Se făcea că urma un festival la școală și eram în culmea pregătirilor. Trebuia, de asemenea să dăm și anumite teste la care intram rând pe rând. Examinatorii erau profesorii secției de japoneză. La începutul visului stăteam frumos în clasă într-o zi de miercuri și așteptam să ne cheme la examen. Nu știu cum se face că doar atunci am realizat că eu eram praf și nu știam nimic, iar examenul conținea întrebări din toate domeniile, literatură, gramatică, compuneri și altele. Ușor-ușor, se duceau și reveneau grupulețe de oameni de la examen. Am avut brusc nevoia să mă ridic din bancă și să mă plimb prin clasă, moment în care am realizat că băncile erau poziționate în așa fel încât să nu poți trece dintr-o parte în alta a lor. Am întrebat deci prin clasă dacă pot să trec, și un coleg mai amabil din GENERALĂ s-a mutat puțin mai încolo. Am trecut de partea cealaltă a bancilor. M-am mai plimbat, am mai vorbit cu lumea. Curând, mi-a venit rândul să merg la examen alături de încă câțiva. În timp ce mergeam înspre sala de examen, ne-am oprit puțin la etajul 1, unde se filma un videoclip de la o piesă veche. Îmi plăcea piesa, dar videoclipul se strica de pe la jumate.
Am ajuns într-un târziu și în fața sălii de examen, de unde intrau și ieșeau oameni, unii fericiți, alții triști. M-am așezat la coadă lângă Cristina, Georgiana și Antonia, ca să mă simt mai bine. Am început inevitabil să le frec creierii cu întrebări, de vreme ce eu nu eram în stare să le răspund la nicio întrebare. Se auzea din interior vocea lui Gheorghe și a încă unui prof care nici măcar nu era de la noi. Ei cică se ocupau de partea de literatură. Mi s-a făcut și mai frică atunci când am văzut cum intră Cristina,... Georgiana după ea. La un moment dat însă, am auzit-o pe Gheorghe zicând că SE OPREȘTE AICI EXAMENUL, în timp ce eu deja mă imaginam în fața faptului împlinit, picând examenul. Nu mi-a venit să cred ce am auzit.
După examenul pe care nu l-am mai dat, a început propriu-zis festivalul. Am mai mers o dată la etajul 1 să aruncăm o privire la clipul care se filma acolo, apoi am fost ghidați de către doamna Kurihara la etajul 2, într-un laborator care eu știam că era de chimie, dar, de fapt, în vis era de Geografie și semăna cu unul din liceu. Acolo erau multe articole vestimentare super frumoase japoneze pe care le-am vrut în secunda doi. Totuși, întâlnindu-ne cu niște studenți japonezi, am aflat că nu aveam dreptul să cumpărăm decât un outfit - cel mai basic dintre toate. Nici măcar perechea de blugi care-mi luase ochii nu putea fi cumpărată. M-am resemnat și m-am dus mai departe. Băncile așezate în U erau acoperite de vitrine. M-am dus pe rândul de la perete și am văzut acolo ceva extraordinar de frumos care mi-a adus aminte de o promoție de la Cocoppa. Erau niște ochi, în principiu. Am plecat în căutarea lui Daniel, un fost masterand care, aparent, se ocupa cu organizarea acestui festival, ca să îl întreb dacă pot cumpăra ce e în vitrine. Am așteptat puțin răspunsul care a venit de la una dintre profesoarele românce - nu aveam voie să cumpărăm nici articolele din vitrine. Eram distrusă pentru că știam câți bani strânsesem pe Cocoppa pentru promoția cu pricina, iar ochii erau super ieftini. Am ieșit din sală, am găsit-o pe Antonia și am început să mă plâng la ea că nu se poate așa ceva, că anul trecut când nu aveam bani s-a putut cumpăra, acum nu se poate și e nedrept. Am tras-o după mine în sală și am continuat să mă plâng până când mi-a pus și ea o întrebare: 'da' pe Kurihara de ce n-ai întrebat-o?'
