Vise Trandafirii

Au trecut 3 luni și...iată-ne ajunși și la finalul volumului 12~!! Mi-am dorit mult să reușesc să îl termin astăzi, dat fiind faptul că se termină luna. Am reușit să termin volumul ăsta în exact 3 luni și nu regret >w<. A fost un volum bun, puțin surprinzător având în vedere că l-am început în vacanță dar am visat examene la greu... Aș vrea să nu mai visez școală, dar se pare că mă iubește prea mult stresul ca să se întâmple asta. Totuși, nu regret. Sunt unele vise pe care le iubesc, deși au școală și examene în ele. Ceea ce m-a surprins profund este însă dominanța din acest volum. A fost Sousei , dar mai greu și... cu caractere pe care nu mi-aș fi imaginat vreodată că o să le am dominante . Aștept să văd cum mă va întâmpina volumul 13 , dar până când voi posta primul vis (sper că repede), vă las aici recomandările acestui volum: 1, 5, 7, 8, 9, 12, 13, 18, 21, 24, 25, 26, 29, 31, 33, 34 și 35 - jumătate de volum. Citire plăcută ^w^~ Revin curând și cu personajele din anime ca...

Se făcea că eram la facultate și urma un fel de spectacol. La începutul visului făceam ore normale, în laboratorul 1. Mai apoi, ne-am trezit cu studenții din anul al doilea (de la japoneză) că vin să ne ocupe clasa, așa încât noi am fost nevoiți să ne mutăm undeva în Twain. După ce au terminat cursurile, cei din anul 2 au coborât la etajul 1 în căutarea noastră și ne-au zis că unii dintre ei nu mai pot participa la un oarecare spectacol...și ne-au trimis pe noi. La început spectacolul se desfășura în lumea reală, totul mergea strună. Dar brusc, ne-am pomenit că trebuie să mergem într-o lume paralelă. Se deschidea un portal de nicăieri și apărea un fel de Oni urlător dacă băgai capul în portalul ăla. Ca să te lase să treci, trebuia să bagi capul în portal cântând, iar când urla, să urlii și tu. Am reușit să intrăm cu toții și am rezolvat rapid problema festivalului...sau așa am crezut. M-am pomenit cu Camelia și Antonia că spun că nu mai pot sta la festival, că trebuie să meargă acasă. ...

Se făcea că eram la liceu și urma să dau două examene din două părți fiecare în aceeași zi și un al treilea examen, și ăla din două părți într-o altă zi. Nu știu cum, dar pe primele două am reușit să le dau la școala generală, în timp ce mama preda radiotelegrafie într-o altă sală. Au venit oameni precum diriga din liceu și alți profesori care în vis mi se păreau super cunoscuți, dar acum nu îmi mai amintesc cine erau. Am dat frumos examenul la română (care, dacă mă întrebați, nu părea a fi română) și pe cel la matematică - în timp util, două ore, relaxat, drăguț, am dat două examene într-o zi și NU am murit, ceea ce e ciudat. Îmi amintesc cum în timpul examenului de matematică a stat diriga pe capul meu în majoritatea timpului, nici nu puteam să mișc în bancă. Înainte de examenul de matematică cel puțin, am simțit că-mi dau duhul cu mama, care mă tot bătea la cap cu orice chestie cât de mică. Totuși, cred că femeia avea un motiv întemeiat, pentru că imediat după ce am terminat examen...

Se făcea că fusesem plecată într-o excursie cu mama, Oana și familia Oanei. La începutul visului stăteam pe o plută în mijlocul mării împreună cu Oana și cu bunica ei și ziceam că 'trebuie să reparăm mașina', că eu am ore de la 2 mâine și trebuie să am timp să îmi fac și baie. Am râs puțin cu Oana pe tema cursurilor de luni. În vis, ea avea ore de la 4. Începusem să îi povestesc Oanei ceva neimportant despre cursurile mele când, la un moment dat, îmi zice bunica ei că nu am dreptul să zic nimic și că de fapt Oana are dreptul să se plângă, că ea are ore de la 4 și se trezește mai devreme. M-am uitat dubios la bunica Oanei, dar am zis să o las în pace. Știu că în vis era obsedată de faptul că e foarte grea facultatea de drept în comparație cu aia de limbi străine. Am lucrat în continuare la mașina-barcă și știu că ajunsesem până într-un punct în care aveam saci de dormit pe barcă. M-am pus la somn și am visat că visam. În visul din vis eram cu mama în trenul către București, da...

