Se făcea că mă plimbam prin oraș, că voiam să descopăr cum s-ar ajunge la pas și în alte locații decât cele arhi-cunoscute. Astfel, de la Romană / Universitate, unde m-am întâlnit cu Gabi și Lori, am hotărât să merg în Parklake, desigur însoțită de ei. Am dat ocol rondului de la Romană, am urcat și coborât pe niște străzi lăturalnice, mai că era să mă împiedic la cât de denivelate erau, și am zărit în depărtare Parklake. Inițial mi se păruse că văd alt nume în loc de Parklake, dar la o a doua verificare, mi-am dat seama că era doar un restaurant care avea terasa până în fața mall-ului.
Am intrat în mall alături de cei doi și parcă intrasem în
Carrefour. Am stat puțin pe băncile caracteristice ieșirii din Carrefour, deși
eram în Parklake, ca să ne decidem unde mergem prima dată. Am ales să mergem să
mâncăm la Burger King, care, în mod ironic, era chiar restaurantul a cărui
terasă mă indusese în eroare. Nu am stat totuși la terasă, ci în interior, cu
toate că afară era cald ca vara.
Lori, pe lângă că era la master, se alăturase în ultimul an
și corului secției de japoneză (asta dacă nu cumva toți membrii corului, fără
excepție, erau parte din ASLS). Așadar, a scos la iveală un portofoliu cu
donații din partea tuturor membrilor și a început să ne explice (mai mult mie,
fiindcă Gabi deja știa) care era scopul în care se strângeau banii. A mai scos
pe lângă portofoliu și un gen de Advent Calendar marca Burger King și și-a luat
un burger de acolo, spunând că oricum o să îl înlocuiască cu cel pe care abia
și-l comandase. Trebuia să aibă grijă însă, să nu uite și de celelalte produse,
fiindcă dacă expirau se împrăștiau prin cutiuțele destinate (se dezintegrau) și
miroseau urât, iar pe acelea nu le mai putea înlocui.
Cu ochii la portofoliul cu donații, am remarcat că fiecare
membru avea o pagină specială, decorată față-verso în culorile preferate. În
partea de sus a fiecărei foi, cu cariocă sau pixuri colorate, era scris numele
sau porecla donatorului. Le-am remarcat pe Marina și pe Șînziana, sau Sînzi,
cum auzisem că o strigau prietenii și m-a lovit nostalgia. Aș fi vrut să îi văd
pe toți chiar în momentul ăla.
Într-una dintre țiple era și o foaie destinată lui Nichita,
pe care Nichita și-o personalizase cu vorbitor. Efectiv era un difuzor lipit de
foaie, cu fire cu tot, și culmea că funcționa. A fost drăguț să îl aud pe
Nichita, chiar dacă nu era cu noi.
Lori m-a îndemnat să iau și eu ceva din Advent Calendar, cu
mențiunea că va fi înlocuit mai târziu. Cred că am luat un burger și niște
cartofi prăjiți cu un sos de usturoi. Totuși, la un moment dat burgerul s-a
transformat într-un fel de pâine dulce, iar sosul de usturoi a devenit
ketchup.
După o schimbare de cadru, m-am pomenit afară din
restaurant, alergând printre denivelări după Gabi și Lori. O parte din Advent
Calendar rămăsese cumva la mine și voiam să i-o dau înapoi lui Lori și să mai
stau puțin cu ei, dar i-am pierdut din vedere (cele mai capacități de orientare
💯).
Le auzeam vocile, dar din cauza zgomotului mașinilor, nu știam în care parte să
mă uit. Am coborât până și în parcarea subterană să mă uit după ei, și
nimic.
Într-un final, după îndelungi deliberări, am dat cu ochii de
ei pe un refugiu situat convenabil la mama dracu' față de mine. Lori pleca
acasă cu metroul, așa că am văzut-o dispărând din peisaj înainte să îi pot da
înapoi partea de Advent Calendar. În locul ei apăruse Nichita. Am trecut peste
vreo 7 benzi de circulație și am ajuns la ei. Am vorbit să ne mai vedem o dată
peste o săptămână, fiindcă Nichita trebuia să plece acasă și avea de prins un
tren.
Nici prin cap nu mi-a trecut să las partea de calendar la
Gabi, care probabil se putea întâlni cu Lori mai des decât mine. Nu. Am ajuns
acasă, am lăsat calendarul cu produse în balcon în voia sorții, iar în finalul
visului mă strecuram în balcon printre rufe lăsate la uscat ca să miros toate
cutiile, să îmi dau seama dacă ce era în ele mai era comestibil sau nu.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Gabi, Lori, Nichita (prieteni de la
facultate), Marina (coordonatoarea corului secției de japoneză) - menționată,
Sînziana (membră a corului) - menționată
Comentarii
Trimiteți un comentariu