Se făcea că eram la facultate. Urma să dau ceva ce semăna cu admiterea la drept. Am ajuns, așadar, în aceeași sală de examen cu Oana. În fața mea mai era o tipă care era pe la a treia încercare și cică după examenul ăsta trebuia să meargă să dea BACul. Vine un examinator care semăna cu un personaj anime și începe să pună întrebări de tot felul prin clasă. Cel mai rapid - evident, nu eu - răspundea. Cred că a răspuns și Oana.
După asta s-a schimbat cadrul și am ajuns brusc acasă, la telefon cu Oana, vorbind despre examen și împărțind fraze în propoziții. Cică a împărți o frază era același lucru cu a edita. La un moment dat ne-am poticnit la o frază și am sugerat să trecem la altceva, morfosintaxă și întrebări de-alea cretine cu accente. Am ajuns, în schimb, să ne uităm la tot felul de youtuberi care se legau în clipurile lor de Andra Gogan.
S-a schimbat brusc cadrul. Cât ai clipi din ochi, am ajuns la intrarea facultății de drept. Era beznă afară, deși eram în plină zi. Ploua cu găleata. Îmi zisese unu' că trebuie să mă angajez neapărat undeva pe perioada studiior și să mă duc la lucru cel puțin o dată pe săptămână. M-am gândit eu că puteam să dau meditații, sau să editez, sau să merg la 'Vrei să fii Milionar' =))))))))). Am ieșit din facultate (arăta ca intrarea profesorilor de la Media) și m-a plouat în cap vreo câteva minute, timp în care m-am gândit la subiectele Oanei de la drept. Începusem să mă intreb dacă fata aia de la începutul visului a reușit să își dea și admiterea și BACul în aceeași zi - tipa avea vocea surorii Oanei.
Se schimbă cadrul și ajung brusc la 'Vrei să fii Milionar'. La început, i-am studiat cu mare atenție pe unii care au răspuns înaintea mea, ca să văd ce răspund și cum răspund. Era o întrebare și despre niște zei sau eroi din Legendele Olimpului, care de fapt erau inventatori și numele lor începeau cu P. Mă gândeam eu....Pericle și Patrocle =))))))))))) - ce Doamne ferește?? - Mi-a aparut fugitiv în minte o secvență în care eram la telefon cu Oana, iar afară ploua ca naiba. Editam și rezolvam grile de gramatică în același timp, și de fiecare dată când răspundeam greșit cică se supăra Zeus pe noi și trăsnea =)))))))). De asemenea, ajunsesem să discutăm și despre hentai-uri 😂😂.
Revenind la concurs, am ajuns într-un final în față. Era o luptă pe care trebuia să o duc singură și să-mi demonstrez că pot. Provocarea era să răspunzi repede și bine, că altfel, Ianțu ar fi adormit și ai fi luat penalizare, te trăsnea în plin concurs 😂😂 M-a întrebat de periplu, de zeii Olimpului și de multe alte FRAZE DE ÎMPĂRȚIT ÎN PROPOZIȚII. I-am răspuns în general foarte greu. Știu că la un moment dat mă întrebase de un tip din animeuri (despre viața lui) și a venit ăla să mă ajute =)))))) Cred că era Arisu din SNO. Au fost, de asemenea, și întrebări despre Kei al Andreei ://
Se schimbă cadrul și ajungem cumva în Naruto. Eu îl tot slăveam pe Orochimaru. Sasuke trebuia să își aleagă un mentor pentru meditații la gramatică și nu avea voie cu Orochimaru. Îmi trece prin fața ochilor toată istoria sanninilor și îl văd și pe Orochimaru dictându-i lui Sasuke o frază în laboratorul lui.
În finalul visului ajung la facultate (la mine la facultate), în Emerson, unde era unu' care urla dintr-un mini-televizor niște întrebări. Ajuns la mine, stimabilul domn întreabă: care este definiția corectă pentu Katharsis? - erau 4 variante de răspuns, printre care și 'altă interpretare'. Am răspuns corect, dar foarte lent, pentru că eram atât de nesigură, încât a trebuit să mă uit pe DICȚIONAR ce-i ăla KATHARSIS :////. Visul se-ncheie când dau răspunsul cu telefonul în mână și cu 2 oameni adormiți în fața mea.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Oana, Andreea (prietene foarte apropiate), sora Oanei, Andra Gogan (cântăreață, actriță), Virgil Ianțu
Anime: Sousei no Onmyouji, Naruto
Caractere: Tsuchimikado Arimori (Sousei no Onmyouji), Orochimaru, Uchiha Sasuke, Shizuka Kei - Rpc - (Naruto)

Comentarii
Trimiteți un comentariu