Se făcea că era seară și eram încă la liceu. Am ajuns acasă și am găsit lumina stinsă în toate camerele, semn că mama era încă la serviciu. Pe pervazul meu era un animal care picase efectiv din cer. Era un arici sau ceva de genul, dar eu ziceam că e hamster. Am deschis repede geamul. Nu aveam plasă, așa că mi-a fost ușor să întind mâna și să-l iau în cameră. Am vorbit puțin cu el și ne-am jucat, după care animalul s-a arătat profund interesat de niște postere pe care le aveam atârnate prin cameră, așa că a sărit din brațele mele și a început să alerge prin cameră. Am încercat din răsputeri să-l opresc fiindcă știam că nu eram singură în respectiva cameră, eram cu o pisică. Mă cutremuram la gândul că pisica ar putea să sară la el să-l mănânce, așa că, din disperare, am făcut câteva lucruri pe care nu le-aș fi făcut în mod normal. Am înșfăcat ariciul hamster chiar la timp, chiar înainte să apară pisica. L-am dat pe geam afară după ce am stat puțin să mă gândesc. Atunci au apărut niște ci...

Se făcea că ajunsesem undeva la Pârâul Rece și stăteam din nou în camera 210. La început am stat singură pentru o perioadă, iar apoi a venit de nicăieri un nene îmbrăcat în vânător care zicea că ar fi un prieten de familie. L-am lăsat deci să intre în cameră și am stat puțin de vorbă. Nu a durat mult și mi-am dat seama că tipul nu era chiar în deplinătatea facultăților mintale - sau cel puțin așa credeam. În primă fază mi-a vorbit despre niște cărți de joc ca alea din Yu-Gi-Oh, iar apoi a trecut la un alt subiect, anume un pokemon care ar veni din spațiu cu gândul să se răzbune pe umanitate.  Pokemonul ăla putea să se ascundă în niște cărți speciale de la Yu-Gi-Oh. Aici apare un cadru scurt în care eram pe un pod care arăta foarte japonez și mă uitam cu mama și bunica la ceva ce semăna cu Dâmbovița. Mai apoi cadrul se risipește și mă pomenesc că bate cineva la ușă. Am deschis și, spre surprinderea mea, am dat nas în nas cu MEWTWO. Vânătorul s-a cutremurat când a dat ochii cu creatu...

Se făcea că era o frumoasă zi de marți. Eram în anul al doilea și urma să avem cursul de texte. Aveam cursul într-o sală care părea a fi Cartianu, dar la un moment dat nici măcar nu mai semăna cu ea. Am stat cam juma' de oră așteptând după profa care nu a venit. Atunci am hotărât împreună cu Camelia să plec de la curs. Am ieșit împreună pe hol și am zăbovit prin clădirea care începuse să arate din ce în ce mai mult ca școala generală. Am stat ce-am stat, am vorbit despre cursul de texte și despre practica limbii japoneze și într-un final am hotărât să ieșim din facultate. Afară era înnorat și ploua ușor. Ajunse la Română, am primit mesaj de la o colegă să ne întoarcem, că a venit profa. M-am uitat la Camelia și ea la mine și am făcut cale întoarsă, regretând că nu am reușit să scăpăm de curs. Am intrat într-o clădire care părea complet străină. Aia cică era facultatea noastră. Am ajuns și în fața sălii în care urma să facem texte. Cartianu era întunecată și îngustă, nici pe depart...