ca să se revanșeze pentru absența de ieri.
Am văzut-o pe profă chiar înainte să intrăm în amfiteatru și mi s-a părut a fi o femeie de treabă. N-aș spune același lucru și despre un alt prof care se uita la noi cu o privire super ciudată.
Am făcut prezența. Eram numai vreo 5 în clasă, într-un amfiteatru de 150 de locuri sau ceva de genul. Mă așezasem frumos între colegul care îmi aducea aminte de Skinn și tipa aia cu vocea colegei din generală. La un moment dat, profa a pus o întrebare la care am răspuns pe negândite, uitând să ridic măcar mâna. Noroc că a fost bun răspunsul.
Adâncindu-ne mai mult în discuții despre tabelul periodic, tipa lângă care stăteam se decide să vorbească peste profa și să mă întrebe dacă îmi plac filmele cu domnitori :/ Profa s-a uitat ciudat la ea, dar nu știu de ce, în final tot pe mine mi se părea că e supărată fiindcă nici nu mai știa că eu îi răspunsesem la întrebare și făcea să pară că i-am răspuns greșit.
Mă întorc cu trenul la cămin. În tren realizez că unul dintre profesorii de la celelalte specializări - cel pe care îl văzusem pe hol înainte de curs - era după noi, ăștia de la chimie, plănuind să ne facă rău. Noi îi ziceam Slytherin. Aparent, chiar a încercat să mă omoare cu niște dulciuri otrăvite.
Trenul cu care m-am întors la cămin avea două scaune noi și 3 vechi, iar de pe scaunele noi trebuia să te ridici într-un anumit fel, ca să îl lași și pe omul așezat pe scaunul din capăt să coboare (???).
Când am ajuns în camera de cămin, am văzut coșulețul unde fuseseră dulciurile din ziua anterioară gol și mă întrebam dacă și de data asta o să vină profa pe la 1 noaptea să ne lase alte prăjituri. Am văzut-o pe mama umblând pe culoar cu hârtia igienică după ea și am urmat-o la baie. Am stat până seara târziu să așteptăm să vină profa cu dulciurile, dar nu am reușit să dăm de ea (zici că-l așteptam pe Moș Crăciun :') )
M-am trezit dimineață și am văzut pe noptieră un alt coșuleț cu dulciuri, semn că profa ne făcuse totuși o vizită mie și mamei ca să ne lase prăjituri.
Schimbare de cadru, eram în tren și vorbeam cu Oana, căreia i-am răspuns și fără să-i văd numele pe ecran, despre cum la ziua ei primise cadou o cină "romantică" de la una dintre persoanele la care se aștepta cel mai puțin - era o fată. Mai apoi, apare un fel de amintire în care persoana cu pricina vorbește la telefon cu cineva despre cât s-ar fi chinuit cu petrecerea și cina, apoi mă trezesc la facultate în fața listelor, încercuind pe lista cursurilor mele "cursul - titlu", pentru că numele lui era atât de complicat încât puteam jura că nu o să-l rețin niciodată. Nici până în finalul visului nu am înțeles de ce am dat la chimie.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Antonia, Camelia, Gabi, Nichita, Lori, Georgiana (prieteni de la facultate), mama, Oana (prietenă foarte apropiată)
Film: Harry Potter (implicații)
Anime/Manga: D.Gray-Man (implicații)
Caractere: Skinn Bolic - menționat

Comentarii
Trimiteți un comentariu