Se facea ca eram la mare cu nasii. Decorul arata de parca eram in Magicienii din Waverly Place. Intr-o oarecare dupa-amiaza, am mers sa inotam, impreuna cu niste prieteni de-ai nasei.
Schimbare de cadru. E ilustrata povestea de viata a unei tipe si cum si-a facut ea parintii sa creada ca sora ei mai mica i-ar fi dat un cupon de vacanta in Hawaii dupa ce se inecase (stai...se inecase, dar tot era vie? Epic). Din cauza asta, atat parintii cat si fratele mai mare erau foarte suparati pe mezina familiei, dar in cele din urma, planul surorii mai mari a fost dejucat chiar de fratele acesteia, care a descoperit-o sub scara, tinand un fel de jurnal secret prin inregistrari. Chiar cand destainuia cea mai importanta parte din planul ei "malefic" de a-si seca parintii de bani, fratele sau a coborat treptele si a auzit-o, mai apoi toata lumea si-a cerut scuze de la fata pe care pana atunci o tratasera cu tacere.
Se schimba cadrul. Se facea ca noi ajunsesem in apa si ne jucam cu mingea impreuna cu personajele din serial care erau pana la urma prietenii nasei. Eu am scapat de cateva ori mingea, si de fiecare data s-a dus la fund. Si de cate ori ajungea mingea pe fundul marii, eu cadeam in apa si ieseam cu greu. Dupa vreo patru caderi mi-am dat seama ca daca reuseam sa ma ridic pana aproape de luciul apei, puteam respira normal, deci nu ma mai panicam.
La un moment dat, se inteteste vantul si vin niste valuri enorme de care era si greu sa te feresti si mai cad de cateva ori in apa. Pana la urma decidem sa ne luam bagajele si sa merem acasa.
Se schimba actiunea si ajungem in Phineas si Ferb. Phineas, care semana cu Andrei, un coleg din generala, ne spune ca singura cale de a opri furtuna e sa facem sa erupa un vulcan din apropiere. Nu stiu cum se face insa, ca vulcanul ala e inactiv. Chiar si-asa, la vreo 5 kilometri ditanta era un alt monstru de vulcan care fierbea pur si simplu si imprastia o ceata rosie si praf toxic peste tot. Nu ne legam de vulcani. In schimb, mergem spre camera noastra de hotel si vedem ca gardienii aveau niste supa pusa frumos pe un calorifer pentru mai tarziu, probabil. Ce fac eu? Ii iau supa din fata bietului om in timp ce el vorbea la telefon. Ba mai mult, ii mai cer si niste serverele ca sa pot sa tin vasul mai usor, ca era foarte fierbinte. Imi da omul servetele, si chiar atunci ma pomenesc ca intra rudele si imi zic sa ma misc mai repede, ca "Erza" (era numele aleia mici) facuse o mare boacana in camera, insa eu pur si simplu nu puteam sa tin acea oala cu supa.
Se schimba inca o data cadrul si ajungem in Boruto. Desi suntem in Boruto, actiunea se focuseaza pe relatiile dintre parintii tinerei generatii si prietenii lui Boruto. Dupa cateva episoade, incepem sa ne intrebam oare de ce la Naruto nu am vazut asa ceva, iar apoi ne amintim brusc ca Naruto nu a avut parinti pe care actiunea ar fi putut fi focusata. Concluzia visului este ca Sarada Uchiha e cel mai bun personaj din anime =))))))))))))))))))))
Cuprinsul visului
Personaje (reale): nasii, Andrei (coleg din generala) - mentionat
Anime: Boruto: Naruto the Next Generations, Naruto (mentionat)
Serial: Wizards of Waverly Place
Desen animat: Phineas and Ferb
Caractere: Phineas Flynn din Phineas and Ferb, Boruto Uzumaki, Sarada Uchiha din Boruto, Naruto Uzumaki din Naruto

Comentarii
Trimiteți un comentariu