9-19: Cele două baluri

Visul începe cu două baluri aflate în plin proces de pregătire. Unul dintre ele avea să se desfășoare undeva în centrul orașului, la facultatea la care Kristine, prietena mea din Caraibe, venise printr-un program de schimb de experiență. Era balul "de deschidere", balul bobocilor, la care fusese desigur invitată și Kristine, cu condiția să aducă și un partener cu ea. Kristine plănuia să meargă la bal cu iubitul ei.

Celălalt bal se desfășura chiar în casa mea. Participanții puteau să se schimbe de hainele de stradă în cele de bal în sufrageria noastră, deși aveam mai multe spații cu rol de vestiar pe perimetrul casei.

Aveam pregătită pentru bal o rochie roz cu degradeuri lila și volane în partea de jos. Însă, pentru că rochia pe care voiam să o port era aparent identică cu a uneia dintre participante, am amânat să mă îmbrac cu ea până în momentul în care participanta cu pricina venea la petrecere.

Puțin mai târziu, văzând că nu mai apărea fata, am mers în camera mea și m-am schimbat totuși în rochie. Am revenit apoi la petrecere, chiar la timp ca să văd o persoană purtând aceeași rochie ca mine - apăruse de nicăieri fata menționată anterior.

Am alergat repede la baie. Aveam o rochie de rezervă, una albastră cu o tentă de negru. Când am intrat inițial în baie, aceasta era colorată exact ca rochia pe care o purtam, în nuanțe de roz pastelat și lila. De asemenea, era foarte spațioasă, chiar mai mare decât baia mea din realitate. După ce m-am schimbat de rochia roz în cea albastră, am observat un fenomen straniu - design-ul băii s-a schimbat și el odată cu rochia de pe mine. Acum faianța, gresia, pereții și obiectele din baie erau colorate în albastru închis cu pete negre, iar pentru că rochia nouă era mai scurtă decât cealaltă, și spațiul din baie se diminuase considerabil. Aveam doar o oglindă, o chiuvetă și o ușă a cărei clanță mă împungea în spate. Abia dacă mai aveam loc să mă mișc. Lumina din baie era și ea mai slabă, podeaua avea o formă neregulată, iar la ieșirea din încăpere trebuia să cobor pe un set de scări spiralate.

Revenind în sufragerie îmbrăcată în rochia cea nouă, am dat ochii cu niște băieți care ajunseseră între timp la petrecere. Nu păreau să aibă intenții bune și aveam senzația că mă priveau cu dispreț. În afară de grupul de băieți am remarcat și prezența unor bătrâni care se uitau lung la felul în care eram îmbrăcată și își dădeau coate spunând că aduceam dezonoare familiei.

După un timp, când camera se mai golise iar balul părea să fi intrat într-o mică pauză, m-am pomenit că își fac apariția în sufrageria noastră câteva colege de la facultate. De cum m-au văzut, fetele au dat drumul la muzică la maxim - genul care face să răsune boxele și să zornăie geamurile. Nu era orice fel de muzică, era K-pop, așa că toți cei prezenți în sufragerie la momentul respectiv și-au îndreptat privirile către noi. Vedeam doar dezaprobare în ochii lor, de parcă comiteam vreo crimă prin faptul că ascultam K-pop.

După ce am încheiat repriza de dans alături de fete, am decis că voiam să mă îmbrac din nou în rochia roz de mai devreme. Nu îmi păsa că lumea avea să creadă că îi furam look-ul celeilalte fete. Mi-am anunțat deci intențiile pe un ton cât se poate de agresiv, apoi am mers din nou la baie, de unde spre mirarea tuturor, am ieșit tot cu rochia albastră.

Am plecat de la bal. După o schimbare de cadru, m-am trezit în centrul orașului, la Piața Romană, unde m-am întâlnit cu Kristine. Am început desigur să vorbim despre facultate. I-am spus că mă bucuram de reușita ei și că îmi doream să aibă o experiență la fel de frumoasă cum era a mea. Pe când Kristine îmi povestea despre cursurile pe care le avea în primul semestru, printre care era și japoneza, am vrut să o întreb dacă își alesese cursul de japoneză și pentru semestrul al doilea, dar dintr-un oarecare motiv nu am făcut-o.

