Se făcea că mă angajasem ca nail artist alături de Oana și plecasem într-o primă zi de muncă. Ajunsă la locul de muncă, mi-am cunoscut și șefa. Nu sunt sigură dacă doar semăna cu Daniela sau chiar era ea (să considerăm că era prima variantă), cert e că o cunoștea pe Oana. Am mers să ne cumpărăm ceva de mâncare de la un butic care semăna cu magazinul de la facultate. I-am zâmbit vânzătoarei care părea să o știe și ea pe Oana și am cerut un sandwich. Vânzătoarea m-a oprit înainte să termin de rostit cererea - nu aveam mască. Am făcut 2 pași în spate și m-am controlat prin buzunare să văd dacă nu cumva aveam vreo mască rătăcită pe acolo. Spre oroarea mea, nu. A trebuit să revin la mașină și să îmi iau de acolo o mască, ceea ce a dus la o întârziere de circa 5 minute în prima zi de muncă.
Noroc că prima zi era de fapt un tutorial, pur și simplu
învățam bazele, cum să facem modele de unghii cu stickere, cum să aplicăm gel
și altele. Deși aveam manichiura făcută, nu era cu gel, era doar un model
semipermanent. Uitându-mă la modelul unghiilor Oanei îmi imaginam chinul,
fiindcă știam că ea avea unghiile făcute cu gel.
După ce am recapitulat bazele, Oana a plecat alături de Daniela din sala de curs în care fusesem repartizate. Mi s-a spus că trebuia să ajung imediat într-o altă sală și am fost dată pe mâna unei fete care părea să fie studentă în anul 2. Fata mi-a explicat traseul până la camera în care aveam să lucrez și m-a lăsat în plata Domnului.
S-a schimbat cadrul și am ajuns în camera mea. Eram puțin
stresată de felul în care îmi arătau sprâncenele la numai câteva lumi de la
ultimul pensat. Am pus mâna pe foarfecă și am încercat să tund singură
surplusul de păr - pentru că da, crescuse atât de lung încât îl prindea
foarfeca. M-am pomenit apoi la salonul la care mă tundeam de obicei. I-am spus
coafezei despre problema sprâncenelor mele: "Am stat douăzeci de ani din
viață fără să mă pensez și nu mi-au arătat sprâncenele atât de rău! Nu mă mai
pensez în veci!" Coafeza însă m-a liniștit, zicând că nu arătau chiar așa
de rău. Cum adică? Vrei să-mi spui că a putea să tragi efectiv de un smoc de
păr din sprânceană înseamnă că e totul în regulă??
Când s-a schimbat din nou cadrul și am ajuns în camera mea,
în fața oglinzii trăgându-mă în continuare de sprâncene, m-am pomenit și cu o
pisică în cameră. Nu mai știu ce culoare avea, dar era blândă și stătea la
mângâiat. Era tentant să rămân cu ea toată dimineața, dar știam că trebuia să
plec la muncă. Oana era probabil jos, în fața bazinului de înot, așteptându-mă
cu mașina. Înainte să plec am văzut și mai multe animale adunate în cameră, așa
că am construit pentru fiecare un spațiu mic folosind un joc de lego. Intenția
mea a fost să le împiedic să se ia la harță și să se rănească. M-am uitat de 10
ori înapoi la pisică și am plecat în treaba mea.
Pe la ora 7 și ceva dimineața m-am pomenit urcată în mașina
Oanei, pe bancheta din spate. Cumpărase ea mâncare pentru amândouă. Am mâncat,
deși ultimele două înghițituri mi-au cam stat în gât, că ajunsesem și trebuia
să ne grăbim să nu întârziem iar. Oana m-a avertizat cu privire la mască.
Am intrat în clădire și am salutat-o pe Daniela. Am stat
toate trei să vorbim, după care am rămas iar singură. Nu mai știam în ce sală
trebuia să merg, iar câteva priviri ciudate îmi atrăseseră atenția. Am plecat
pe coridoare și ce să vezi! M-am pomenit că trebuia să fug cât mă țineau
picioarele. Oamenii aparent normali din clădirea de birouri care semăna cu cea
a unei facultăți au ieșit ca turbați să încerce să mă prindă. Nu am avut timp
de întrebări, tot ce am putut face a fost să fug pentru viața mea. Am găsit-o
din nou pe fata care mă condusese în sala în care aveam să lucrez cu o zi în
urmă. Am intrat în sala de clasă în care era fata, speriată că vreun student
dintre cei prezenți ar putea turba și să încerce să mă prindă. Nu s-a
întâmplat. Am mers să îi șoptesc fetei că aveam nevoie de ajutor să găsesc sala
în care aveam să lucrez. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit-o spunând că
nu știe. Totuși, am plecat împreună în căutarea ei, de data asta fugind din
răsputeri de bestiile turbate de pe coridoare. Am ajuns într-o clasă de
botanică (sau cel puțin plină de plante) unde am vrut să ne odihnim. Ne-am
pomenit însă că se ridică de la masă un bărbat. S-a înroșit la față de parcă
și-ar fi pus o mască de demon japonez și a dat un urlet, năpustindu-se asupra
noastră. Ceilalți nu au făcut nimic ca să ne ajute, așa că, neavând alte
mijloace, am luat de undeva un cuțit și am înjunghiat monstrul în piept de
câteva ori, până a căzut lat la pământ. L-am văzut preschimbându-se la loc în
om - avea părul de un roșcat intens și arăta într-un fel ca Gaara din Naruto.
S-a schimbat încă o dată cadrul și m-am pomenit pentru scurt
timp acasă, jucându-mă cu pisica, apoi în mașina Oanei pe acoperișul clădirii
în care teoretic ne urma a treia zi de muncă. I-am povestit Oanei cele
întâmplate iar ea mi-a dat un buton de alarmă, spunând că îl avea mai mereu la
ea în cazul vreunui atac. Alarma cu pricina era subțire și asurzitoare, deci
trebuia să fie bună.
Când am coborât din mașină am văzut-o pe Daniela și i-am
povestit și ei cele întâmplate. "Și mie îmi făceau la fel în primul
an," mi-a spus, iar din cuvintele ei am dedus că lucrurile teribile de
care a trebuit să fug și pentru care am fost nevoită să fac moarte de om erau
doar niște "chestii banale" destinate proaspeților angajați. Am
intrat în clădire, iar visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Oana (prietenă foarte apropiată), Daniela
(manichiurista Oanei), coafeza
Anime / Manga: Naruto - mențiune
Personaje anime: Sabaku no Gaara - mențiune
Comentarii
Trimiteți un comentariu