17-17: Trenul

Se făcea că urma să plecăm mai devreme în obișnuitul nostru cantonament de la Piatra Neamț. Nu era încă vară, eram abia în luna martie sau aprilie. Pe când stăteam pe peron alături de câțiva oameni așteptând să vină trenul, am observat un fenomen neobișnuit - începuse să ningă ușor, ca mai apoi zăpada să se transforme în ploaie (torențială), apoi din nou în zăpadă și tot așa, la fiecare 5-10 secunde. La sugestia unor părinți, am luat telefonul și am început să filmez fenomenul, fiindcă chiar merita un loc în galeria mea de poze. Cu ajutorul lor, am reușit să surprind cadre inedite și am adăugat și muzică să meargă cu ele.

La un moment dat, înainte să vină trenul, am coborât pe șine să vorbesc cu un coleg din generală care venea și el cu noi în cantonament, Marian. Am vorbit vreo câteva minute bune, apoi am observat că Marian voia să se ridice de pe șinele pe care sărise înapoi pe peron. (Nu eram la metrou, dar felul în care era construit peronul aducea mult cu aspectul tipic de la metou.) 

Pentru că venea în sfârșit trenul, Marian m-a împins de la spate să urc după el, dar totul a fost brusc și locul era foarte abrupt. Inițial am crezut că pot să mă lipesc de peretele despărțitor dintre șine și peron, dar am realizat destul de repede că tot m-ar fi strivit trenul. M-a gândit să renunț, dar nu am putut. Am reușit în cele din urmă, cu puțin ajutor și încurajări de la cei prezenți, să mă ridic chiar înainte de sosirea în stație a trenului. L-am prins cu coada ochiului foarte aproape de mine înainte să se schimbe cadrul.

M-am pomenit apoi acasă, stând cu geamul deschis pe când se lăsa seara. Aparent, făceam din nou licența cu doamna Raianu. Eram într-un grup de classroom, dar nu aveam niciodată o listă clară cu numele studenților care urmau să intre la consultații. Așa se face că profesoara m-a chemat la consultație printr-un comentariu la ora 3 după-amiaza, iar eu am văzut comentariul abia după 5 ore. "Îmi intră și mie Enache Florentina Octavia?" scrisese ea sfârșită. 

Am intrat în cele din urmă (minune, profesoara încă era acolo) și tot cu cuprinsul m-a chinuit (progres...). Mi-a spus că 3 din cele 5 capitole din structura lucrării nu erau bine denumite. Apoi mi-a reproșat că nu venisem la primele două consultații. În mintea mea se repeta aceeași întrebare: cum ar fi vrut profesoara să ghicesc în stele că mă cheamă la consultație dacă nu primeam niciun fel de notificare în prealabil? Am comparat în permanență experiența licenței cu ea cu experiența licenței cu doamna Gheorghe.

 

Cuprinsul visului 

Personaje (reale): mama, Marian (coleg din generală), d-na Raianu, d-na Gheorghe (profesoare ale secției de japoneză)