Se făcea că eram la facultate și urma un fel de spectacol. La începutul visului făceam ore normale, în laboratorul 1. Mai apoi, ne-am trezit cu studenții din anul al doilea (de la japoneză) că vin să ne ocupe clasa, așa încât noi am fost nevoiți să ne mutăm undeva în Twain. După ce au terminat cursurile, cei din anul 2 au coborât la etajul 1 în căutarea noastră și ne-au zis că unii dintre ei nu mai pot participa la un oarecare spectacol...și ne-au trimis pe noi. La început spectacolul se desfășura în lumea reală, totul mergea strună. Dar brusc, ne-am pomenit că trebuie să mergem într-o lume paralelă. Se deschidea un portal de nicăieri și apărea un fel de Oni urlător dacă băgai capul în portalul ăla. Ca să te lase să treci, trebuia să bagi capul în portal cântând, iar când urla, să urlii și tu. Am reușit să intrăm cu toții și am rezolvat rapid problema festivalului...sau așa am crezut. M-am pomenit cu Camelia și Antonia că spun că nu mai pot sta la festival, că trebuie să meargă acasă. Asta l-a făcut pe Ben - care se oferise voluntar să cânte cu ele la festival - să aibă foarte mari emoții. A venit la mine plângând și m-a implorat să cânt cu el. Era miercuri, joi aveam test și trebuia să merg neapărat acasă să învăț; dar, pentru că am scăpat un 'Da' în multitudinea de răspunsuri de 'nu' pe care i le-am dat, a trebuit să merg cu el până la urmă. Festivalul în sine se desfășura într-o dimensiune mai adâncă decât cea în care deja ne aflam, așa că a mai trebuit să trecem de un Oni urlător. De data asta era să cad. Nu era nimic de care să mă pot ține. Era doar spațiu. Negru. Am țipat după Ben și am reușit cumva să scap cu ajutorul lui. Telefonul meu suna ca nebunul, mama era îngrijorată și sunase la toate rudele să vadă ce pățisem. Aparent, ea nu era în țară.
Ajunși la festival, eu m-am pus pe un scaun și bietul Ben s-a dus pe scenă. Urlam la el să cânte fără frică, deși îmi zisese atunci când a venit la mine plângând că NU poate să ia notele înalte și că are nevoie de mine să cânt cu el. A început să plângă pe scenă în timp ce cânta; atunci cred că m-am dus să cânt cu el și s-a rezolvat până la urmă treaba.
S-a schimbat cadrul. Trecuseră câteva zile de la festival și a trebuit să merg cu nașa mea la cumpărături EXACT în spațiul ăla dubios. Era să mă pierd de nașa și să cad în găuri negre din nou, dar am supraviețuit. Nu mai știu ce am cumpărat, dar știu că la un moment dat l-am văzut pe Nichita pe-acolo. M-am dus la el în fugă, dar am realizat că până la urmă nu era Nichita. M-am pierdut astfel de nașa, așa că am zis să mă joc de voie Pokemon GO, că nu mai am nimic de pierdut. Era o siluetă în apropiere. Am căutat-o prin marea de pokemoni care tocmai apăruse și nu am putut să o găsesc, așa că am căutat-o cu harta. Era după un colț. Am văzut că mai vine cineva după mine să prindă pokemonul, o tipă blondă. Nu știu de ce, dar am simțit că era în Instinct. Am prins pokemonul în același timp - era o pisică, foarte realistă de altfel, și cu un nume extrem de ciudat. Eram fericită că am prins mâța și am observat că mai era o siluetă undeva, dar mi se pare că pokemonul ăla mi-a fugit qwq. (Mă întreb dacă în visul ăsta aveam încă cele două Giratina - dintre care una MI-A APĂRUT - în visul anterior pe care nu l-am scris :-?) M-am revăzut si cu nașa, care mi-a făcut morală vreo 15 minute că am rămas în urmă.
S-a schimbat iar cadrul. Peste alte câteva zile, i-am propus Cristinei să ieșim undeva. Aveam o grozăvie de locuri în realitate în care nu mai fusesem până atunci, și totuși, ea a preferat să mă ducă TOT ÎN LOCUL ĂLA CIUDAT DIN SPAȚIU. După încă o repriză de urlat (mă durea și gâtul de la cât urlasem în ultimele zile și era să nu pot să trec prin portal din cauza asta), am ajuns de partea cealaltă, într-un loc care semăna cu un mall. Am stat la un suc, apoi Cristina s-a ridicat și a luat-o la fugă pe scările rulante. Nu am înțeles de ce a fugit așa și voiam să o sun să o întreb, dar dintr-un motiv anume nu am făcut-o, preferând să aștept în liniște de cealaltă parte a scărilor rulante. A venit o tipă care semăna cu Cristina de la distanță, dar nu era ea. După ceva vreme, a coborât și Cristina și mi-a spus să mergem acasă, că ea nu mai vrea să stea în locul ăla nici o secundă. A sunat Georgiana și s-a schimbat cadrul. Am ajuns în fața blocului și m-am pomenit cu mama că venea cu trolerul după ea. S-a oprit în mijlocul străzii și m-a luat în brațe. Mi-a zis că rudele s-au îngrijorat foarte mult în ultimele zile în ceea ce mă privește și urma să sune la fiecare în parte să le spună că eram ok. Până și Ionuț s-a îngrijorat, din Anglia, de unde era. Am urcat cu liftul care părea a fi metrou până la etajul 2 din greșeală. Mi-a plăcut teribil de mult arhitectura de la etajul ăla și i-am spus mamei că vreau să mă mut, dar ea a pus problema scandalului vecinilor și...am renunțat la idee. A pomenit și ceva de cutremur.
