Se făcea că terminasem cu prezentarea licenței în limba română în urmă cu ceva vreme, dar mai urma o etapă - prezentarea în fața comisiei japoneze... de care era să uit cu desăvârșire. Prezentarea cu pricina se desfășura pe 30 iunie, când eu voiam să mă văd cu Andre, cu care nu mai vorbisem de mult.
Am stat vreo 10 minute cu Andre și i-am povestit despre
licență, ca mai apoi să realizez că nu se terminase calvarul și trebuia
iar să prezint. Nu aveam nimic pregătit cu excepția arasuji-ului de la vechea
prezentare așa că, după ce mi-am luat cu tristețe la revedere de la Andre și am
fugit în casa care nu arăta câtuși de puțin ca a mea, am vorbit cu profesoara coordonatoare și i-am cerut să mă ajute.
Profesoara, draga de ea, mi-a înșirat câteva cuvinte în japoneză și m-a lăsat
în pace. A adăugat și că se punctează în principiu originalitatea stilului
prezentării.
Aparent, prezentarea din 30 se desfășura pe etape, fizic. Prima etapă era cea de pregătire, pe care o ratasem. O a doua etapă era cea a deciderii ordinii prezentărilor de către comisie. A treia etapă consta în prezentările propriu zise. Prezentările erau ordonate prin tragere la sorți, deci am mai avut câteva minute de răgaz ca să adaug la prezentare 3 fraze care sunau cât de cât diferit de cele vechi. Am fost apoi nevoită să alerg val-vârtej într-o clasă veche, unde mai mulți studenți așteptau să le vină rândul să prezinte. Mai toți erau cu nasul în licențe. Erau și colegi din liceu. Am mers lângă Cătălina, colega mea de bancă din liceu, pe care o vedeam mai mult sau mai puțin ca pe Antonia, prietenă de la facultate, și am vorbit despre licența mea. I-am spus și că era să uit că trebuie să mai prezint o dată, numai bine ce îmi spusese doamna Gheorghe să nu cumva să întârzii la licență cum am întârziat la ultima consultație. Cătălina nu s-a arătat impresionată și a continuat să citească. Puțin mai încolo am dat peste un coleg dintr-un an mai mic care doar asista la eveniment. L-am întrebat cum crede că ar trebui să formulez o anume frază de început, dar mi-a mărturisit că nu știa, ceea ce m-a aruncat într-o disperare cruntă.
De la o vreme, auzeam când mai tare, când mai încet certurile vecinilor care în realitate stau cu un etaj mai jos față de mine. Mă întrebam cum aveam să prezint licența cu ei certându-se în continuu. Înainte de prezentare s-a înclinat efectiv sala cu noi. Unii râdeau, alții nu știau de ce să se apuce mai bine ca să nu cadă din bănci.
M-am pomenit brusc singură în sală, totodată auzind comisia
japoneză strigând la portavoce din altă sală. Venise momentul. Cineva chiar
terminase de prezentat. Încă mă derutau strigătele vecinilor, dar urma să dau
tot ce era mai bun la prezentare, chit că citeam. Când am ajuns în sala destinată
prezentărilor, numai bine mi s-a părut că aud ceva legat de Yume Jūya și Natsume Sōseki, așa
că m-am ridicat prin săritură de pe scaunul pe care mă așezasem și am pornit în față. Totuși, am
descoperit cu stupoare că nu era rândul meu. Am rămas înghețată pentru câteva
secunde. Mă iritau în ultimul hal vocile vecinilor și speram să nu mă deranjeze
când prezint. Am realizat că studenții din spatele meu mă priveau fix și mai
scăpau și niște chicoteli crezând probabil că nu știam pe ce lume sunt. Am mers
la loc, făcând câțiva pași în spate după ce comisia japoneză m-a asigurat că nu
urmam.
Visul se încheie cu prezentarea licenței printre țipete.
(Legenda spune că s-au certat vecinii de la 1 la 3 noaptea)
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Andre (prietenă apropiată), d-na Gheorghe
(profesoara coordonatoare de la licență), Cătălina (fostă colegă din liceu),
Antonia (prietenă din facultate), vecinii
Comentarii
Trimiteți un comentariu