Cică trebuia să mă văd cu Laura, așa că am plecat împreună de la facultate - sau ne-am întâlnit la metrou. Urma să ne plimbăm puțin prin diverse magazine, deci am avut grijă să mă pregătesc pentru un drum lung.
Ne-am despărțit însă la Mc Donalds pentru că eu m-am dus acasă la baie, dar nu i-am spus când am plecat.
Mai târziu am sunat-o și am aflat că era la o meditație, de unde ieșea în cam două ore (ședința de meditație se ținea la Mc, da).
Am plecat deci de acasă la 9 jumate seara (ajunsesem la baie pe la 7) și era deja beznă. Am mers la bancomat BCR să-mi încarc cadrul pentru transport în comun, după care am realizat că urma să merg de fapt cu metroul și nu aveam cartela la mine. M-am uitat la telefon și am văzut că aveam un apel pierdut și un mesaj de la Laura: "Unde ești?..."
Am simțit din mesaj o oarecare îngrijorare. Ce-i drept, auzisem acasă înainte să plec că pe la 10 o să vină furtuna - deja începuse să tune și se îmbinau fulgerele pe cer; mă gândeam să-i zic Laurei să ne vedem totuși mâine.
M-am pomenit brusc la facultate după o schimbare de cadru și era deja mâine. Maruyama-sensei îmi dădea înapoi o temă cu traduceri pe care mă decisesem să o fac cu o seară înainte când eram la baie. Luasem 7, dar profa a fost gen "Hai, Octavia-san, yoku honyaku shimashita." M-am uitat la profă și ea la mine, dar aveam o față de-aia gen "De ce fmm mi-ai dat 7 dacă zici că am tradus bine??"
M-am trezit apoi într-un autocar împreună cu actualii colegi din anul 3. Stăteam singură pe scaunul din fața Alexandrei, care stătea cu Andrei. Mă tot gândeam să o sun pe Laura să-i spun că nu mai ajung (deși practic era deja ziua următoare?? Sau iar m-am întors în timp?), când aud deodată "Ați primit și voi informare de furtună?" Mă gândeam doar la faptul că îi promisesem Laurei că ajung. Puțin mai târziu, m-a lovit realizarea - eu încă nu îmi puteam explica nota de 7. Am scos din ghiozdan foaia cu traducerile (ăsta e time loop, jur) și am spus plină de obidă că nu-mi venea să cred că am luat notă așa mică. Se uită Alexandra la foaie și-apoi la mine și zice: "Păi da, Octavia, tu nu vezi că mai aveai de tradus?" Am făcut o față de parcă aș fi descoperit America și m-am uitat în jos la foaie. Într-adevăr, de pe foaia cu tema lipseau fix cele 3 traduceri care mi-ar fi asigurat nota 10 (și care, de altfel, erau situate convenabil pe spatele foii).
După 10 minute de hibernare cu capul în foaie, m-am trezit la realitate ca să văd cum colegii mei scriau kanji. Ajunseseră la un kanji care se citea "Taiga" și mi-a zburat imediat gândul la Georgiana când l-am văzut. Mi-am luat trigger când l-am auzit pe Andrei zicând "Taiga nu mai e important" - evident, cu privire la Kanji pentru că nu ni-l dădea la test, dar eu am luat-o ca pe "Georgiana nu e importantă" și eram gen "fmmmmm--"
Se schimbă cadrul și ajung înapoi la scena cu banca de unde nu mai puteam scoate bani, care între timp devenise ghișeu STB. Am văzut iar fulgerele pe cer și mă rugam să nu mă tune (eram la 2-3 stații distanță de casă).
Pe măsură ce mergeam spre casă, vedeam cum se adună în jurul meu animale ciudate înconjurate de o aură întunecată. Nu mi-a luat mult până să îmi dau seama că erau de fapt pokemoni și că experimentam cel mai nou update de Halloween din joc... în viața reală. La un moment dat, vine la mine un Houndoom. Se comporta ca un câine normal și avea un gâfâit specific, dar înainte să mă trezesc din vis, mi se părea că îl aud din ce în ce mai tare în urechea stângă, lucru care mă neliniștea.
În ultimele secunde de vis sunt acasă, în camera mea, povestindu-i lui Andre la telefon ce tocmai pățisem. Afară turna cu găleata.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Laura (nouă prietenă de la facultate), Maruyama-sensei (profesoară de japoneză), Alexandra, Andrei (noi colegi de la facultate), Georgiana (prietenă din facultate), Andre (prietenă foarte apropiată din Bistrița)
Joc: Pokemon GO
Caractere: Houndoom
Ne-am despărțit însă la Mc Donalds pentru că eu m-am dus acasă la baie, dar nu i-am spus când am plecat.