Tot într-o plimbare, am ajuns împreună la KFC. I-am sugerat lui Kristine să intrăm în restaurant dacă îi era foame, însă ea a refuzat, spunând că trebuia să ajungă neapărat la cămin, unde se desfășura de fapt balul de deschidere. Apoi, de la bal, avea de mers cu troleibuzul înapoi la facultate pentru cursuri.

Cumva tot am intrat la KFC. Pe când stăteam la o coadă mai mult sau mai puțin până la ușă, i-am povestit lui Kristine despre Cocoppa și despre evenimentul la care participam în cadrul jocului. Evenimentul semăna foarte mult cu unul mai vechi, care a fost eliminat între timp și era foarte ușor de jucat. Mai aveam de făcut câteva milioane de puncte, mai exact vreo 10, așa că am deschis aplicația și am început să joc în disperare cu Kristine de față. Pe lângă evenimentul de pe Cocoppa, mai participam la încă două. I-am spus lui Kristine că dacă pe Cocoppa mai aveam nevoie de 10 milioane, în celelalte evenimente aveam de adăugat 4 și respectiv 3 milioane de puncte.

S-a schimbat din nou cadrul și am ajuns alături de Kristine acasă, în baia tematică asemănătoare rochiei mele albastre. Am întrebat-o îngrijorată pe Kristine cum avea să ajungă de la mine înapoi la cămin. Îmi era teamă că s-ar putea pierde, că na, abia ajunsese în România. "Eh, oricum trebuie să ajung, că am cursurile," mi-a răspuns ea.

După ce am jonglat cu calculele mai ceva ca un student de la mate-info în sesiune, am realizat că după bal, Kristine avea să meargă la facultate la 10 noaptea. M-am uitat la ea cu ochii mari și am întrebat-o pe un ton îngrozit: "Cursuri... la 10 noaptea??"

"Da, sunt opționalele," mi-a răspuns Kristine.

Nu m-am putut abține și mi-am făcut cruce. "Doamne sfinte, Kristine," am exclamat scandalizată, "e 10 jumate noaptea!" Îmi era peste putință să înțeleg cum putuseră profesorii să programeze cursurile atât de târziu.

Apoi, îndreptându-mi ochii către telefon de vreme ce Kristine își reîmprospăta machiajul, am observat că fusesem menționată într-o fotografie pe Facebook.

Cadrul s-a schimbat din nou înainte să pot să verific postarea și am ajuns înapoi la Piața Romană cu Kristine. Pe deasupra zgomotului mașinilor am auzit-o pe Kristine spunându-mi că îl urăște pe un anumit Alex cu care eu eram prietenă. Curioasă despre care Alex era vorba, i-am dat lui Kristine toate exemplele de băieți cu numele Alexandru pe care îi cunoscusem la viața mea. La un moment dat, mi-am amintit că și pe Bogă, amicul meu de la secția de chineză, îl chema tot Alexandru, așa că am țipat în plină stradă: "Dar nu ai cum să îl urăști pe Bogă!!"

La cât de tare am strigat, m-au auzit câțiva colegi de facultate care aparent erau pe aceeași stradă. Cum am dat ochii cu ei, mi-am amintit să verific postarea în care fusesem etichetată pe Facebook. Era o fotografie cu mine și Kristine, iar în jurul nostru mai erau și alți colegi, ca de pildă Antonia, Georgi și Nichita. Am lăsat imediat un comentariu la postare.

În finalul visului m-am despărțit de Kristine. Ea a plecat la cursurile neobișnuite de la 10 noaptea, în timp ce eu am făcut cale întoarsă spre casă. După ce m-am urcat în troleibuz, i-am scris lui Kristine toate lucrurile pe care plănuiam să le fac odată ajunsă acasă. În capătul listei am mai adăugat însă un detaliu: "E blocaj."

 

Cuprinsul visului

Personaje (reale): Kristine (prietenă din Caraibe), Bogă (coleg de la secția de chineză) - menționat, Antonia, Georgi, Nichita (colegi de facultate și prieteni), celelalte colege de la facultate

Joc: Cocoppa Play