Se făcea că eram încă la facultate și că stăteam la cămin undeva în apropiere de Berceni. Eram tot la limbi străine, probabil la master. Facultatea își schimbase sediul și ajunsese la vreo două stații de metrou distanță de Berceni.
Astfel, într-o zi, plecând de la facultate, am luat metroul
o stație până la un Mega Image. Eram înfofolită cu glugă, apărători de urechi
și fular când am intrat în magazin, probabil direct de la metrou, cu un lift.
Totuși, am auzit dinspre depozitul magazinului (care în vis era bucătărie) o
voce cunoscută. M-am apropiat cu pași mărunți de ușa larg deschisă și am dat
ochii cu Cabral, care era în concediu de odihnă de la "Ce spun
românii". Vorbea cu doi angajați ai magazinului, care aparent îi erau
prieteni vechi. Le-am aruncat o urare timidă de bună ziua și am vrut să îi spun
lui Cabral că eu și mama îl apreciam foarte mult pentru efortul depus de-a
lungul anilor, dar nu am putut să le întrerup conversația. Cât de curând,
prietenii lui Cabral au observat că mă uitam insistent la ei și, cu figuri
dezaprobatoare, au închis ușa depozitului. Am rămas doar cu sentimentul inițial
de fericire că mă întâlnisem cu Cabral și am coborât înapoi la metrou, vrând să
plec din nou spre facultate.
Cumva am luat metroul în direcția opusă. Metroul nu avea
vorbitor, dar l-am văzut ieșind din tunel și m-a apucat o disperare de zile
mari. "Aaaoleu, ăsta e Berceni," am spus în șoaptă. În mintea mea se
învârtea o singură întrebare: Cum dumnezeu aveam să găsesc peronul de
întoarcere? Cea mai recentă experiență cu metroul în Berceni mă lăsase cu
impresia că era greu să mă orientez în stație.
Într-un final am reușit să mă descurc. Pe când eram în
celălalt metrou, s-a schimbat cadrul și am ajuns chiar mai rapid facultate. Am
dat nas în nas cu doamna Raianu, care era foarte supărată pe faptul că mă
întâlnisem cu Cabral. Profesoara a invocat cu ocazia asta și un al doilea motiv
de supărare, anume că eram mult prea apropiată de una dintre colegele din
cămin, pe care o vizitam aproape zilnic. Eu nu vedeam neapărat o problemă în
asta, dar doamna Raianu ajunsese să creadă că "m-am pângărit și că nu o să
mai fiu niciodată la fel".
Fata era o colecționară înrăită. Avea cărți, cristale, cărți
de tarot și oracol, colecționa tot felul de obiecte witchy. Mai presus de toate
se mândrea cu o colecție de animale pufoase. Avea iepurași mici, hamsteri și
căței, parcă și o pisică. Știu că ultima dată când fusesem în camera ei mă
jucasem cu un iepuraș alb. Era într-adevăr diferită de restul colegilor, dar nu
consideram asta un lucru greșit și nu mi-a fost greu să mă apropii de ea. Cred
că era non-binary. I-am povestit la un moment dat că am avut o perioadă în care
mi-au plăcut fetele și că acum mă atrag oamenii indiferent de gen și mi-a
răspuns zâmbind că dacă vreodată o să am nevoie să sărut pe cineva, ea o să fie
acolo (țip).
Înapoi în prezent, profesoara m-a poftit la curs. Aparent,
mai și întârziasem, așa că s-a legat de mine în majoritatea timpului, până la
încheierea visului.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Cabral Ibacka (prezentator TV), d-na
Raianu (profesoară de practica limbii japoneze)
Comentarii
Trimiteți un comentariu