Se făcea că mama trebuia să plece din nou la un campionat național și să mă lase singură. După plecarea mamei am vorbit cu Oana să ne vedem.
Mama îmi făcuse o programare la coafor înainte să plece, dar
nu îmi spusese sigur la ce oră. Menționase doar că trebuia să fiu la coafor
"mai spre seară". M-am întâlnit deci cu Oana pe la 1-2 după-amiaza și
am dat ocol vecinătății, de data asta la pas, nu cu mașina. Am ajuns și pe la
policlinică, chiar dacă nu am făcut nimic acolo. Puțin mai târziu ne-am
stabilit împreună într-o scară de bloc cu niște chipsuri. Cumva a venit vorba
de Ștefan, cu care Oana tocmai avusese o experiență nu tocmai plăcută. Am râs
împreună pe seama respectivei experiențe, dar puteam să văd clar că Oana era
mai mult decât tristă.
Am ieșit apoi din bloc și ne-am continuat plimbarea. A treia
oprire a fost la un magazin de animale, pentru că Oana a văzut pe geam pui de
panda. Am intrat deci în magazin să ne uităm la panda, și cred că pe unii i-am
și mângâiat. La un moment dat ne-am scos amândouă telefoanele și am filmat pufoșeniile,
că doar nu vedeam în fiecare zi panda în magazinele de animale.
Câteva filmulețe și fotografii mai încolo, am plecat de la
magazin. Oana mi-a spus că trebuia să ajungă neapărat acasă. Am rămas deci
singură într-o intersecție de unde am luat un troleibuz spre casă. Când m-am
uitat la ceas se făcuse deja vreo 6 seara și am intrat în panică: dacă ratasem
programarea la coafor?
S-a schimbat cadrul. Eram acasă, în bucătărie, probabil
descărcând niște cumpărături. Soarele se pregătea să apună, iar eu încercam din
nou și din nou să o sun pe mama. Orice aș fi făcut, apelul nu se conecta. De
altfel, nu era singurul. Am mai încercat două apeluri, la Oana și la o altă
fată, colegă din școala generală (nu îmi aduc aminte exact cine era). Atât
apelurile curente cât și apelul către mama au rămas în stadiul de
"neconectate" și blocate în bară. Pentru că trecea timpul degeaba,
i-am dat un restart telefonului și am încercat din nou să sun la mama. Primul
apel de după restart a avut același rezultat - a rămas blocat în bară. Al
doilea, însă, s-a conectat. Când mama m-a auzit începând apelul cu întrebarea
"La cât trebuie să fiu la coafor?" a început: "Aoleu, trebuia să
fii acolo de la 5, aoleu, ai întârziat, aoleu, nu te mai primește!" O ținea
numai într-un aoleu, așa că i-am răspuns "Eeh, asta e, nu mă mai tund
astăzi!" deși mă simțeam puțin prost.
După ce am încheiat apelul cu mama am plecat totuși spre
coafor, cine știe, poate aveam noroc să o mai prind pe coafeză și să fie și
liberă. În drumul meu am ajuns iar într-o intersecție plină de autobuze și
troleibuze străine. Am zăbovit preț de câteva zeci de minute, neștiind ce
mijloc de transport să iau ca să ajung la destinație. Oamenii își dăduseră
probabil seama că eram pierdută, pentru că le simțeam privirile ațintite asupra
mea. M-am urcat până la urmă în ceva, și îmi aduc aminte că m-a dus fix unde
trebuia, dar ce să vezi! Coaforul era deja închis.
S-a schimbat din nou cadrul și m-am pomenit acasă, cu mama
care tocmai se întorsese de la naționale. A intrat în cameră cât eu mă jucam pe
telefon și m-am pomenit că începe să îmi împacheteze a doua pătură cu care mă
învelisem în ultimele luni. M-am uitat la ea cu o privire confuză, la care mi-a
răspuns: "Păi tu și așa nu o mai folosești." Visul s-a încheiat la
scurt timp după constatarea mamei.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Oana (prietenă foarte apropiată),
Ștefan (cunoștință de-a Oanei) - menționat, coafeza, colega din școala
generală
Comentarii
Trimiteți un comentariu