Am ieșit din nou din sală și, de vreme ce o așteptam pe doamna Kurihara, am observat că Antonia arăta foarte diferit - ziceam că arăta exact ca cineva din zodia peștilor - era blondă, cu păr lung, drept, având numai haine și accesorii în combinația de culori alb-negru-roșu. Cineva chiar s-a oprit să o admire și i-am dat dreptate, pentru că Antonia era chiar frumoasă. Mai apoi, am continuat să mă stresez legat de ochii ăia, că erau ediție limitată și economisisem pentru ei și alte cele. La un moment dat, Antonia, exasperată, îmi trântește o replică gen 'da' lasă-mă, Vivi, că tu și anul trecut când s-au putut cumpăra chestii ai venit la mine plângând pentru brățările alea din lemn...DIN LEMN!' la care i-am răspuns: 'Nu regret nimic 😏'. Și-așa, s-a încheiat visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Ionuț Șomu (fost coleg din generală), Cristina, Georgiana, Antonia (prietene de la facultate), doamna Gheorghe, d-na Kurihara (profesoare de japoneză), Daniel (fost masterand)
Joc: Cocoppa Play
Am ajuns într-un târziu și în fața sălii de examen, de unde intrau și ieșeau oameni, unii fericiți, alții triști. M-am așezat la coadă lângă Cristina, Georgiana și Antonia, ca să mă simt mai bine. Am început inevitabil să le frec creierii cu întrebări, de vreme ce eu nu eram în stare să le răspund la nicio întrebare. Se auzea din interior vocea lui Gheorghe și a încă unui prof care nici măcar nu era de la noi. Ei cică se ocupau de partea de literatură. Mi s-a făcut și mai frică atunci când am văzut cum intră Cristina,... Georgiana după ea. La un moment dat însă, am auzit-o pe Gheorghe zicând că SE OPREȘTE AICI EXAMENUL, în timp ce eu deja mă imaginam în fața faptului împlinit, picând examenul. Nu mi-a venit să cred ce am auzit.
După examenul pe care nu l-am mai dat, a început propriu-zis festivalul. Am mai mers o dată la etajul 1 să aruncăm o privire la clipul care se filma acolo, apoi am fost ghidați de către doamna Kurihara la etajul 2, într-un laborator care eu știam că era de chimie, dar, de fapt, în vis era de Geografie și semăna cu unul din liceu. Acolo erau multe articole vestimentare super frumoase japoneze pe care le-am vrut în secunda doi. Totuși, întâlnindu-ne cu niște studenți japonezi, am aflat că nu aveam dreptul să cumpărăm decât un outfit - cel mai basic dintre toate. Nici măcar perechea de blugi care-mi luase ochii nu putea fi cumpărată. M-am resemnat și m-am dus mai departe. Băncile așezate în U erau acoperite de vitrine. M-am dus pe rândul de la perete și am văzut acolo ceva extraordinar de frumos care mi-a adus aminte de o promoție de la Cocoppa. Erau niște ochi, în principiu. Am plecat în căutarea lui Daniel, un fost masterand care, aparent, se ocupa cu organizarea acestui festival, ca să îl întreb dacă pot cumpăra ce e în vitrine. Am așteptat puțin răspunsul care a venit de la una dintre profesoarele românce - nu aveam voie să cumpărăm nici articolele din vitrine. Eram distrusă pentru că știam câți bani strânsesem pe Cocoppa pentru promoția cu pricina, iar ochii erau super ieftini. Am ieșit din sală, am găsit-o pe Antonia și am început să mă plâng la ea că nu se poate așa ceva, că anul trecut când nu aveam bani s-a putut cumpăra, acum nu se poate și e nedrept. Am tras-o după mine în sală și am continuat să mă plâng până când mi-a pus și ea o întrebare: 'da' pe Kurihara de ce n-ai întrebat-o?'
Am ieșit din nou din sală și, de vreme ce o așteptam pe doamna Kurihara, am observat că Antonia arăta foarte diferit - ziceam că arăta exact ca cineva din zodia peștilor - era blondă, cu păr lung, drept, având numai haine și accesorii în combinația de culori alb-negru-roșu. Cineva chiar s-a oprit să o admire și i-am dat dreptate, pentru că Antonia era chiar frumoasă. Mai apoi, am continuat să mă stresez legat de ochii ăia, că erau ediție limitată și economisisem pentru ei și alte cele. La un moment dat, Antonia, exasperată, îmi trântește o replică gen 'da' lasă-mă, Vivi, că tu și anul trecut când s-au putut cumpăra chestii ai venit la mine plângând pentru brățările alea din lemn...DIN LEMN!' la care i-am răspuns: 'Nu regret nimic 😏'. Și-așa, s-a încheiat visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Ionuț Șomu (fost coleg din generală), Cristina, Georgiana, Antonia (prietene de la facultate), doamna Gheorghe, d-na Kurihara (profesoare de japoneză), Daniel (fost masterand)
Joc: Cocoppa Play
Comentarii
Trimiteți un comentariu