Se făcea că îmi găsisem de muncă la un magazin de haine care își desfășura activitatea în cadrul Cărturești și am mers după interviul de angajare cu Antonia să o vadă pe fosta șefă (iar eu pe actuala). Afară stătea să plouă, însă cele două își aminteau fără griji de vremurile trecute. Părea că șefa se bucura nespus să ne vadă și chiar a mers la un moment dat să ne facă două cafele mie și Antoniei.
Deși inițial păream îngrijorată cu privire la vreme, am
uitat complet de ea atunci când șefa i-a spus Antoniei că urmează să îmi dea un
test și că din acest test avea să vadă cum rezistam la stres. În mintea mea
deja vedeam un dezastru, dar am decis să joc pe încredere și să văd ce iese.
Astfel, intrând și ieșind din sfert în sfert de oră din sala
în care lucram, șefa mi-a tot adus modele de haine pe care eu aveam să le țes
pentru magazin (se făceau de mână, apropo). Antonia a rămas mereu acolo ca să
vadă dacă îmi pierd sau nu cumpătul din cauza volumului din ce în ce mai mare
de muncă. Nu s-a întâmplat asta, iar șefa s-a arătat plăcut surprinsă, spunând chiar
că e mândră de mine și că abia așteaptă să colaborăm mai mult. Când nu era
nimic de țesut, puteam să merg să aranjez cărțile prin librărie.
Într-un târziu, Antonia a plecat spre casă, lăsându-mă în
cameră numai cu șefa. S-a schimbat cadrul.
Am ajuns acasă la Jaklin, cu mama ei care semăna cu șefa de
la Cărturești. Era petrecere în tot orașul, de parcă era revelionul, nu
alta. Din spusele lui Jaklin, fusese ceva meci de fotbal și câștigase echipa
favorită a majorității. Astfel, ca să vedem artificiile mai bine, ne-am urcat
pe casă cu popcorn și toate cele. Am pornit numaidecât filmarea, să surprind cât
mai multe frumuseți. Am remarcat însă rapid că artificiile nu se vedeau bine pe
filmare - și în niciun caz nu arătau ca acelea din filmările trimise de Jaklin.
Se vedeau de parcă ori eram noi prea sus, ori le dădeau vecinii prea jos. Nu am
apucat să îmi dau seama care era problema, știu doar că am coborât de pe
casă, să încerc să prind ultima tură de artificii din interior, și s-a schimbat
din nou cadrul.
De data asta am ajuns în Fruits Basket, unde era ziua
păcălelilor iar cei din clanul Sohma puteau să se transforme nestingheriți în
plină școală, fără să bănuiască cineva ceva. Era, de asemenea, și ziua școlii
și se desfășurau tot felul de activități festive. Cu zile bune înainte fusese
planificată și o întrecere. Alergătorii erau cei din clasa lui Kyo și Yuki,
atât fetele cât și băieții. Așa se face că într-o îmbulzeală, Kyo se transformă
în pisică, iar Shigure care era și el acolo dintr-un motiv sau altul, se
transformă în câine ca să îl acopere. Ceea ce e ciudat e că cei doi nu rămâneau
la dimensiunea normală după transformare, ci deveneau mai degrabă versiuni în
miniatură ale lor. Tohru, care ajunsese să alerge în fruntea plutonului, îi
vede pe Kyo și Shigure și îi prinde, ca să îi ascundă de ceilalți (deși oricum
nu și-ar fi dat nimeni seama că erau ei).
De la etaj, asistentul consiliului elevilor, Sakuragi,
privea scena cu ochi de cuțite. Se pare că era gelos pe faptul că până și un
câine și o pisică aveau mai multe șanse să îi câștige inima lui Tohru decât el.
Ieșind din sala de curs, Sakuragi a dat impresia că plănuia să se răzbune pe
cei doi și pe clanul Sohma pentru că o furaseră pe Tohru de la el (deși practic
și teoretic, oricum nu ar fi avut nicio șansă cu ea, pentru că ea era anul 3 și
el anul 1). Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Antonia (prietenă din facultate), Jaklin
(prietenă apropiată) și mama ei
Anime / Manga: Fruits Basket
Caractere: Sohma Kyo, Sohma Yuki, Sohma Shigure, Honda
Tohru, Sakuragi Naohito
Comentarii
Trimiteți un comentariu