14-9: De la saună pe Dâmbovița

Se făcea că eram la o saună și stăteam undeva într-un dulap uitându-mă la Allen. Nea era de față în timp ce Allen vorbea cu un blond care nici măcar nu era din D Gray Man și semăna mai degrabă cu Hotsuma din Uraboku despre cum cel din urmă avusese o aventură amoroasă cu Tyki în saună cu câteva zile înainte. Allen a fost din ce în ce mai șocat pe măsură ce a ascultat detaliile piperate. Nea, pe de altă parte, de unde stătea pe un scaun în dreapta lui Allen, s-a tras în așa fel încât să poată pune coatele pe umărul lui. Nu a stat prea mult, fiindcă Allen a dat la un moment dat cu pumnii în masa așezată în centrul camerei și s-a ridicat, dând să iasă din saună. Culmea e că dacă nu era abur, puteai jura că erai la cafenea, nu la saună. După ce Allen a ieșit din peisaj, au început să se contureze scenele dintre Tyki și blondul de mai devreme și arătau genial, dar s-a schimbat rapid cadrul.
În cadrul următor eram într-o cameră bătrânească plină de rame din lemn vechi și cu un calculator asemenea. Cică aia era o casă de vacanță pe care eu și mama o închiriasem de curând. Mama plecase când m-am trezit eu, ca să caute ceva la magazin sau Dumnezeu știe ce să facă, asa că eu m-am dat jos din pat si mi-am reluat rutina zilnică.
Pe la jumătatea zilei am observat că telefonul mi-o luase complet razna. Nu mai prindea deloc internet, deși modemul mergea, așa că i-am dat restart. La început, restartul părea să își fi făcut treaba, dar după alte 5 minute în care am încercat să ascult muzică, a dispărut iar semnalul. L-am scuturat, bietul telefon. L-am închis și redeschis iar și iar, până când, la un moment dat, a început să o ia razna și afișajul, în sensul că se activa și dezactiva intermitent balansul de albastru, fără ca eu să ating măcar telefonul. Atunci, m-am speriat atâta de tare, încât am fugit în pădure țipând =))))))))))))))))
Tot țipând și fugind, am ajuns pe un pod care trecea pe deasupra Dâmboviței și am dat peste Marian Ionescu, un coleg din generală care m-a întrebat ce aveam. I-am zis că mi s-a stricat telefonul și că nu mai știu ce să fac cu el, că eu vreau doar să ascult muzică și nimic mai mult. I-am povestit cum au început toate și Marian, calm, a luat telefonul, i-a dat un restart, cred că i-a scos și bateria și i-a băgat-o la loc, și când l-a deschis, na beleaua, mergea telefonul de ziceai că nu-i adevărat. După ce treaba a fost rezolvată, Marian m-a invitat să ne jucăm Pokemon go =))))).
S-a schimbat iar cadrul și aveam ore la Media. Era o zi mai specială în care nu se făceau ore începând cu o anumită parte a zilei (cred că la pranz). Îmi aduc aminte că totuși am fost la o oră de chimie într-o sală care semăna cu aia din generală. M-am jucat puțin pe telefon în oră și iar a luat-o razna, dar nu părea să fie grav.
La finalul zilei am stat de vorbă cu gardianul de la Media despre evenimentele care urmau să aibă loc. I-am zis si lui de telefonul care se stricase și apoi am plecat spre casă... sau ăsta era planul. Dar evident că nu am ajuns acasă. Am coborât din autobuz și iar am luat-o la goană până la pod, unde am dat din nou peste Marian (la propriu). Am început să țip la el și să îl acuz că era pornit să mă sperie, timp în care el s-a chinuit să mă calmeze. Visul se încheie cu noi uitându-ne la Dâmbovița de pe pod.

Cuprinsul visului 
Personaje (reale): mama (menționată), Marian (coleg din generală)
Anime/Manga: Uraboku, D.Gray-man
Caractere: Renjou Hotsuma (Uraboku), Allen Walker, Nea D. Campbell, Tyki Mikk (D.Gray-Man)