Se făcea că eram acasă, uitându-mă pe fereastră la șantierul din fața camerei mele. Era început de primăvară. Soarele tocmai se ascunsese printre nori, de vreme ce eu mă gândeam cu toată forța la imposibilitatea de a călători, și, totodată, la nevoia de a vizita pe cineva drag.
Am întors spatele ferestrei pentru o secundă, timp în care peisajul din fața geamului s-a schimbat considerabil. Inițial am crezut că numai camera mea trecuse printr-un fel de portal și ajunsese în altă țară, dar se pare că era vorba de întregul bloc. Privind spre noul peisaj care se întindea în fața geamului, am văzut că nu era mai breaz decât ce era acasă. Chiar atunci, am reușit să aud câteva voci și mi-am dat seama că eram în Italia, probabil la capătul unui oraș. Am dat fuga în sufragerie și am tras-o pe mama după mine să explorăm.
Am ajuns până în centru și cu fiecare clădire pe lângă care
treceam, mă gândeam tot mai des la cât de mult voiam să îl văd pe Danny -
pentru că acum era posibil. Ne-am luat și câte ceva de mâncare și am admirat priveliștea;
oriunde era mai bine decât în fața geamului meu.
Mi s-a părut totuși că oamenii ne priveau cu ochi reci. Nu
cunoșteam pe nimeni și mă simțeam izolată. Ne-am întors deci acasă, chiar la
timp pentru ca blocul să mai facă un drum rapid până în România. Primul lucru
pe care l-am auzit după schimbarea de peisaj au fost vocile vecinilor care se
certau.
Ziua următoare ne-a întâmpinat cu aceeași surpriză. Pe la
orele amiezii ne-am pomenit cu blocul ajuns pentru a doua oară în Italia. Și de data
asta mi-am dorit să fac cumva să ajung la Danny, să mă asigur că era bine. Am
coborât și mi-am reluat drumul prin oraș, nesigură în privința căii pe care ar
trebui să o urmez. Pașii m-au ghidat din nou până în centrul orașului, unde mi
s-a părut că o văd pe o veche prietenă, Raluca. Am mers să îmi iau o porție de paste
și am întâlnit din nou privirile reci ale celor din jur, oarecum mai accentuate
decât prima dată.
O întreagă săptămână a trecut, timp în care ne-am obișnuit
cu ideea. De fiecare dată când ajungeam la orele prânzului, blocul nostru
trecea printr-un portal care îl ducea în Italia, mai drept, mai clătinat. Îmi
aduc aminte că la un moment dat am ieșit să îi întreb pe oameni de ce erau atât
de reci față de mine și mama. Răspunsul lor a fost "pentru că sunteți de
unde sunteți", după care au început să mă tragă de mâini de parcă eram de
gumă. Aruncând cu te miri ce după mine, m-au împins în mormanele de gunoi și m-au asaltat cu jigniri una și una. I-am dat mesaj lui Danny și nu mi-a răspuns. Am
renunțat la ideea de a-l mai vedea, urmând să îmi petrec restul zilelor în
casă, uitându-mă către oamenii cu priviri batjocoritoare de fiecare dată când
blocul ajungea, prin cine știe ce mijloace, în Italia.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, vecinii, Raluca (veche prietenă) -
menționată, Danny (prieten din Italia) - menționat
Comentarii
Trimiteți un comentariu