Se făcea că eram la facultate și urma să plecăm undeva prin intermediul secției. Totuși, condițiile meteo nu erau deloc favorabile. Vorbisem să mă văd și cu Andre și ne tot trimiteam mesaje. De mers mergeam normal la ore, dar nu era zi de la Dumnezeu în care să nu ni se vorbească despre excursie. Ploua cu găleata și mai avea nițel să o dea și-n lapoviță.
Se schimbă cadrul. Ajung într-o intersecție, așteptând autobuzul în care ni se spusese de către profe să ne urcăm ca să ajungem la destinația excursiei. Aparent, trebuia să stăm la un ryokan sau ceva, dar nu înțeleg de ce trebuia să mergem singuri și nu cu un grup. Tot stând în stație și-așteptând... mă pomenesc că vine deodata în viteză către mine un autobuz... urmat de altele două 😨. Ce era de făcut, că ăsta derapa spre mine cu viteza vântului turbat? Apăi ce puteam să fac în afară de a fugi mâncând norii? Am luat-o la sănătoasa; în timp ce fugeam pentru viața mea îmi aduceam aminte fugitiv niște momente pasagere din viață în care nu reacționasem cum trebuie și pornisem certuri.
Nu știu cum, dar AM SCĂPAT DE MOARTE, deși acum strada arăta ca după război, cu mașini răsturnate-n toate părțile și șoferi care urlau unii la alții. Mai erau și călători obosiți prin stație, care criticau abilitatea de a conduce a celui care a provocat tot accidentul.
Am ajuns înapoi la școala care nu parea a fi școală. Cu toții erau în mijlocul unei petreceri - probabil un bal mascat - iar eu eram singura fără mască. Erau acolo și Nichita și Mara vorbind despre Focșeneanu și bând suc. Acum că mă gândesc, sala semăna cu holul facultății de biologie de la Grădina Botanică, numai că era mult mai viu colorată. După ceva timp, Nichita și Mara m-au recunoscut (ironic, ei au avut probleme în a mă recunoaște, dar eu pe ei i-am recunoscut imediat, deși ei aveau măști iar eu n-aveam :///). M-au chemat, deci, către ei. Am început să vorbim și să glumim unii cu alții, menționând și misterioasa excursie.
Se schimbă cadrul și ajung să intru în Emerson, unde se dădea un examen. Am fost întâmpinată de Georgiana și de Cristina. Am stat puțin cu ele, ca să observ câteva minute mai târziu că încăperea devenise ca un fel de stadion. Scaunele se făcuseră toate galbene și se mutaseră singure la perete, apăruseră de nicăieri tribune iar băncile dispăruseră din peisaj. La un moment dat apare în cadru profa de LEC (Sevcenco) și începe să ne zică de excursie și să facă pe comentatoarea de la știri/fotbal.
După vreo 5 minute mi-am amintit că aveam ceva 'palpitant' să le spun fetelor, așa că le-am povestit într-un mod dinamic cum am fugit eu de mașini prin ploaie și cât de oribil de speriată am fost. Totuși, doar Cristina părea a fi interesată de eveniment.
Se schimbă iar cadrul și ajung la baia facultății, unde mă dusesem ca să vorbesc cu Andre și să-i zic și ei despre pățania mea cu mașinile. Am aflat astfel că ea și Andreea vorbiseră să se vadă. Andre era super panicată și se temea că o să uite să vorbească. Am întrebat-o unde vor să se vadă, adăugând că aș putea să vin și eu. Mi-a zis că locația exactă ar fi un stadion cu scaune galbene la munte. Am dedus că vorbea despre clasa din care de altfel tocmai ieșisem, deși FACULTATEA MEA NU-I ÎN MUNȚI. La un moment dat, Andre întreabă gen 'aaoleu, femeie, ce mă fac eu dacă și noi o să avem momente de-astea în care să nu știm ce să spunem??' În timp ce mă chinuiam să-i explic lui Andre că era totul în regulă și că putea să stea liniștită, a început iar ploaia și s-a încheiat brusc visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Andre, Andreea - menționată (prietene foarte apropiate), Nichita, Mara, Cristina, Georgiana (prieteni de la facultate), doamna Focșeneanu (profesoară de japoneză), doamna Sevcenco (profesoară de LEC)
Comentarii
Trimiteți un comentariu