Treceți la conținutul principal

17-23: Lucrări terminate

Se făcea că mai era puțin până când muncitorii vor fi terminat în sfârșit construcția cu care ne chinuiseră luni bune. Mai mult, aproape ieșisem din pandemie, și totuși încă umblam cu măști.

Ca urmare a relaxării restricțiilor, mama își putea ține cursurile normal și se pregătea să plece din nou la școală. Am așteptat câteva minute după plecarea mamei și mi-am dat seama că aveam nevoie să merg la baie. 

Ca să profit de lipsa de restricții, am ieșit să mă plimb și m-am oprit la baia de la școală. Pe toată perioada zilei am ales baia școlii în locul celei de acasă, până m-am trezit că se făcuse vreo 11 noaptea și coboram iar treptele. Curios, mama încă avea ore. M-am furișat pe poarta elevilor și am intrat în trei băi diferite sub pretextul că nu voiam mă prindă careva fără mască. Apoi am ieșit din școală, filmând modificările aduse la șantier în drum spre casă. Aparent, voiam să le trimit tuturor prietenilor un snap video cu progresul și văzusem că se făcuse 11:11 - cel mai timp pentru un video cu șantier. Totuși, nu am reușit să adaug 11:11 pe snap. Era un fenomen foarte straniu. Chiar dacă telefonul îmi arăta 11:11, ceasul de la snap era înainte cu 2 minute. Văzând că nu era chip să surprind ora pe snap, am vrut să fac o captură de ecran măcar, dar și ora telefonului s-a schimbat fix în secunda în care am apăsat butonul de captură.

M-am trezit apoi în Carrefour, unde mama cică avea concurs. Eram cu Oana și nu aveam mască (ups??). Fără să mă simt vinovată sau anxioasă, mi-am luat o înghețată cu ciocolată și apoi încă una cu kiwi care era să se și topească în mâna mea, așa de greu am mâncat-o. Oana mă tot avertiza că se topea cu repeziciune înghețata, dar nu am putut să o mănânc atât de repede pe cât ar fi trebuit, așa că la un moment dat am băut resturile ca pe suc.

Schimbare de cadru, se termina anul universitar. Am avut ocazia să mă revăd cu câțiva oameni dragi pe culoarele facultății. Se auzea o melodie de la radio, sau de la vreo stație rătăcită prin clădire, ca și cum eram la un festival - era melodia din The Nanny, venea dintr-o sală de karaoke la care nu am apucat să merg ca să cânt și eu. 

În ziua în care mi-am luat la revedere de la facultate s-au terminat și lucrările la șantier, deși pe hârtii scria că aveau timp până anul următor. Era o gheretă cu înghețată fix în fața geamului meu, unde în mod normal se deschidea șantierul. Era parcarea plină. Mulți veniseră la inaugurare. Oamenii făcuseră până la urmă o treabă bună, chiar dacă mi se părea că rezultatul final nu mai era asemănător celui din poză. Conta că aveam o groază de lucruri noi de care să profit, pe lângă înghețată. Am coborât să filmez mai de aproape noul bazin de înot și ghereta cu înghețată, și fix atunci a venit o fată cu o pisică în brațe. Am auzit un mieunat și m-am întors imediat cu fața către ea, să o filmez. Am și mângâiat-o, îi plăcea să o mângâi pe spate, până în sus pe coadă. 

Totuși, când am urcat înapoi în cameră am văzut ceea ce nu văzusem afară din cauza soarelui: filmulețul în care mieuna pisica, unul de 3 secunde, se salvase, celălalt nu. În schimb, mi se deblocaseră niște snap-uri adiționale de existența cărora nici măcar nu știam și voiam să le ascund de mama.

Visul s-a încheiat brusc.

 

Cuprinsul visului 

Personaje (reale): mama, Oana (prietenă foarte apropiată)

Serial: The Nanny (implicații)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...