Se făcea că eram la facultate și aveam oră cu d-na Ionoaia. Sala de clasă arăta ca laboratorul de fizică din generală și stăteam în bancă cu Georgiana.
În timpul orei, de vreme ce profa își expunea acolo ideile despre post-modernism și ne mai zicea din când în când cât de misto suntem ca grupă, am realizat adevărul crunt că nu mai aveam caiet pe care să notez. Tot ce aveam la mine era un jaf de agendă pe care o folosisem și la turism în liceu și după numărul de pagini rupte cu pixul la nervi, colțurile de pagini mâncate de vremuri și soartă, desenele strâmbe și mesajele de încurajare precum "îmi bag picioarele în x" care se puteau găsi la fiecare pas, puteai să-ți dai seama că agenda aia, biata de ea, își trăise traiu'.
La un moment dat, resemnându-mă, încep să caut în timpul orei prin ghiozdan, să văd dacă am vreo șansă să găsesc măcar o amărâtă de foaie care să fie nescrisă. Nu am pic de noroc, îmi face profa observație, îmi face și Georgiana observație și ajung să mă simt ca la examenul de restanță din anul 2 cu o altă profesoară atunci când d-na Ionoaia mă scoate la tablă să fac copăcei ca la LEC în timp ce ea începe să vorbească despre margarina Delma =)))))))))) și despre un oarecare caiet de vacanță pe care copilul ei l-ar avea de făcut peste vară.
Aici intră o amintire în care eu eram în clasa întâi și lucram de zor la caietul de vacanță, cu precădere la partea de matematică, cu mama suflându-mi în ceafă anumite rezolvări. Eu mă plângeam bineînțeles că nu mai aveam unde scrie atâta rezolvare de problemă, că nu-mi ajungeau cele câteva rânduri de pătrățele ca să scriu rezolvarea enormă a mamei. Am trecut la un moment dat și la română, unde parcă aveam un exercițiu în care trebuia să înceruim într-o poezie silabele care rimau. Am mai făcut și un rebus, iar apoi m-am uitat efectiv la fructele și legumele desenate cu grijă prin caiet, imaginându-mi rezolvarea la o problemă de mate cu doi frați care aveau fiecare bile într-un coșuleț.
Revenind la realitate, am observat că se terminase ora cu d-na Ionoaia și m-am uitat cu regret la agenda terminată de pe banca mea. Mi-am pierdut și pixul, iar Georgiana încă mă interoga cu privire la ce aveam în ghiozdan.
Am ieșit apoi din clasă și m-am dus în stația de troleu, unde venea numai bine un 65. M-am urcat în el chiar înainte să închidă șoferul ușile. Ciudat e faptul că luam troleul din fața blocului în care stau în realitate și mă așteptam să mă ducă acasă =))))))). Când ajungeam la pod la Basarab, schimbam cu tramvaiul, dar pe bune dacă știu unde ducea tramvaiul ăla. Tot ce aveam în cap era memoria zilelor trecute în care formulam propoziții simple și rezolvam operații la fel de simple pentru tema de vacanță.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, d-na Ionoaia (profesoară de engleză), Georgiana (prietenă de la facultate)
În timpul orei, de vreme ce profa își expunea acolo ideile despre post-modernism și ne mai zicea din când în când cât de misto suntem ca grupă, am realizat adevărul crunt că nu mai aveam caiet pe care să notez. Tot ce aveam la mine era un jaf de agendă pe care o folosisem și la turism în liceu și după numărul de pagini rupte cu pixul la nervi, colțurile de pagini mâncate de vremuri și soartă, desenele strâmbe și mesajele de încurajare precum "îmi bag picioarele în x" care se puteau găsi la fiecare pas, puteai să-ți dai seama că agenda aia, biata de ea, își trăise traiu'.
La un moment dat, resemnându-mă, încep să caut în timpul orei prin ghiozdan, să văd dacă am vreo șansă să găsesc măcar o amărâtă de foaie care să fie nescrisă. Nu am pic de noroc, îmi face profa observație, îmi face și Georgiana observație și ajung să mă simt ca la examenul de restanță din anul 2 cu o altă profesoară atunci când d-na Ionoaia mă scoate la tablă să fac copăcei ca la LEC în timp ce ea începe să vorbească despre margarina Delma =)))))))))) și despre un oarecare caiet de vacanță pe care copilul ei l-ar avea de făcut peste vară.
Aici intră o amintire în care eu eram în clasa întâi și lucram de zor la caietul de vacanță, cu precădere la partea de matematică, cu mama suflându-mi în ceafă anumite rezolvări. Eu mă plângeam bineînțeles că nu mai aveam unde scrie atâta rezolvare de problemă, că nu-mi ajungeau cele câteva rânduri de pătrățele ca să scriu rezolvarea enormă a mamei. Am trecut la un moment dat și la română, unde parcă aveam un exercițiu în care trebuia să înceruim într-o poezie silabele care rimau. Am mai făcut și un rebus, iar apoi m-am uitat efectiv la fructele și legumele desenate cu grijă prin caiet, imaginându-mi rezolvarea la o problemă de mate cu doi frați care aveau fiecare bile într-un coșuleț.
Revenind la realitate, am observat că se terminase ora cu d-na Ionoaia și m-am uitat cu regret la agenda terminată de pe banca mea. Mi-am pierdut și pixul, iar Georgiana încă mă interoga cu privire la ce aveam în ghiozdan.
Am ieșit apoi din clasă și m-am dus în stația de troleu, unde venea numai bine un 65. M-am urcat în el chiar înainte să închidă șoferul ușile. Ciudat e faptul că luam troleul din fața blocului în care stau în realitate și mă așteptam să mă ducă acasă =))))))). Când ajungeam la pod la Basarab, schimbam cu tramvaiul, dar pe bune dacă știu unde ducea tramvaiul ăla. Tot ce aveam în cap era memoria zilelor trecute în care formulam propoziții simple și rezolvam operații la fel de simple pentru tema de vacanță.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, d-na Ionoaia (profesoară de engleză), Georgiana (prietenă de la facultate)
Comentarii
Trimiteți un comentariu