Visul se încheie când ajung în sfârșit acasă cu mama. Ne-am pus în pat și ne-am uitat la 'Ce Spun Românii', iar mai apoi, ea a început să dea telefoane în toate părțile.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Antonia, Camelia, Ben, Nichita, Cristina, Georgiana (prieteni de la facultate), nașa mea, mama, Ionuț (prieten din copilărie)
Joc: Pokemon GO
Caractere: Giratina (mențiune)
Ajunși la festival, eu m-am pus pe un scaun și bietul Ben s-a dus pe scenă. Urlam la el să cânte fără frică, deși îmi zisese atunci când a venit la mine plângând că NU poate să ia notele înalte și că are nevoie de mine să cânt cu el. A început să plângă pe scenă în timp ce cânta; atunci cred că m-am dus să cânt cu el și s-a rezolvat până la urmă treaba.
S-a schimbat cadrul. Trecuseră câteva zile de la festival și a trebuit să merg cu nașa mea la cumpărături EXACT în spațiul ăla dubios. Era să mă pierd de nașa și să cad în găuri negre din nou, dar am supraviețuit. Nu mai știu ce am cumpărat, dar știu că la un moment dat l-am văzut pe Nichita pe-acolo. M-am dus la el în fugă, dar am realizat că până la urmă nu era Nichita. M-am pierdut astfel de nașa, așa că am zis să mă joc de voie Pokemon GO, că nu mai am nimic de pierdut. Era o siluetă în apropiere. Am căutat-o prin marea de pokemoni care tocmai apăruse și nu am putut să o găsesc, așa că am căutat-o cu harta. Era după un colț. Am văzut că mai vine cineva după mine să prindă pokemonul, o tipă blondă. Nu știu de ce, dar am simțit că era în Instinct. Am prins pokemonul în același timp - era o pisică, foarte realistă de altfel, și cu un nume extrem de ciudat. Eram fericită că am prins mâța și am observat că mai era o siluetă undeva, dar mi se pare că pokemonul ăla mi-a fugit qwq. (Mă întreb dacă în visul ăsta aveam încă cele două Giratina - dintre care una MI-A APĂRUT - în visul anterior pe care nu l-am scris :-?) M-am revăzut si cu nașa, care mi-a făcut morală vreo 15 minute că am rămas în urmă.
S-a schimbat iar cadrul. Peste alte câteva zile, i-am propus Cristinei să ieșim undeva. Aveam o grozăvie de locuri în realitate în care nu mai fusesem până atunci, și totuși, ea a preferat să mă ducă TOT ÎN LOCUL ĂLA CIUDAT DIN SPAȚIU. După încă o repriză de urlat (mă durea și gâtul de la cât urlasem în ultimele zile și era să nu pot să trec prin portal din cauza asta), am ajuns de partea cealaltă, într-un loc care semăna cu un mall. Am stat la un suc, apoi Cristina s-a ridicat și a luat-o la fugă pe scările rulante. Nu am înțeles de ce a fugit așa și voiam să o sun să o întreb, dar dintr-un motiv anume nu am făcut-o, preferând să aștept în liniște de cealaltă parte a scărilor rulante. A venit o tipă care semăna cu Cristina de la distanță, dar nu era ea. După ceva vreme, a coborât și Cristina și mi-a spus să mergem acasă, că ea nu mai vrea să stea în locul ăla nici o secundă. A sunat Georgiana și s-a schimbat cadrul. Am ajuns în fața blocului și m-am pomenit cu mama că venea cu trolerul după ea. S-a oprit în mijlocul străzii și m-a luat în brațe. Mi-a zis că rudele s-au îngrijorat foarte mult în ultimele zile în ceea ce mă privește și urma să sune la fiecare în parte să le spună că eram ok. Până și Ionuț s-a îngrijorat, din Anglia, de unde era. Am urcat cu liftul care părea a fi metrou până la etajul 2 din greșeală. Mi-a plăcut teribil de mult arhitectura de la etajul ăla și i-am spus mamei că vreau să mă mut, dar ea a pus problema scandalului vecinilor și...am renunțat la idee. A pomenit și ceva de cutremur.
Visul se încheie când ajung în sfârșit acasă cu mama. Ne-am pus în pat și ne-am uitat la 'Ce Spun Românii', iar mai apoi, ea a început să dea telefoane în toate părțile.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Antonia, Camelia, Ben, Nichita, Cristina, Georgiana (prieteni de la facultate), nașa mea, mama, Ionuț (prieten din copilărie)
Joc: Pokemon GO
Caractere: Giratina (mențiune)
Comentarii
Trimiteți un comentariu