Se făcea că îmi făcusem o nouă prietenă cu care să vorbesc despre zodii și astrograme. Visul începe când eram împreună cu respectiva persoană, o vecină, undeva într-un laborator. Aveam impresia că ne jucam Pokemon Go. Sau, poate, era un joc pe play station. În orice caz, imagini cu pokemonii în 3d apăreau pe ecranul mare al unei plasme. În joc trebuia să ne concentrăm pe a evolua pokemonii până la ultima formă, deși pe măsură ce înaintam în joc, realizam că aceștia aveau evoluții neregulate și chiar nume diferite de cele originale. Luând exemplul generației 1, Pikachu putea să evolueze în Raichu, deși numele pokemonului nu mai era Raichu, sau putea foarte bine să evolueze în Ivysaur sau Venusaur. Bulbasaur nu mai trecea prin a doua formă evoluată și sărea direct la stagiul al treilea. Dratini nu mai avea doar două forme evoluate, ci mergea pe 5-6, în așa fel încât să vezi în detaliu fiecare schimbare a anatomiei lui până ajungea la Dragonite. Câteodată nici nu evolua în Dragonite, ci în altă formă căreia nu-i mai țin minte numele. Jocul, deși era complex și întortocheat din cale afară, m-a captivat. Îmi plăcea că nu știam la ce să mă aștept, nu era nimic monoton. Am rămas să mă joc alături de vecină, până când am văzut pe cutia din care scosesem cd-ul cu jocul că pokemonii creați acolo ajungeau și în realitate. Într-adevăr, când am dat să mă uit la știri, am văzut numeroase vietăți asemănătoare pokemonilor pe care îi cunoșteam umblând libere pe străzi, spre amuzamentul copiilor.
S-a schimbat cadrul și m-am pomenit acasă. Era întuneric și
oarecum târziu. Am primit pe neașteptate un mesaj și apoi un apel de la vecina,
care mă chema să ne uităm împreună la cărți de tarot și oracol. Îmi promisese
și câteva informații noi cu privire la zodiacul draconic, pe care încă mă
străduiam să îl înțeleg, dar nu aveam niciodată suficiente detalii. Ajunsă însă
în sufragerie, unde lumina era stinsă, mi-am amintit că mama îmi spusese să am
grijă de câte ori ies din casă, că au luat-o razna cazurile de covid. M-am
uitat apoi la ceas și am văzut că se făcuse vreo 8 seara. Cu gândul că mama nu
se va fi întors decât peste vreo 2-3 ore, am început să mă pregătesc să merg la
vecina. Nu îmi aduc aminte exact la ce etaj stătea, dar știu că am avut destul
de mult de urcat cu liftul. La un moment dat am luat-o pe scări.
Ajunsă în pragul vecinei, am observat că toată casa era
decorată cu cristale, pietre semi-prețioase și talismane dream catcher, iar pe
masă zăceau înșirate cărțile de tarot alături de niște prăjituri. Odată așezate
la masă am început să investigăm astrogramele noastre draconice, dar și
astrograma normală a cuiva care cică era un posibil partener pentru una dintre
noi. Cum mai citeam informații despre casele și semnele zodiacale din
astrogramă, mai trăgeam câte o carte de tarot. La un moment dat a picat o carte
întoarsă, iar pe când vecina se pornise să îmi explice ce însemna pentru
relațiile mele cu oamenii, visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama - menționată
Anime / Manga: Pokémon
Personaje anime: Pikachu, Raichu, Bulbasaur, Ivysaur,
Venusaur, Dratini, Dragonite
Comentarii
Trimiteți un comentariu