În prima parte a visului se făcea că eram la o petrecere. Aveam în jurul meu un alai întreg de oameni, rude și prieteni ale rudelor. Părea a fi o nuntă sau un botez, dar nu îmi mai amintesc exact.
Mi-am petrecut majoritatea timpului alături de o verișoară
îm vârstă de numai 7 ani. Era fiica unui văr care nu semăna cu niciunul din
realitate. Fata s-a ținut mereu după mine, alergând de colo colo pe macheta
roșie din salon. Ba chiar m-a tras după ea, în dorința de a explora holurile
lungi din afara salonului în care ne desfășuram activitățile.
La un moment dat, muzica din salon s-a stins și am văzut cum
unul dintre invitați înainta greoi către mine, însoțit îndeaproape de familia
lui. Cu o figură afectată, nevasta lui a început să îmi povestească toată
istoria familiei lor. Ce au făcut, ce n-au făcut, dar ar fi trebuit să facă.
Cum și-a cunoscut soțul și câte piedici au îndurat de-a lungul timpului până
când în sfârșit s-au așezat la casa lor. Problemele trecutului, dar și ale
prezentului, mi le-a spus pe toate, ținându-mă strâns de ambele mâini.
Am observat după un timp că femeia vorbea despre cineva din
familie la timpul trecut, deși persoana era prezentă la petrecere. Am continuat
să o ascult, de vreme ce aruncam priviri confuze atât către ea, cât și către persoana
în cauză.
Puțin mai târziu, după ce m-am îndepărtat de familia femeii
și am reluat conversația cu verișoara mea mică, am avut impresia că văd cum un
om se pierde în mulțime, transformându-se încet în praf.
S-a schimbat cadrul. După încheierea petrecerii, am plecat
spre casă alături de câțiva invitați. Printre ei erau și Edvin și Omar din
Young Royals. În drumul nostru către stația de autobuz am văzut cum traversa
intersecția un autobuz tematic Harry Potter. Era roșu, împânzit de autocolante
Gryffindor. Nu am reușit să prindem respectivul autobuz, dar am căzut de acord
să revenim în același loc în dimineața zilei următoare.
Zis și făcut. Ne-a înființat în stație la primele ore ale
dimineții, însă cât am așteptat, nu a fost nici urmă de autobuz. Cineva dintre
noi a venit cu ideea năstrușnică de a striga autobuzul. Pare ciudat, dar la
scurt timp după ce am strigat în cor "Gryffindor", am întrezărit în
ceața dimineții autobuzul. Ne-am urcat numaidecât în el, așezându-ne pe scaune
cum se așază copiii în autocare, nerăbdători să plece în excursie. Am nimerit
pe scaunul din spatele lui Edvin și Omar, iar Omar a profitat de ocazie și a
făcut câteva selfie-uri înainte de plecare. M-am uitat cu drag la cei doi. Cred
că am apărut și eu într-o fotografie.
Turul autobuzului a fost precum un capitol dintr-o carte, și
s-a focusat pe istoria celor din Gryffindor. Am coborât în fiecare stație, unde
ni s-au arătat viziuni făcute din praf magic, legate de originea celor mai
puternici vrăjitori Gryffindor și luptele la care participaseră de-a lungul
vieții. Una dintre opriri a fost într-un oraș abandonat care fusese înghițit de
natură. Peisajul era asemănător cu cel din primul capitol din Stray.
Deși eram sigură că ne urma un drum lung, am fost surprinsă
să ajung la capătul liniei după doar câteva stații. Cu toții eram confuzi, așa
că am mers la o librărie și am verificat seria de cărți din care făcea parte și
Gryfindor. Prima carte avea 4 capitole împărțite în subcapitole. În mod clar nu
văzusem tot, abia un sfert din întâmplări. Am dedus că autobuzul ne putea arăta
doar un capitol pe zi.
Deși nu terminasem nici Gryfindor, am luat și celelalte 3
cărți pe lângă ea și le-am răsfoit. Voiam să știu cum erau și autobuzele altor
case. Într-unul dintre volume am văzut și câteva influențe de W.I.T.C.H. - cred
că era Ravenclaw, iar Luna Lovegood era desenată ca regina Elyon.
Am vorbit cu doamna de la casă despre autobuze, iar aceasta
m-a ghidat spre o oarecare stație situată pe un refugiu de tramvai la câțiva
metri distanță de librărie. Era mai aproape de o carmangerie.
Ajungând acasă în urma unei schimbări de cadru, am auzit-o
pe mama vorbind despre niște ploi cu descărcări electrice. Mi-am spus că nu
avea cum să se întâmple așa ceva, dă-o încolo, eram în ianuarie.
Totuși, în seara zilei următoare, pe când ajunsesem din nou
lângă librărie și tocmai ce o văzusem pe doamna Raianu fugind de ploaie, mi-am
îndreptat ochii spre cer la auzul unei bubuituri. Într-adevăr, tuna și fulgera
aproape în continuu. Am văzut câteva fulgere spectaculoase, unele care practic
tăiau cerul pe din două. În mod ciudat, nu îmi era frică de ele. Aveam umbrelă,
deci am stat liniștită să ascult tunetele pe refugiu până la încheierea
visului, uitând că venisem pentru al doilea tur cu autobuzul Gryffindor.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Edvin Ryding, Omar Rudberg (actori),
mama, d-na Raianu (profesoară de la secția de japoneză)
Joc video: Stray (implicații)
Serie de filme: Harry Potter (mențiune)
Desen animat: W.I.T.C.H.
Personaje din filme: Luna Lovegood
Personaje din desene: Elyon Brown - menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu