În primul fragment de vis se făcea că mă trezisem peste noapte să beau apă. Pe când mă chinuiam să adorm la loc, am auzit dinspre sufragerie zgomote de tuse. Mama avea altă criză nocturnă, însă spre deosebire de cele vechi pe care s-a întâmplat să le aud, aceasta nu dădea semne să se oprească. Mama a tușit în continuu minute în șir, până când, extenuată și sufocată, a țipat din toți plămânii. Apoi, nu s-a mai auzit nimic. Am tresărit în realitate și am vrut să mă duc la ea, să văd dacă e bine, dar nu puteam să mă mișc.
Într-un alt cadru cică trebuia să plec alături de mama la o
competiție (sau cantonament? Nu știu). Vorbisem deja cu Cătălin, Iza și Stefi -
ne așteptau alături de alți câțiva elevi de-ai mamei la gară. Abia așteptam să
plecăm, mai ales pentru că era ultimul cantonament pe 2021. În vreo 40 de
minute venea trenul iar mama mai avea doar de făcut o cafea pentru drum. A
intervenit însă ceva neprevăzut - chiar atunci au lovit-o pe mama problemele cu
stomacul, și părea că ghinionul nu se mai termina. Am auzit-o gemând și
înjurând. Nu mai știam ce să fac. Mi-a spus că ar trebui să plec repede la
gară, fiindcă, cel mai probabil, ea nu ar mai fi apucat să prindă trenul
oricum. Voia ca măcar eu să plec. Nu știu de ce, dar m-am gândit că avea covid
și că lucrurile aveau să devină mult mai rele pentru ea și restul dacă plecam,
așa că i-am spus că vreau să rămân, că nu plec nicăieri fără ea.
Am mers într-un târziu la bucătărie să îmi iau un desert din
dulap. Dând să aprind lumina pentru că afară era înnorat, am împietrit. Unicul
bec din bucătătie pâlpâia la fel cum făcuseră cele din sufragerie, din baie și
din dormitor în urmă cu o lună. Nu îmi venea să cred că apa de la inundație
ajunsese până la urmă și în bucătărie. Am stins rapid becul, gândindu-mă că va
fi trebuit să chemăm din nou electricienii să ne ajute. Nu voiam ca mama să
afle încă, fiindcă mă temeam că ar putea face infarct. Brusc, am auzit-o ieșind
din baie și venind val-vârtej spre bucătărie să termine de făcut cafeaua.
Înainte să apuc să deschid gura, mama a și aprins lumina, care, spre
surprinderea mea, era bine mersi. Am răsuflat ușurată.
Am plecat până la urmă împreună spre gară, deși mai erau
numai 15-20 de minute până la venirea trenului. Înainte să se schimbe cadrul
ne-am pomenit în tren, râzând în hohote cu Cătălin.
În ultimul cadru era dimineață și eram acasă. Deschizând
ochii, am intrat ca de obicei pe discord să votez pentru Tatsu. Intrând însă
fără să vreau pe serverul Neallen, care a fost nespus de inactiv în ultimul an,
am văzut că nu mai rămăsese decât cu vreo 9 membri. Plecase și Danny. Mi-am dat
seama imediat pentru că era singurul care avea numele scris cu albastru. Am
verificat apoi lista de prieteni. Nici acolo nu mai era. Am simțit că de data
asta chiar era totul terminat, că nu mai aveam nicio șansă și că nu aveam să îl
mai văd niciodată. "Dacă tu ai plecat de pe serverul meu, atunci eu nu mai
am nicio obligație să fiu pe vreun server cu tine vreodată." a fost gândul
fugitiv cu care s-a încheiat visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Cătălin, Iza, Ștefi (elevi ai
mamei), Danny (prieten din Italia)
Comentarii
Trimiteți un comentariu