Se făcea că fusesem undeva cu troleibuzul, care își schimbase temporar traseul. Fuseseră introduse câteva așa numite stații temporare, mai precis, opriri scurte între stațiile normale, care nu erau mereu acolo. Dacă în zilele precedente putusem să recunosc zona și avusesem încredere că troleibuzul mă va fi lăsat acasă, de data asta am simțit că trebuia să cobor înainte de ultima stație temporară. Astfel, am țâșnit de pe scaun și am coborât fără să îmi dau seama că îmi lăsasem geanta cu mai multe în ea pe scaun, undeva la mijlocul troleibuzului. Când am realizat, ușile troleibuzului deja se închideau. Am alergat într-un suflet la geamul șoferului și am bătut nebunește, urlând la el să deschidă ușa. Nimic nu s-a întâmplat. Troleibuzul a plecat în treaba lui, iar eu am rămas fără aproximativ nimic de valoare. Măcar mă lăsase în stația normală din fața casei.
Ajunsă sus, în fața ușii, am dat peste o mama tare iritată. Mi-am amintit într-un târziu că îi spusesem lui Gabi să ne vedem mâine, dar acum? Acum nu mai aveam nici cum să îi spun că pierdusem totul. Bani, telefon, caiete, toate erau puse în geanta pe care mi-o lăsasem pe scaun. Cred că i-am spus mamei după un timp că pierdusem geanta, dar am avut senzația că oricum nu mă asculta, așa că am renunțat să îmi mai bat capul.
M-am închis în camera mea, unde m-am trântit în pat și, după o porție zdravănă de plâns, am adormit. Am visat... nu mai știu ce. Dar când m-am trezit cântăream posibilitatea ca pierderea genții să fi fost și ea un vis. M-am uitat după ea prin cameră și nu am văzut-o, apoi întâmplările din decursul zilei au revenit cu toată forța. Mă gândeam să mă furișez, să iau un telefon mai vechi și să dau de pe el un apel de urgență la bancă, să îmi schimb PIN-urile de la carduri sau ceva, și să întreb dacă se poate localiza un card. Mă gândeam să sun la STB, să văd dacă cumva șoferul găsise la finalul traseului în troleibuz geanta mea, geantă pentru care îl implorasem să deschidă ușa, iar el se prefăcuse că nu exist. Apoi mi-a venit repede un alt gând: "Chiar așa de cinstiți îi crezi pe oameni? S-au urcat cel puțin încă 200 în troleibuz de când ai coborât tu. Geanta e pierdută."
Am ieșit din cameră după un apel la bancă. Nu aflasem prea multe. Am dat ochii cu mama, care era cu o falcă în cer și cu una în pământ și țipa ceva la propriul telefon, fără legătură cu ceea ce tocmai mi se întâmplase. Am vrut să îi spun ce idei aveam, idei care probabil m-ar fi ajutat să recuperez geanta, dar deja știam ce va fi urmat dacă scoteam vreo vorbă. Urma să îmi spună că orice din acel punct era imposibil.
A venit la un moment dat și bunica. Am profitat de faptul că mama era în treaba ei cu telefonul și i-am sărit în brațe bunicii. Am izbucnit în plâns. Mă simțeam ca ultima ratată fiindcă pierdusem nenorocita aia de geantă. "Ce mă fac, mamaie, ce mă fac?" repetam în continuu, de vreme ce bunica încerca să mă calmeze pentru că abia mai apucam să respir. În mintea mea se derulau în continuu evenimentele din urmă cu câteva ore.
Mergând în sufragerie cu bunica, am reușit împreună să o convingem pe mama să sune la bancă și la STB, probabil și la Vodafone ca să vadă de un telefon nou. Nu știu de ce, dar cu fiecare apel aveam senzația că vorbește cu vreun doctor sau o asistentă. După încheierea primului apel, bunica a dezvelit surpriza cu care venise la noi. Făcuse cozonac și gogoși, pufoase din cale-afară. Am luat câteva îmbucături și parcă m-am simțit ceva mai bine. Pe majoritatea le-a mâncat însă mama. Pe când mama era în timpul altui apel i-am povestit bunicii ce și cum se întâmplase, poate ea va fi înțeles că dacă era după mine aș fi rupt ușa troleibuzului ca să îmi iau geanta de unde era.
Apoi am început toate (mai mult
mama) să râdem și să glumim ca și cum totul ar fi bine. Dar nu am reușit să mă
calmez până la finalul visului.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, bunica,
Gabi (prieten din facultate)
Comentarii
Trimiteți un comentariu