Mai târziu am sunat-o și am aflat că era la o meditație, de unde ieșea în cam două ore (ședința de meditație se ținea la Mc, da).
Am plecat deci de acasă la 9 jumate seara (ajunsesem la baie pe la 7) și era deja beznă. Am mers la bancomat BCR să-mi încarc cadrul pentru transport în comun, după care am realizat că urma să merg de fapt cu metroul și nu aveam cartela la mine. M-am uitat la telefon și am văzut că aveam un apel pierdut și un mesaj de la Laura: "Unde ești?..."
Am simțit din mesaj o oarecare îngrijorare. Ce-i drept, auzisem acasă înainte să plec că pe la 10 o să vină furtuna - deja începuse să tune și se îmbinau fulgerele pe cer; mă gândeam să-i zic Laurei să ne vedem totuși mâine.
M-am pomenit brusc la facultate după o schimbare de cadru și era deja mâine. Maruyama-sensei îmi dădea înapoi o temă cu traduceri pe care mă decisesem să o fac cu o seară înainte când eram la baie. Luasem 7, dar profa a fost gen "Hai, Octavia-san, yoku honyaku shimashita." M-am uitat la profă și ea la mine, dar aveam o față de-aia gen "De ce fmm mi-ai dat 7 dacă zici că am tradus bine??"
M-am trezit apoi într-un autocar împreună cu actualii colegi din anul 3. Stăteam singură pe scaunul din fața Alexandrei, care stătea cu Andrei. Mă tot gândeam să o sun pe Laura să-i spun că nu mai ajung (deși practic era deja ziua următoare?? Sau iar m-am întors în timp?), când aud deodată "Ați primit și voi informare de furtună?" Mă gândeam doar la faptul că îi promisesem Laurei că ajung. Puțin mai târziu, m-a lovit realizarea - eu încă nu îmi puteam explica nota de 7. Am scos din ghiozdan foaia cu traducerile (ăsta e time loop, jur) și am spus plină de obidă că nu-mi venea să cred că am luat notă așa mică. Se uită Alexandra la foaie și-apoi la mine și zice: "Păi da, Octavia, tu nu vezi că mai aveai de tradus?" Am făcut o față de parcă aș fi descoperit America și m-am uitat în jos la foaie. Într-adevăr, de pe foaia cu tema lipseau fix cele 3 traduceri care mi-ar fi asigurat nota 10 (și care, de altfel, erau situate convenabil pe spatele foii).
După 10 minute de hibernare cu capul în foaie, m-am trezit la realitate ca să văd cum colegii mei scriau kanji. Ajunseseră la un kanji care se citea "Taiga" și mi-a zburat imediat gândul la Georgiana când l-am văzut. Mi-am luat trigger când l-am auzit pe Andrei zicând "Taiga nu mai e important" - evident, cu privire la Kanji pentru că nu ni-l dădea la test, dar eu am luat-o ca pe "Georgiana nu e importantă" și eram gen "fmmmmm--"
Se schimbă cadrul și ajung înapoi la scena cu banca de unde nu mai puteam scoate bani, care între timp devenise ghișeu STB. Am văzut iar fulgerele pe cer și mă rugam să nu mă tune (eram la 2-3 stații distanță de casă).
Pe măsură ce mergeam spre casă, vedeam cum se adună în jurul meu animale ciudate înconjurate de o aură întunecată. Nu mi-a luat mult până să îmi dau seama că erau de fapt pokemoni și că experimentam cel mai nou update de Halloween din joc... în viața reală. La un moment dat, vine la mine un Houndoom. Se comporta ca un câine normal și avea un gâfâit specific, dar înainte să mă trezesc din vis, mi se părea că îl aud din ce în ce mai tare în urechea stângă, lucru care mă neliniștea.
În ultimele secunde de vis sunt acasă, în camera mea, povestindu-i lui Andre la telefon ce tocmai pățisem. Afară turna cu găleata.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Laura (nouă prietenă de la facultate), Maruyama-sensei (profesoară de japoneză), Alexandra, Andrei (noi colegi de la facultate), Georgiana (prietenă din facultate), Andre (prietenă foarte apropiată din Bistrița)
Joc: Pokemon GO
Caractere: Houndoom
Comentarii
Trimiteți un comentariu