Se făcea că eram în troleibuz, în
drum spre liceu. Urma să dau competențele la limba engleză și dintr-un anumit
motiv, mă rugam "să iau BAC-ul cu 7", de parcă dădeam toate probele
în aceeași zi. Voiam să iau media 7 pentru că tocmai aflasem că Zera, un
personaj din Fairy Tail, fusese omorâtă la vârsta de 7 ani și consideram 7 a fi
o cifră simbolică în viața mea.
Nu am ajuns la liceu, m-am pomenit
cumva înapoi acasă, în bucătăria bunicii. Până la urmă a trebuit să dau
examenul acolo și am ajuns să mă gândesc cu exaltare la cum voi fi luat 7 la
toate probele, chiar și la competențe, unde primeam calificative, nu note.
Peisajul s-a schimbat brusc. Era
ziua mea și ajunsesem alături de colegii mei la biserică, la o slujbă.
Pretutindeni interiorul bisericii era decorat cu roșu și galben, iar slujba,
așa cum am aflat puțin mai târziu, era de fapt un spectacol de circ. Doi
circari, pe numele lor Alex și Cristi, au executat cu precizie câteva trucuri.
La un moment dat, spre finalul reprezentației, Alex l-a întrebat pe Cristi dacă
putea să imite vocea lui Kakihara Tetsuya, unul dintre actorii mei preferați.
La insistențele lui Alex, pe Cristi l-a lovit o panică profundă, și nu numai că
nu putea să-i imite vocea lui Kakihara, dar mai și începuse să se bâlbâie.
Majoritatea celor din public au început să țipe la Alex pe motiv că își umilise
colegul în plin spectacol.
Până la finalul reprezentației am
avut parte nu doar de momente amuzante, ci și de fel și fel de prelegeri. A
urcat pe scenă și coordonatoarea întregului proiect, o doamnă în vârstă pe la
vreo 70 de ani. De la un timp, nu am mai putut să țin pasul cu ceea ce se
vorbea și le scriam mesaje lui Jaklin și Andreei. Eram fericită că reușisem să
îmi aduc aminte un vis. Ba chiar mi-l repetasem în minte de vreo 3 ori, de
teamă să nu îl uit. I-l scrisesem și înregistrasem Andreei pe LINE și așteptam
să îi văd reacția. Partea scrisă avea o grămadă de emoticoane. În timp ce mă
uitam cu mândrie peste vis, mi-am dorit să ajung să visez lucid de atunci
înainte, ca nu cumva să mai uit vreun detaliu.
Cadrul s-a schimbat din nou și am
ajuns la liceu, mai exact la toaletă. Baia liceului arăta neobișnuit de similar
celei de la biserica unde avusese loc spectacolul de circ. Acolo am dat peste
Ioana Galan, o colegă care m-a întrebat nimaidecât ce era cu mesajul pe care îl
primise de la mine. Aruncând o privire la mesaj, mi-am dat seama că era chiar
visul pe care i-l trimisesem și Andreei, copiat la indigo. Stânjenită, i-am
mărturisit că mesajul era doar un vis pe care îl avusesem cu o noapte în urmă,
pe care nu voiam să îl pierd, și mi-am cerut scuze. Ioana a citit visul cu voce
tare visul de față cu mine, ca să mă ajute să îl țin minte.
Mai apoi am înaintat către cabinele
de toaletă, în fața cărora se formaseră cozi destul de lungi. M-am așezat la
coada la care o văzusem pe colega mea de bancă alături de o bătrână puțin
țâfnoasă. Colega a intrat oarecum rapid în cabină, astfel că numai femeia
bătrână mai rămăsese în fața mea. Eram din ce în ce mai grăbită, ca nu cumva să
întârzii la ore.
S-a mai golit între timp baia, a
intrat și bătrâna. Când după vreo 5 minute am văzut că se deschide iar ușa de
la cabină, aproape că am năvălit înăuntru, izbindu-mă desigur de doamna în
vârstă care părea că n-are griji pe lume. "Ce-i, domnișoară, nu vezi cât
de grasă ești? Nu poți să aștepți? Doaamne..." am auzit-o reproșându-mi pe
un ton răstit. N-am așteptat prea mult să se îndepărteze, și fără să îmi dau
seama, am aruncat o înjurătură la adresa ei pe un ton care nu era chiar șoptit.
Bătrâna s-a întors către mine și Ioana, care încă mai era de față, iar Ioana a
încercat să își ceară scuze în numele meu, de vreme ce eu am intrat nervoasă în
baie.
M-am trezit brusc, doar ca să văd
că visul nu era nici scris, nici înregistrat.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Jaklin, Andreea
(prietene foarte apropiate), Cătălina (colega mea de bancă din liceu), Ioana
Galan (colegă din liceu)
Anime / Manga: Fairy Tail
(mențiune)
Personaje anime: Zera (menționată)
Comentarii
Trimiteți un comentariu