Se făcea că urma să avem o reuniune cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la absolvirea liceului. S-a stabilit de comun acord cu profesorii că urma să ne întâlnim toți la KFC. Zis și făcut. Într-o zi de altfel noroasă, m-am înființat la Romană, trecând pe lângă liceu, fostul Howard Johnson, Pizza Hut și altele, ajungând într-un final la KFC. De cum am intrat în restaurant, am remarcat prezența Mădălinei, o fostă colegă care mi-a făcut semn să vin să mă așez lângă ea. La scurt timp au mai venit Ema, Andrada și alții, cărora li s-au alăturat și colegi de facultate. Pe măsură ce trecea timpul, m-am pomenit însă cu senzația că noi nu eram de fapt la KFC, ci la Klauss, o cafenea din drumul spre facultate.
Între timp, a început și să plouă, iar în restaurant au
început să intre unii după alții, profesorii mei din generală. Figuri marcante
precum profesoara de română, doamna Anghelescu, pe care ajunsesem să o consider
profesoară de biologie, dar și diriginta, profesoară de fizică, au venit și ele
la renuniune.
Deși eram la o reuniune de liceu, mi se părea foarte ciudat
să nu văd profesorii din liceu. Nu am zăbovit prea mult după ce am terminat de
mâncat. Toată lumea râdea și glumea, și, bonus, nu purtam măști, de parcă se
terminase de tot pandemia. Mi-am strâns lucrurile și am plecat cu Mădălina pe
drumul către facultate, oprindu-ne pe bune și la Klauss, de unde ne-am luat
fiecare câte o cafea. Cum mergeam către facultate, am descoperit că se
schimbaseră radical clădirile și că totul era nou și vopsit cu alb. Se oprise
ploaia și dădea să iasă soarele. Stând în umbra facultății, care fusese și ea
modernizată dpdv al arhitecturii, am văzut cum se deschide ușor ușa care
rămăsese la fel de grea cum o știam. Din sediul facultății a ieșit zâmbitoare
profesoara mea de română din clasa a 8-a, cu care făceam aparent cursuri de
japoneză. Mi-a povestit că veniseră iar japonezii de la Universitatea din
Osaka, cum se mai întâmplase când eram eu anul 2. Mi-a zburat gândul la tot ce
a fost, timp în care profesoara ne-a îndrumat pe mine și Mădălina spre stația
de troleu (sau metrou). Am observat cu stupoare că nu mai recunoșteam deloc
orașul, apoi visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Mădălina, Ema, Andrada (foste colege din
liceu), profesoarele de română și fizică din generală
Comentarii
Trimiteți un comentariu