Se făcea că eram într-un parc de distracții împreună cu câțiva colegi de facultate și un băiat pe care nu îl cunoșteam. Am râs, am glumit și, după un timp, m-am trezit la cel mai înalt nivel al unui tobogan gigant alături de băiatul necunoscut. Era o experiență destul de ciudată. Simțeam nevoia să mănânc ciocolată sau dulciuri care conțineau ciocolată la fiecare 5 minute de stat în respectivul tobogan. Am mai băut și apă din când în când. Parcă îmi era frică să cobor pe tobogan, dar nu înțeleg de ce.
Între timp, am avut o conversație cu băiatul despre tuns.
Atât el cât și câțiva dintre colegii de facultate trebuiau să meargă să se
tundă la o doamnă stimabilă care lucra undeva la periferia orașului. I-am mărturisit
că și eu împărtășeam o nevoie de tuns, dar în același timp îmi era teamă să
merg la o coafeză străină pentru că nu voiam să fiu tunsă altfel decât de
obicei - mama și-ar fi dat cu siguranță seama.
Cu toate astea, am ajuns împreună cu colegii la coaforul de
la periferie. Băiatul a insistat să merg la tuns împreună cu toată lumea. Când
am intrat în clădire m-am simțit ca la spital, sau la un dispensar. Camera în
care lucra această nouă coafeză, care am observat că era puțin mai în vârstă
decât coafeza mea normală, semăna cu camera unui spital la care mi-am făcut un
set de analize în 2019. A fost nevoie să aștept puțin la coadă, dar în final am
intrat în încăpere, salutând politicos. Pe măsuța cu oglindă, la care am fost
invitată prietenos să mă așez, era deja un castron mic cu bomboane. În timp ce
mă tundea, coafeza mi-a adresat fel și fel de întrebări, care mai de care mai
personale. Răspunzând la ele, simțeam o nevoie din ce în ce mai mare să beau
apă. În vreo 10 minute tunsoarea a fost gata - dar avusesem dreptate să mă tem,
nu arăta absolut deloc ca aceea cu care eram obișnuită.
S-a schimbat cadrul și am ajuns acasă, în bucătăria bunicii,
unde mă așteptau mama, mătușa mea și bineînțeles bunica. Bunicul tocmai plecase
în dormitor. Mătușa adusese pentru toată lumea niște portocale sau mandarine,
din care mama m-a încurajat să gust, spunând că era în regulă dacă nu îmi
plăcea o parte din fruct, pentru că nu erau chiar proaspete. Am luat deci o
felie, dar spre ghinionul și oroarea mea, nu am știut cum să o dau afară mai
repede. Nu avea niciun gust, era uscată, ațoasă și îndesată, abia dacă se
simțea sucul. Vazându-mi reacția, mama nu a fost mulțumită, fiind de părere că
exageram în privința gustului fructelor. Am mai luat o felie și a trebuit să mă
lupt cu aceeași nevoie de a scăpa de ea cât mai repede. În final, ca să nu se
mai supere mama, am decis să beau orice strop de suc din feliile de portocală
și să arunc restul la gunoi.
La încheierea visului încă o simțeam pe mama cum mă judeca.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, mătușa, bunica, bunicul - menționat
Comentarii
Trimiteți un comentariu