Cică eram la master cu Antonia și încă câțiva foști colegi. Odată aproape că nu am mai ajuns la facultate pentru că eram obosită. Și chiar când am ajuns, nu am vrut să intru la curs. Antonia a tras de mine și, până la urmă, am intrat. Numai bine. De cum m-am așezat în bancă, m-au trecut fiorii. Avusesem o temă nonconformistă la practica limbii și nu mi-o făcusem. Eram înainte de Crăciun - asta spunea bradul împodobit de lângă băncile de la fereastră. Doamna Raianu a intrat în clasă chitită să pună note pe temă. Cred că mi se amestecaseră cumva temele în cap, fiindcă eram convinsă că avusesem de rezolvat acasă un oarecare exercițiu din manual. Dar, spre uimirea mea, tema fusese de fapt să numim în japoneză câteva alimente sau pastile cu substanțe artificiale care contribuie într-un fel sau altul la sănătatea organismului. M-am luminat la față și am scos din ghiozdan pastilele anti tromboză și încă un borcan de ceva, notând rapid în caiet cum se numeau ele în japoneză.
Cu toate astea, s-a schimbat cadrul înainte ca profesoara să
ajungă la mine cu notarea. Convenabil, ținând cont de faptul că am mers la baie
de 5 ori pe perioada cursului, fără să o întrerup pe profesoară din vorbit cu
clasicele scuze.
În a doua parte a visului găsisem un joc ale căror personaje
aveau potențialul să arate exact ca oamenii din realitate, doar că se adăuga la
fiecare design și un iz de animație. Jucam cu Oana, Anca și Ștefan de cele mai
multe ori, dar câteodată dădeam nas în nas și cu actorii mei preferați din
Young Royals.
Până într-un timp nu îmi setasem avatarul conform cu
imaginea mea din realitate, dar, la insistențele prietenilor, mi-am făcut până
la urmă un nenorocit de selfie - că doar ce se putea întâmpla?
Am jucat liniștită jocul ceva vreme, timp în care mai mulți
jucători au observat că îmi schimbasem avatarul. La finalul unei astfel de
sesiuni de gaming am avut parte de o scenă cu un așa-numit game developer care
intrase în spațiul jocului, în lobby, ca să mă avertizeze cu privire la faptul
că îmi modelasem avatarul după mine. "Știi ce ai făcut?" m-a
întrebat. "Le-ai dat ăstora (probabil colegilor lui) acces la toate datele
tale personale! Le-ai dat acordul să îți folosească pe viitor imaginea pentru
alte personaje. O să te cloneze și o să facă bani de pe urma ta, o să facă
print-uri cu imaginea ta, o să-"
Nu am așteptat ca omul să termine de vorbit, pentru că tot
ce făcea era să bage panica în mine. Am ieșit din joc, doar ca să intru iar pe
aproape de miezul nopții la rugămintea Ancăi. Am căutat-o în lobby și pe câteva
hărți, teleportându-mă de colo colo. Nici urmă de ea. Abia când am decis să ies
de tot din joc și să mă pun la somn am prins cu coada ochiului imaginea ei
într-un lan de grâu, rătăcită printre spicele înalte. O fi crezut că an
ignorat-o? Avea o figură foarte ciudată.
De la acel eveniment am mai apucat să mă joc în pace doar
încă vreo două zile. Apoi, într-o seară, m-am pomenit cu un străin alături de
mine în lobby. A spus că îi place de mine, că sunt frumoasă și că ar vrea să
fim împreună. Nu știu de ce, am acceptat, mai cu jumătate de gură.
În ultimul timp se răspândise vorba că jocul ar fi plin de
drogați. Am sperat să nu fie și cazul băiatului care spusese că mă place. Îmi
aduc aminte că asistasem la câteva discuții despre droguri, despre cum te fac
să te simți, dar nu fusesem tentată să încerc, nici măcar "de moft",
cum ziceau unii. În final, problemele tale tot acolo rămân, chiar dacă încerci
să le eviți cu drogurile. Ba chiar adaugi o problemă majoră pe lista celor deja
existente. În concluzie, nici dacă eram presată de o armată de oameni nu aveam
să pun gura pe droguri vreodată în viață.
Nu se poate spune același lucru și despre băiatul care mă
abordase în urmă cu ceva timp. Într-o seară, m-am pomenit că îmi bate la ușă.
Eram singură acasă. Am crezut că voia să ne mai cunoaștem, dar după nici două
vorbe, a sugerat să "facem dragoste". M-a luat panica, mai ales
pentru că tot insista. Am fugit de el și m-am ascuns în propria cameră, de
parcă ușa camerei mele era vreo ușă de fortăreață și îi lua 5 ani să își dea
seama cum funcționa. Adevărul e că am vrut să trag de timp. Să ajung la telefon
și să sun la Oana, să-i spun că am un ciudat de pe joc în casă. Nu am reușit
nici măcar să îi găsesc numele Oanei în lista de apeluri, că nebunul a intrat
în cameră și a stins imediat lumina. A înaintat cu mâini tremurânde spre geam
și a tras draperiile peste două dintre cele trei ferestre, îndrugând că
"totul va fi bine, că nu are de ce să îmi fie teamă, că va fi gentil cu
mine" și toate cele. Când am văzut că nu auzea nimic din ce îi spuneam și
că se mai și năpustește asupra mea ca un animal (de când intrase în cameră tot
vorbisem peste el că nu vreau să facem nimic, că nu am nevoie, că nu mă simt
ok, că nu e timpul, m-a ignorat total și a continuat să "mă liniștească"
cu vorbe mieroase), am tras aer în piept și am urlat cât m-a ținut gura:
"Nu te cunosc, nu te VREAU!" Abia atunci s-a oprit, buimac. Și-a
cerut scuze de vreo câteva ori și a ieșit din cameră și din casă.
După o schimbare de cadru, m-am pomenit în mașina Oanei.
Conducea Ștefan. I-am povestit Oanei ce și cum se întâmplase, menționând că
probabil urma să iau o pauză de la joc. "În primul rând," am început
să dau frâu liber gândurilor mele din urmă cu câteva ore, "nu-l cunosc. În
al doilea rând, mă doare burta! În al treilea rând...-"
Nu îmi mai aduc aminte ce a urmat după. Cert e că i-am
repetat Oanei de două ori frustrările mele, în timp ce ne plimbam cu mașina la
miezul nopții. Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Antonia (prietenă din facultate), d-na
Raianu (profesoară de practica limbii japoneze), Omar Rudberg, Edvin Ryding
(actori din Young Royals) - menționați, Oana (prietenă foarte apropiată),
Ștefan (prieten de-al Oanei), Anca (prietenă din Corabia)
Comentarii
Trimiteți un comentariu