Treceți la conținutul principal

19-34: Povești și rețete

Se făcea că fusesem inspirată să continui să scriu fanfic-ul cu vampiri pentru Kitty. Partea în care Tyki îl învăța pe Allen ce presupune viața de vampir, dar și interacțiunile dintre ei îmi veniseră atât de natural, încât reușisem să trec cu succes de încă o parte din poveste. Mai rămâneau doar două. Odată ajunsă cu povestea la final, aveam în plan să pregătesc și ceva dulce pentru Kitty. Mai exact, o porție de orez cu lapte si fructe de pădure deasupra. Nu știam neapărat să gătesc, așa că am intrat pe site-ul unei fete și am luat de acolo fiecare ingredient în parte. Rețeta părea mult mai complexă în vis, așa că verificam ostentativ progresul, ca să mă asigur că totul avea să iasă bine.

Într-o pauză de la scris și pregătit desertul am intrat pe Cocoppa. Bătea la ușă un eveniment important, așa că, vreme de câteva zile, mă chinuisem să strâng tichete pentru gacha și monede. Eram puțin dezamăgită că nu mai aveam la fel de multe ca la începutul lunii, așa că mi-am încercat norocul la ruletă, unde s-a întâmplat să nimeresc din nou jackpot.

Am primit așadar un număr de 147 de monede, adăugate imediat la inventar. Am prins curaj și am încercat din nou, doar ca să observ că ruleta arăta puțin ciudat. Nu se mai aliniau personajele când primeai ceva, ba chiar cred că se adăugase un personaj nou, premiile erau în general monede și nu exista un număr fix de monede pe care le puteai primi. Se putea ca ruleta să dea 3 monede, ori 7, ori 11, ori mai multe, nu se știa niciodată. 

Închizând jocul și revenind la fic după o sesiune de planificări, am decis că nu mai aveam răbdare și că trebuia neapărat să postez o parte din poveste în ianuarie. Astfel, am separat fanfic-ul în patru părți, urmând să fac același lucru și cu rețeta de orez cu lapte. Kitty nu avea să știe că povestea era pentru ea înainte să trec de capitolul în care Allen și Tyki ajung să fie împreună. 

Nu am postat imediat, pentru că a trebuit mai întâi să mă gândesc ce deserturi mai puteam să fac pe lângă orezul cu lapte, păstrând desigur ingredientele stabilite. Am separat ingredientele în patru boluri mici, câte un bol pentru fiecare capitol din fanfic. De menționat este faptul că bucătăria arăta diferit de cea din realitate, de parcă eram în vizită la cineva.

S-a schimbat cadrul și am ajuns în camera mea, cu laptop-ul deschis. Era seară. Mă gândisem să postez fanfic-ul și pe Sunphoto, printre poze editate, ca să mai fac și acolo vizite. Pe Când eram în pat cu laptopul în brațe, am văzut că poza mea de profil de pe Sunphoto fusese schimbată. Singura persoană care putea să o schimbe era Oana, căreia îi dădusem parola de la cont. Părea a fi o poză făcută la școală cu un telefon vechi de-al meu. Luminozitatea era foarte proastă, așa că orice fel de mâncare încercasem să imortalizez arăta mai ceva ca o vomă.

Nu am schimbat poza de profil și nici nu am postat vreo parte din poveste pe Sun. În schimb, am intrat pe un site care semăna cu Amazon, simțind nevoia să mă uit după cristale. Erau reduceri. Pe una dintre paginile de pe site am găsit câteva cristale foarte frumoase, la prețul de numai 4.99$. Uitându-mă prin recenzii, am realizat la scurt timp că din păcate "cristalele" erau simple bucăți de sticlă, motiv pentru care erau atât de ieftine. Am ridicat ochii din calculator, privind cu tristețe către un turn din cuarț roz pe care îl aveam în bibliotecă. Începusem să cred că și el era doar o bucată de sticlă, nu un cristal veritabil.

Cadrul s-a schimbat din nou și am ajuns în sufragerie, în miezul zilei. Am dat cu ochii de mama, care începuse să participe la concursuri de radiotelegrafie din confortul propriei case. Parcă în fiecare zi avea câte o probă nouă, așa că singurii ei elevi rămași, Cătălin și Iza, ne treceau mereu pragul pentru antrenamente și nu numai. Cel mai mult l-am auzit vorbind pe Cătălin, care îi cerea mereu sfaturi mamei cu privire la probele de concurs. Am observat că arăta la fel ca în 2019. 

Probele de concurs se desfășurau în camera mea, care se schimbase radical. Arăta mai mult ca o clasă al cărui mobilier era colorat în nuanțe de alb și maro deschis spre portocaliu. 

După o altă schimbare de cadru am ajuns și la facultate. Eram la un curs de literatură cu doamna Raianu într-o clasă de liceu. Nu studiam literatura japoneză, ci mai degrabă opere vechi românești. Văzând că nu aveam cartea (care trebuia citită pentru curs) la mine, profesoara mi-a aruncat pe bancă una dintre cărțile pe care le adusese în plus. Apoi, sigură că toată lumea avea cărți, a început să întrebe amenințătoare prin clasă nu numai despre carte, ci și despre rețete care mergeau cu cartea.

Într-un cadru fugitiv de la o altă oră chiar ne-a pus să scoatem pe masă cele mai recente deserturi pe care le făcusem. Al meu cred că se strivise în ghiozdan, bietul, că arăta ca după război.

În pauză am ieșit pe hol. Eram cu Nichita, care începuse de curând să lucreze la Mega Image. Refugiați preț de câteva minute într-o cameră asemănătoare celei de semi-internat din școala generală, vorbeam despre cărțile pe care ni le dădea de citit doamna Raianu, despre bucătărie și desigur despre fanfic-ul meu. Visul s-a încheiat brusc.

 

Cuprinsul visului 

Personaje (reale): Kitty (cunoștință din fandom-ul D Gray Man) - menționată, Oana (prietenă foarte apropiată) - menționată, mama, Cătălin și Iza (elevi ai mamei), doamna Raianu (profesoară de la secția de japoneză), Nichita (prieten din facultate)

Anime / Manga: D.Gray-Man (mențiune)

Personaje anime: Tyki Mikk, Allen Walker (menționați)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...